Google Translate

luni, 28 martie 2011

Neamul nostru este inclinat să uite multe lucruri din istoria lui, şi bune, şi rele. El nu uită insă tot! In memoriam, Doina şi Ion Aldea–Teodorovici

S-au scurs 18 ani de la teribilul accident în care şi-au pierdut viaţa Ion şi Doina Aldea -Teodorovici. Împreună cu soția sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină.


Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii ’90 au cântat despre limba română şi Eminescu, pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova.

În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau spre Chișinău Ion și Doina Aldea Teodorovici a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România.

În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului.
Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.
Cu toate acestea, autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă. Ion Aldea Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice, pentru copii.

Romanilor le cantau despre Basarabia si basarabenilor despre Romania!
Odihneasca-se in pace!
Admin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri