Google Translate

luni, 19 aprilie 2010

Răzmeriţă în Guvern: Ministrul Oprea atacă legea pensiilor!

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat luni în plenul Senatului, că nu poate fi de acord cu nicio măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor, prevedere prezentă în legea pensiilor iniţiată de Guvernul Emil Boc, şi spune că este dispus să plătească orice preţ politic pentru asta. Preşedintele Traian Băsescu se declarase şi el recent contra scăderii pensiilor militarilor.

Ministrul independent Gabriel Oprea iese la atac. Şi îşi critică chiar propriul guvern pentru forma în care a adoptat legea pensiilor, şi care, ar putea conduce la scăderea veniturilor cadrelor militare. "Este o lege de care România are nevoie, o iniţiativă curajoasă, asumată de un Guvern curajos. Grupul parlamentarilor independenţi susţin această lege, dar în egală măsură susţine îmbunăţirea ei prin amendamentele menită să asigure recompensarea justă a cadrelor militare", a spus Oprea, de la tribuna Senatului, unde a fost invitat să expună punctul de vedere al Ministerului pe care îl reprezintă, informează NewsIn.Oprea a precizat însă că, deşi grupul din care face parte susţine Legea, el nu poate fi de acord cu măsuri care ar duce la scăderea pensiilor militarilor.

"Susţin principiile contribuţiei şi solidarităţii ca fundament al unei lege, dar când vorbim despre militari trebuie să privim contribuţia şi solidaritate nu în sens contabil, ci în sensul jurământului militar pe care îl depun. (...) Nu pot fi de acord cu nicio măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a celor din sistemul de siguranţă militară", a spus ministrul, adăugând că Legea conţine prevederi care "duc la inechităţi prin tratarea asemănătoare a unor categorii socio-profesionale care nu sunt deloc în situaţii asemănătoare".

"A fi militar nu este o meserie ca oricare alta. Pentru un militar, apărarea interesului naţional şi a semenilor săi este mai presus decât propria viaţă. (...) Militarii români au un contract cu ţara, încheiat sub jurământ în faţa lui Dumnezeu, iar ei onorează acest contract chiar cu preţul vieţii. Militarii români au o contribuţie, iar contribuţia lor se măsoară nu în bani, ci în libertatea decât se bucură copiii noştri", a mai explicat ministrul motivele pentru care consideră necesară amendarea Legii.

"Vreau să spun în faţa dumneavoastră şi în faţa întregii opinii publice că îmi voi duce până la capăt această datorie. Îi voi apăra pe militari indiferent de consecinţele politice şi voi lupta cu toate forţele pentru ca toţi cei din sistemul de apărare să aibă în societatea noastră statutul pe care îl merită", a mai spus Oprea, care şi-a încheiat intervenţia rostind jurământul militar şi apoi propoziţia "Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Gabriel Oprea a afirmat în urmă cu o lună că va demisiona din funcţie dacă salariile sau pensiile celor care au lucrat în sistemul de securitate vor scădea şi dacă el nu va reuşi, în legea unică a salarizării şi a pensionării unitare, menţinerea acestor venituri la nivelul actual.
"Mă bat pentru pensiile şi salariile celor din sectorul de securitate, şi aici mă refer la Apărare, Interne, SRI, SIE sau SPP. Dacă îşi vor pierde din pensii sau salarii, îmi dau demisia pentru că nu mă pot uita în ochii colegilor mei",
a declarat Gabriel Oprea.

Băsescu a criticat şi el scăderea pensiilor militarilor

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat şi el recent contra scăderii pensiilor cadrelor militare. "În nicio tara din NATO pensiile militare nu sunt amestecate cu cele civile ", a spus preşedintele.

Pensii mai mici cu 69%

Simulările făcute pe baza proiectului legii pensiilor de ministerul Apărării arată că pensiile militarilor se vor reduce, într-adevăr cu până la 69%. Declaraţia a fost făcută de preşedintele comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, liberalul Victor Paul Dobre, după întâlnirea recentă cu reprezentanţii militarilor, poliţiştilor, SIE, SRI, STS şi SPP. "Din tot ce înseamnă pensionari din acest sistem, ordine publică, siguranţă naţională, peste 70% au pensia sub 20 de milioane de lei vechi. Se reduc pensiile cu valorile care au fost prezentate ieri între 19% şi 69%, inclusiv pensii de 12 milioane se reduc la 8 milioane", a declarat Victor Paul Dobre, preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Material preluat de pe Realitatea.net,
post care a DEZBATUT subiectul si in emisiunea de la ora 20,
unde a participat ca invitat si Presedintele SCMD,
Col.(r) dr.Mircea Dogaru:
Răzmeriţă în Guvern: Ministrul Oprea atacă legea pensiilor votată de propriul guvern

13 comentarii:

  1. Desi, recunosc, am avut unele retineri in ceea ce il priveste pe dl. gl. Oprea cand a devenit INDEPENDENT, de cand am vazut ca lupta si cum lupta pentru drepturile militarilor - activi si/sau in rezerva - mi-am schimbat fundamental opinia.
    Va trece cum va trece legae de Senat, da' sa vedeti ce va fi la Camera Deputatilor, care e decizionala!
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  2. Elenush draga , sa nu ne pripim . Domnul Gabi are pasii calculati . Ce pierde daca declara ca ne sprijina ? nimic . Daca voia sa demiseioneze, si tinea cu adevarat cu noi, demisiona din guvern in momentul in care legea a plecat de acoplo asa cum a plecat . Dar nu a facut-o . De ce ? Acuma , a iesit in fata senatului sa spuna ca sustine punctul nostru de vedere . Si ? care e problema ? E om liber , poate sa spuna orice. Schimba asta votul senatorilor ? NU ! Il da cineva afara din guvern ? NU !Bock nu il poate demite pentru ca el si Basescu au nevoie de independenti.Deci risc minim , efect maxim .Si de imagine si de capital politic . Demisioneaza daca legea se voteaza in forma asta ? Ar fi o dovada ca i-a mai ramas o idee de onoare , dar nu se va dezice de PDL si el si grupui lui, vor sprijini in continuare PDL-ul, deci efectul va fi zero .Daca ar fi demisionat din guvern cand guvernul a inaintat legea la senat , chiar era o problema . Crea o criza de guvern si posibilitatea sau un semnal de alarma ca legea nu va fi sprijinita de independenti in parlament si asta chiar ar fi fost o problema pentru guvernare . Dar nu a facut-o . DE CE ?
    Totul e calculat . In plus , mai are si .. sprijinul lui Base, care (pe la colt de strada ) sprijina militarii in ceea ce priveste pensiile si, asteapta momentul sa scape de Bock . Regizorul sta la cotroceni, actorii isi joaca rolurile , iar noi, aplaudam in pauze . Asteptati sfarsitul piesei .

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca...
    Ar fi corecti...
    Ar fi profesionisti...
    Ar avea caracter si coloana vertebrala...
    etc. etc. etc.
    L-ar trimite pe Premier, cu lege cu tot...
    S-o refaca!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  4. Scorpio, ai dreptate, asa stau lucrurile cu Oprea. Profita de conjunctura. Si asta n-ar fi rau daca ar fi un om de calitate. Dar nu este!

    RăspundețiȘtergere
  5. 1. OK. Hai sa aplicam ... prezumptia de nevinovatie!
    2. La Camera Deputatilor putem spera la voturi de la PSD, PC, PNL, unii de la minoritati (sper sa fie convingator dl. gl. Mircovici)! Avem nevoie si de la independenti! Aici va trebui dl. ministru Oprea sa actioneze! Si cred ca o va face!
    Elena
    Da' mai intrati pe Camera si calculati, ca eu am capiat de cand tot adun si scad!

    RăspundețiȘtergere
  6. OK, Am cazut de acord . Graba strica treaba . M-as bucura sa il sprijine pe Oprea toti independentii, dar greu . Sa nu uitam ca marea majoritate a independentilor a plecat din partidul mama , pentru a fi la ciolan . Daca se pun contra guvernului, PD-ului si mai ales a lui Base, isi pierd ciolanul . La fel de adevarat e ca daca independentii devin independenti, majoritatea devine minoritate si adio guvern .
    Ia sa facem o socoteala( in conditiile in care presupunem ca fiecare va urma disciplina de partid ):
    1PSD. - CONTRA
    2.PNL-CONTRA
    3. UDMR-daca domnul Frundo a vorbi in numele lor , -CONTRA
    4. INDEPENDENTII -(daca Oprea a vorbit in numele lor )-COINTRA
    5. PDL- pentru proiect .
    deci .. Proiectul cade in varianta actuala .
    DAR:
    - nu toti vor vota asa cum le cere partidul
    - nu toti vor vota asa cum se exprima acuma
    - Oprea nu poate fi sigur pe toti independentii , pentru ca de aia sunt independenti
    -UDMR - nu si-a exprimat oficial pozitia si .. nu are chiar nici un interes sa se puna contra . Ei oricum nu sunt iubiti de Base.
    Asa ca tot ce putem face acuma e sa asteptam, sa speram si sa ne asteptam la orice . Si sa nu uitam ca mai e votul din camera deputatilor .
    Deci, cum spuneam , sa nu aplaudam dar nici sa nu plangem in pauze .Sa asteptam sfarsitul piesei . Ma tem insa ca tot regizorul va face jocul. BOCK E PREA LIPSIT DE PERSONALITATE CA SA PROMOVEZE UN PROIECT DE LEGE FARA ACORDUL LUI BASE. Asa ca se pune intrebare , cu cine se joaca Basescu? Cu Bock sau cu noi ? Poate aflam in seara asta sau maine , dupa ce va transpira sedinta de guvern de la Cotroceni.
    In ceea ce-l priveste pe Oprea , e in campanie electorala. Isi aduna oameni pentru noul partid pentru care are nevoie de semnaturi si .. sunt bune si adeziunile fostilor colegi din armata nu ? Ca doar le-a luat apararea in senat .Fiecare cu calculelele lui nu, doamna Elena ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna dimineata, de 36 de minute a inceput o noua zi de primavara!
    1. Eu, oricum sunt o doamna, dar sunt ELENA! Pentru ca ma simt mai bine asa.
    2. Calcule (oarecum) gresite: nu stiu daca UDMR va vota contra. Ei sunt oameni de cuvant.
    3. Sper pe mai multe voturi de la independenti. Asta nu inseamna ca sper la un vot de la fiecare.
    4. De ce eliminam minoritatile? Ce, ei nu voteaza?
    5. Pana luni va fi liniste in Senat in privinta pensiilor. Sa vedem ce-o fi de luni inainte.
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna dimineata,cu noaptea'n cap!
    Tie Scorpio,
    un raspuns de doua feluri:

    1.Sedinta de guvern de la Cotroceni,de marti, s-a terminat; ministrii au plecat cu coada'n'tre picioare,iar Presedentia a dat un comunicat... care nu spune nimic!

    2. Vadim Tudor , in Tricolorul de AZI, arunca o bomba: adevarata sedinta Basescu - Guvern, a avut loc cu o zi in urma! " ... la Vila Lac 1, departe de privirile curioşilor, Traian Băsescu i-a convocat luni seara pe miniştrii cabinetului la o discuţie cu scîntei." (Tricolorul,Numarul 1821 04/21/2010)

    Hopa.....
    Ce zici, ar fi posibil?
    V.Burcu
    p.s.Tuturor, va doresc o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna dimineata tuturor, da, inca nu e cazul sa aplaudam, daca ati observat cum decurge votul amendamentelor la unele articole ale proiectului de lege, putem anticipa un vot pozitiv al senatului. Ar fi bine sa gresesc eu, dar sunt sigur ca si dintre cei ce sunt de partea noastra, aparent, doar atat.
    Sa auzim de bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna dimineata!
    Buna dimineata ELENA!Poate esti Elena , dar nu inseamna ca nu esti o doamna !
    1. In ceea ce proveste UDMR, cand i-ama dunat la contra , ma bazam pe declaratia lui Frundo, facuta in aceeasi zi . Sa nu uitam ca totusi execeptand anul de guvernare impotriva naturii dintre PSD si PD, in toti anii , de la revolutie incoace , UDMR-ul a fost la guvernare . Si asta spune ceva atat vizavi de importantza lor in calculele de guvernare cat si dorinta lor de a fi la putere , indiferent cu cine . Si ce ministere au avut ? Pai exceptand internele , externele, apararea , si transporturilesi justitie , au facut praf toate ministerele , nu le-a scapat nimic . In sanatate , industria farmaceutica se sprijina pe .. unguri,( DITA va spune ceva ?), invatamantul in limba magiara mai are un pic si devine obligatoriu , turismul e dat in transilvania ungurilor, (vezi Sovata , etc )mediul e dat ungurilor, vezi padurile si cine le exploateaza in TRANS-SILVANIA asa ca ce sa mai vorbim ? Au cuvant cei din UDMR? DA , AU UN CUVANT MARE DE SPUS .
    2.minoritatile , altele decat maghiara ? Pai cati sunt,3-4 ?
    3 Voturile independentilor, daca se vor partid, ar trebui sa se alature lui Oprea, dar aici inca nu stim in ce apa se scalda fiecare .
    4.Nea Vasile, ce te asteptai din partea lui Base? Sa spune " v-am ciuruit" , sau sa ne dea un dos de palma apoi sa se jure cu mana pe bilble ca nu ne-a lovit cu pumnul ? Base are doua obiective . Debarcarea UDMR si sacrifocarea lui Bock . Se pare ca .. PD-ul are un ultimatum , ori se debaraseaza de cei 3 oameni de forta care pot oricand sa-i ia locul (la inoarcere) in PDL, ori e sacrificat si Base sare in barca lui Oprea , care va castiga capital politic, dupa interventia din senat .
    5. In ceea ce priveste informatia privind Vila Lac, e posibil sa fie asa , la at e de pervers Base , nu m-ar mira , dar nici nu trebuie sa aplecam urechea la tot ce spune Vadim . Si apropo , de Vadim, imi e teama ca e pe cale sa apara un nou Vadim pe scena politica. Nu ma intrebati cine e , persoana importanta . Urmariti manifestarile si va veti convinge .
    6.Cum spuneam mai devreme si spune si Vasile P , sa nu aplaudam , dar nici sa nu plangem . O sa avem tot timpul si pentru una si pentru alta .
    Sa auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  11. ''Si apropo , de Vadim, imi e teama ca e pe cale sa apara un nou Vadim pe scena politica. Nu ma intrebati cine e , persoana importanta .''

    Nici mie nu imi place discursul bombastic si adesea pe langa subiect al celui la care te gandesti. Poate ar trebui sa mearga cineva care stie sa se prezinte mai bine la TV si sa-i reprezinte mai bine pe sindicalistii militari in acelasi timp. Insa, probabil, toate la timpul lor.

    RăspundețiȘtergere
  12. TOUCHE MONSIEUR PAPILLON !
    SE PARE CA NU SUNT SINGURUL CARE A OBSERVAT NOVA !!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Au apus vremurile alea...totusi. Se va dezintegra mai inainte de a deveni o SUPER.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri