Google Translate

marți, 22 octombrie 2013

Povestea a doua rândunici. O cutremuratoare poveste de iubire care a socat o lume ...

Aceasta este o poveste adevărată și tristă a două rândunici, poveste ce a cutremurat o lume întreagă.

Într-o zi, o mașină a lovit din întâmplare o pasăre ce a căzut grav rănită pe șosea. Vântul i-a purtat strigătul de durere și de suferință.
Strigătul a cutremurat pădurea iar perechea ei l-a auzit de departe. S-a repezit într-un suflet să răspundă acestei chemări. În scurt timp a ajuns lângă iubirea sa.
Și-a deschis aripile s-o protejeze de tot răul din lume. Dar a văzut-o cum își pierde puterile.
 
 
Degrabă a zburat să-i aducă mâncare, să-i dea ceva, orice, să o salveze. A făcut drumuri nenumărate în disperarea sa de a-și salva iubita.
Între aceste zboruri, a stat lângă ea și a înconjurat-o cu dragoste și compasiune.
 
 
Într-un târziu, venită cu mâncare, a găsit-o lipsită de suflare. Nu i-a venit a crede, a încercat să o mute  – lucru extrem de rar la rândunici.
 
 
Când a realizat că s-a dus și nu-i va mai răspunde niciodată, și-a strigat dragostea și disperarea cu glasul ei de pasăre micuță.
 
 
Apoi a făcut câțiva mici pași înapoi și i-a cântat iubitei sale, cu toată tristețea și neputința sa, dragostea lui mistuitoare.
 
 
Când și-a dat seama că nu mai poate face nimic să o aducă înapoi vreodată, stat privind-o plin de tristețe și de suferință.
 
 

O poveste adevărată relatată de multe canale de știri

==================================================================
========================================================
=================================
Gabriela Nistor-Cantecul randunicii
========================================================
 

 
====================================
==================================================================


Maria Sara Lungu  ///  Frumos si emotionant !
(comentariile de pe blog ,lasa de dorit , de asa amici m-as lipsi ) !
  • Vasile Burcu  ///  Sara, Multumesc! Iata si un mesaj interesant... Culmea? Iti este adresat!

  •  
  •  
    Maria Sara Lungu  ///  OK !
  •  
    Vasile Burcu  ///  Asa sunt EI, Sara! Dar au suflet mare! Sunt inteligenti, cunoscatori de limbi straine, tehnica de varf! Au fost trecuti in pensie/rezerva in mod samavolnic, prin jocurile unora si altora din politica damboviteana! O viata au petrecut "in transee"... Greu, foarte greu! Altii... mergeau la teatru, film, biblioteci... Ei au trait in poligoane, aplicatii pe unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ... cam asta ar fi... pe repede inainte... Acolo, daca citesti comentariile, vei intelege mult mai multe...
    ===============================================================
  • =============================================
  •  



    Randunica
    -----------------------------------------
     
    Buna ziua
    Azi este prima data cand nimeresc pe-aici si, cum subiectul are legatura cu felul meu
    de a gandi lucrurile, am sa spun si eu cateva cuvinte.
    M-am nascut (si am crescut, pana "mi-am luat . . . zborul"), la tara.
    Am fost saraci (desi, nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu mai aiba prin preajma-i altii,
    si mai saraci). Daca nu ar fi existat Creanga si as fi beneficiat de talentul lui, amintiri
    ca ale lui, din ale copilariei, sigur nu ramaneau nescrise, pentru ca . . . cel putin
    subiectele de el tratate, le puteam trata si eu.
    In satul meu portile curtilor sau usile caselor nu se incuiau niciodata. In timp de
    vara (de fapt, pe tot timpul "bun") usa casei statea deschisa nu doar la figurat ci
    si la propriu.
    Randunicile isi faceau cuiburi pe sub streasina casei. Mai cadeau unele, ca se
    desprindea pojghita de var si cadeau cu peticul de var cu tot. Taica-meu (cand
    gasea si el timp) le batea vreo trei cuie dedesubt si impletea cu sarma un soi
    de cos-suport incercand sa le dea o mana de ajutor randunicilor in cauza.
    Le vedeam capatanile la pui, de cand ieseu din ou si pana-si luau zborul,
    dar de apropiat de cuibul lor, noi copii (eram mai multi frati), desi eram mari
    "cautatori" de cuiburi (de toate natiile de pasari), dar nu ca sa le stricam ci "sa le stim"
    (pentru ca reprezenta un mare motiv de mandrie intre noi copii sa spui "il stii pe-ala", iar
    ceilalti sa se minuneze ca de ceva . . . nou). In cultura noastra locala, traditia era ca
    "randunica este de ne-atins" (existau si versiuni batranesti care spuneau ca "daca atingi
    randunica sau cuibul ei,casa aceea va fi . . . o casa blestemata".
    Randunicile erau atat de obisnuite cu noi, ne cunosteau atat de bine incat, nu o data,
    te trezeai ca intra si in camera (cea mai) de zi a casei de la tara, bucataria, dadea doua
    trei ture (nesinchisindu-se de "locatari" si se ducea la treaba ei).
    Intr-o vreme au inceput sa construiasca un cuib, in casa (in bucatarie). Cine cunoaste
    randunica, cunoaste si cand o randunica "pune piatra de temelie" vreunui cuib, pentru
    ca apar "primele semne" (paie, pamant) analogic cu ceea ce se petrece in "crosetat"
    (unde incepi de la "un ochi" si "cresti" pe masura ce . . . dai din maini). Facuram
    "sedinta", noi, ceilalti locatari ai casei, si mari, si mici, si daduram "autorizatia de
    constructie".
    Nu-mi aduc aminte daca a fost "treaba" de un sezon, sau de mai multe (dar mai
    degraba a fost, de mai multe). Dumnezeu stie cum isi facea orarul de asa natura
    incat sa se potriveasca cu al nostru pentru ca noi, seara, stateam la masa, cu
    lumina aprinsa si usa inchisa, cu randunica pe oua sau pe pui iar randunoiul pe
    marginea cuibului, ei cu ale lor iar noi, cu ale noastre.
    Cuibul asta era chiar la intrarea pe usa, deasupra intrerupatorului de lumina (pe
    aceeasi linie verticala cu acesta dar . . . aproape lipit de tavan. Pentru mine, la acea
    vreme, tavanul era . . . inalt (trebuia sa ma urc pe scau ca sa ajung cu varful degetelor la el).
    Dar, intr-o seara, o fata din vecini (mai mare de varsta decat noi, copii ai acestei case), a unei familii de foarte buna prietenie cu a noastra, a venit intr-o seara (cand tocmai eram . . . la masa)
    sa aduca (sau, sa ceara) ceva, cum era obiceiul (si) pe la noi.
    Ea era, ca sa zic asa, ca un fel de "liceeana" (mi se pare ca chiar asta era) iar noi "copii (cel putin, cei mari) de scoala". A intrat, a zis buna seara si, vorbind cu noi, a vazut cuibul si a ramas atat de uimita de ce vede incat a dus mana si a mangaiat (sau, sa mangaie) randunica, si nu sa mai opri. Randunica a zburat prin usa deschisa in care statea fata si . . . nu s-a mai intors, niciodata. Cuibul a ramas acolo . . . ani.
    (povestea este mai lunga decat cele 4.096 de caractere cat permite "formatul".
    Continuarea o poate gasi, cine vrea, in "ego-obiectivism").
    Răspunsuri


    1.  
      Au trecut de atunci, zeci de ani (vreo 40, sau, mai mult). Din toti fratii doar unul mai este azi, "acasa" (acasa la el, fireste). Parintii mei traiesc, cu casa "goala". Ceilalti copii ai lor au "zburat" (pentru ca au fost "zburati", "zburataciti") in "tarile calde". De fata aceea nu mai stiu decat ca "exista". Ne-a fost draga si pana atunci, si de atunci incolo. Si totusi, ceva, din clipa aia, s-a rupt. Ceva ca in cazul unui fir, cand cosi. Se rupe, ii faci nod, continui dar . . . nu mai e, ce-a fost.

      Toata asta (lunga) poveste pentru a spune ca, pentru mine, randunica reprezinta simbolul libertatii si al demnitatii fiintei. Este cel mai putin stricatoare (ca in cazul unui autoturism, consuma foarte putina energie comparand cu energia ce produce)

      Este, in ceea ce priveste "pasarea" ceea ce, in ceea ce priveste "mamiferul" este . . . "mielul".

      Adica, calca pe cel mai redus procent de cadavre spre a-si tine in situatia de "existenta", propria-i viata. Numai ca in timp ce "mielul" devine o biata "oaie", randunica nu inceteaza niciodata a fi, randunica.Randunica este cel mai bun exemplu al fiintei care "isi cunoaste drumul", care sta in stol din ratiuni sociale, care cunoaste perfect insemnatatea lui "impreuna", care nu alege un "ghid" spre a fi "condusa" precum o roaba (de carat) si nici "trasa" (ptecum un carut) ci care isi alege un"sofer" care cunoaste acelasi drum ca si ea, dar, spre a face cu randul (spre a mai putea "atipi). - http://ego-obiectivism.blogspot.ro/2013/10/randunica.html
      =====================================

      Randunica
      ======================
      Azi am descoperit un blog deosebit de bine facut. Chiar daca, pornind de la baza (unei imaginare piramide), din pornire impartasesc multe (90%) din valorile prefigurate de autor, pe masura ce urcam spre varf (ca inspre locul in care "tragi linie si . . . aduni", a unei interminabile ecuatii) rezultatele la care ajungem fiecare, "ne pierd, unul de altul". Am scris un "post" in acel blog "Mehedinti blog online" la o tema care se numea "Povestea a doua randunici" iar "postul meu a deveni atat de lung incat depasea cele 4096 de caractere cate permitea formatul. Am "taiat din el pana ce . . . "a incaput" iar de restul am avizat eventualul lector ca il poate gasi aici. Asa ca . . . ma tin de . . . facuta promisiune, publicand aici textul intreg, asa cum l-as fi dorit publica acolo. (...)

      Multumesc, pentru comentariu, http://ego-obiectivism.blogspot.ro/2013/10/randunica.html

    2. Admin, Romania Megalitica
    3. =======================
    4. ========================================
    5. ================================================================

        73 de comentarii:

        1. Băi frate, pe subiecte de astea io nu pot comenta...Mi-s milos din fire. Mai bine i-aş da mooie cu kko for ever lui Cezar, decît să omor un gîndac, fie el chiar şi din Coloradoul lui Robort H, ochi de sarma.
          PS. Apropoz: Lui Roborţel i s-au dezumflat sarmalele? Am înţeles că Corlăţean i-a pus cam mult orez în ele.

          RăspundețiȘtergere
        2. ..mai bine mi-ai suge pula ! Am fi amandoi fericiti..for ever!!

          RăspundețiȘtergere
        3. .....sigur sunt ...randunici??

          RăspundețiȘtergere
        4. Propun sa... ,,schimbam foaia''. Nu sintem in pozitia tratam cu indiferenta astfel de povesti. Spre deosebire de putoii care au toata viata inainte.

          RăspundețiȘtergere
        5. stiti cate milioane de vite,porci,.......miliarde de pasari se taie zilnic?
          sa va dau un link cu un abator de pasari?O sa va-ngroziti!
          Cu respect va fup!

          RăspundețiȘtergere
        6. Da ma mafioate dar ..aista-i un truc facurt la futoshop si sensyblue lu peste prajit ..iute pun botul !
          Ce drek sa le ceri ....!!!

          RăspundețiȘtergere
        7. Este vorba despre idee, fotografiile puteau sa lipseasca. Ce legatura au milioane de vite,porci,.......miliardele de pasari ? Da, voi sunteti durii oIo ii.

          RăspundețiȘtergere
        8. MPT cu O|O bleaga23 octombrie 2013, 16:06

          Uai, hai noroc !
          Uai Nenea Bozile, mi-ai dat hoasca cu planetarele in sus, cu postul ista cu randunelele !
          Dea dreaq in ea de zbarcita, ca o apucara smiorcaielilii cand cetea aciulea !
          Si eo speker, prinsei momentul si alergai cu laptopul dupa ea, prin casa, ca sa-i arat demonstrativ ca, aciulea, nu vb toata ziua numa de penzii, politica ori ouale lu Nascase !
          Bravo uai !

          RăspundețiȘtergere
        9. @MPT
          ...si a plans,asaaa ceva lacrimogen in stil Boliwood?.....sau poate ai futut-o pe baza de "sentiment"Oaiiiiii sa va dea domnu' sanatate si tot asa s-o tineti!.....alearg-o,poate se'mpeidica mai stii?
          sa va fup!
          PS da' vezi ca-ti mai trebo si altceva deca' laptop.....poate palmtop:):)

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Da,da...texte de alea de 3 la leu, precum ca pana si animalele sunt mai destepte si mai sensibile decat noi ! Labareli d-astea !

            Ștergere
        10. Uai, vad ca se supara pe noi doamna Meri Sara, ca cica nu comentam frumos, cu condescendenta, ca niste adevarate cadre militare, in rezerva sistemului national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, formate si calite la scoala inaltei maiestrii ostasesti !
          Doamne feri, da ce nu-i in regula aciulea ? Ca, precum se vede, NE citeste lumea in draci, pe nerasuflatelea ! Ca nu toti vrea sa vorbeste cu noi, aiasta-i altceva !

          RăspundețiȘtergere
        11. Daaaa tanti MeriSeara.....in pula, ieee buna?poti sa-mi aranjezi sa-mi dea si mie un link_dik?
          pliiz,pliiiiiz!!
          thanchiu:)

          RăspundețiȘtergere
        12. Fusei pana la mosie, ca ma suna ''administratorul'' sa merg sa-mi iau partea de foloase, din roadele toamnei ! Fro 3 kile de prune, pline de viermi, fro cateva kile de mere zbarcite, si nush ce barabule, oleaca mai mari decat castanele ! I-am mai dat eo un meleon, numa sa ma lase in pace cu produsele lui si sa mai aiba grija de ce mai e p-acolea ! I-am zis pacatosului sa mearga sa cumpere gumari la copchii, ca-s desculti, iar el o fugit, cu tot cu muiere, la crasma !
          Rai a dreaq de munca, morometii astia ! Copchiii flamanzi, desculti si plini de muci pe fata, iar ei cu capul muci toata ziua.

          RăspundețiȘtergere
        13. Scarbelor.....sa nu va luati de Maria -Sara...futu-va -ngat de nenorociti ca va fac hartie de buda cu senila TAB-ului ...ala pierdut!!

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. S-O FUTI TU IN GURA ! EA SA-TI SUGA PULA!!!! FIGUREAZA IN LISTA DE PRIETENI A LUI PETRISOR PETRE?????PORCULE!!!

            Ștergere
        14. Sa ne mai lase-n pace pizda asta apatrida cu kk astea lacrimogene!Sa-si vada de oalele si cratitile ei si sa nu ne futa existenta cu kk astea ieftine.

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Lasa uai, ca are si ea loc de-un alupigus ! Ne mai strangem si noi oleaca, ne mai inghesuim, si incape toata lumea ! Nu lasam pe nimenea pe jos !

            Ștergere
        15. Cica sa-mi mai imbogatesc un pic bagajiul cu cunostinte, la zi, din Obositorul Militar !
          Mi-am pierdut timpul de pomana ! Hartie stricata aiurea ! Singura noutate e ca si-a schimbat muia din poza, plotonera aia de se ocupa de horoscop ! Numa muia si-a schimbat-o, ca s-a fleoscait de cand tot ii da cu copi-peist la horoscoape, insa tot plotonera a ramas !
          Pe filiera indecenta !

          RăspundețiȘtergere
        16. Merg sa fac un exercitiu de actiune, cu hoasca, in caz de cotremor ! Ca am auzit ca-i naspa ! Ne paste unul mare !

          RăspundețiȘtergere
        17. AICI RADIO EREVAN!
          TRANZMITEM HITUL MUZICAL DIN ULTIMUL AN!!!:::

          "CEZARICIU, HOP, HOP, HOP,
          SA-I SUJI LU' PMT KRICIU
          SI SA TI-O DAU MUIKA LA CIOK!!!!!!!!!!"

          RăspundețiȘtergere
        18. Un cuplu trăind de 20 de ani împreună... de fiecare dată când făceau sex, bărbatul zicea să stingă becul...
          Plictisită să facă atâția ani amor pe întuneric, femeia decide să schimbe ceva în viata sexuală... și într-o seară, în plin moment frenetic, aprinde becul, se uită un pic mai jos și vede în mâinile bărbatului său un vibrator, atât de fin și natural, că părea real...
          – Aaa, nenorocitule care ești, impotentule, m-ai mințit atâția ani!
          La care bărbatul zice:
          – Hai să vorbim calm. Eu îți explic ce e cu jucăria, iar tu îmi explici cum ai făcut copiii...

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Vibratoru ala sigur era peria de dinti a lui Gogonelu...

            Ștergere
        19. Domnişoarei Sara: Dacă eram mai tînăr, v-aş fi făcut curte...Ehe, he...Orice mînz ajunge gloabă. Trebuie să vă spun că aciulea e numai băieţ dăştepţ (cu cîteva excepţii, da" care întăresc regula"). Suntem un club cam exclusivist, de bărbaţi, că aşa-i regulamentul. De-a lungul timplui am făcut doar doua excepţii, primindu-i în organizaţie pe transsexualii de Cezar muci pe faţă şi pe Motănelu kkcios...Hai să auzim numa" de bine.!

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. LUI CEZARIKA MUCI PE FATA I-O SUGE VARTOS ACEASTA CUCOANA NUMITA SI ....SCHENGEN.PROBABIL INGHITE SI SPERMA!!! A LUI CEZARIKA, EVIDENT! POZA AFISATA DE CUCOANA PE FB. O MAI GASITI SI LA ALTE RAPANDULE DIN NEANT.

            Ștergere
          2. M-ai facut de KKo TZarane!

            Ștergere
        20. ANDA Mo..futu-te in gura ! Esti geloasa!!!

          RăspundețiȘtergere
        21. Uai, tot cu randunicurilii istea ?

          Nenea Bozi, da oleaca cu tamaie, ori cu sprei, pana nu ma motionez si eo, ca Mery Sara si nu mai vorbeste cu voi !

          Uai, da ci frumos ai varuir prin casa ! Cu mov, ca la fleacara violet ! De zici ca ai dat cu rola, cum dadea o bunica de a mea, de umplea peretii de flori !

          RăspundețiȘtergere
        22. @admin
          Cu "Povestea randunelelor",dai margaritare la PORCI?

          RăspundețiȘtergere
        23. Babornita decrepita maria sara s-a saturat de sters mafiotii la cur si-o ardea pe lacrimogene d-astea!Hi!

          RăspundețiȘtergere
        24. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 08:21

          ''Neata !
          Greata !
          LA MULTI ANI apevistilor pulei, de ziua Fortelor Armate ale Republicii Socialiste Romania !
          Ca asea o ramas sireaca oaste, cu tunuri de pe timpul lui Bodnaras, cu tehnica auto de pe vremea lui Olteanu si avioane de pe timpul lui Trotki si poporul rus-libertatea ne-or adus !
          In rest ne dam mari scule, de speriat copchiii cu muci la nas, ca stim oleaca de engleza, in locul rusei, ca am deprins arta mozolirii pe fata, ca Rembo si ca suntem mari patrulatori de mentinere a pacii, pe unde si-a intarcat mutul iapa !
          Oricum, LA MULTI ANI !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Pese: evident, pentru ziua de maine, insa eo vrau sa hiu primul !

            Ștergere
        25. Uai, acusica vazui si eo ce fromos ne-o zugravit Nenea Bozileus: inteligenti, cunoscatori de limbi straine, tehnica de varf !
          Uai, ca pe timpul notarilor de serviciu ! Mai lipseste calificativul general.
          Mooaaamaaaa, ce-mi mai dadea beobeul notarile inapoiu, ca sa le refac ! Treboia, musai, sa arat si unele lipsuri si sa fac si 2-3 recomandari, de genul: uneori nu a fost suficient de exigent cu sine, imbetandu-se ca un porc, fapt pentru care ii recomand sa-si bage mintile in cap !
          Ori, de genul: nu intotdeauna a respectat modul de acordare a salutului militar, adresandu-se uneori, chiar si superiorilor, cu "salut bai pula" !
          Cel mai simplu ierea la capitolul cu insusirea si aplicarea in viata a tezelor de partid si de stat ! Acolea bagam, invariabil, acelasi text, ca si-a insusit gagiul tezele, ca le aplica in practica, ca este activ la IPI, lucru pe care-l cere si subordonatilor !

          Uai, da fain ne-o zugravit adminu ! Auzi, limbi straine !
          Da de alte limbi, n-o zis nika !

          RăspundețiȘtergere
        26. Pese: si chestia cu ""tehnica de varf"" a nimerit-o, ca pe vremea de acusica 35 de ani, chiar ca ierea de varf !
          Acusica, de varf, prin sireaca armata, au ramas doar roabele cu care hamalesc macii si majurii miile de tone de munitii, pe care le tot muta din stanga in dreapta, ca sa le delaboreze ! Cica ! Si maestrii militari de 100 de ani, care se trag in poze la Obositorul Militar, cu cheia fixa, facand mentenanta la un microbuz Tudor 105 din 1962, in perfecta stare de functionare !
          Noroc cu amerlocii ca ne-or dat fro 8 Hamare cocosate !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. PeSe: acusica notarile se numesc aprecieri si-s cu formule de calcul, cu radicali si logaritmi ! Pai, ce pula mea, decat sa se mai scrie, mai bine punem icsuri ! Ca analfabetistii ! Bucuria puturosilor, care numa de aprecieri nu aveau chef !
            Daca aveai un mac in subordine mai dezghetat, iti facea ala, pana a doua zi la raportul si inspectia de dimineata, toate notarile ! Baga la icsuri de nici tie nu-ti iesea asea de bine. Mai ramanea sa zmangalesti ceva, acolea, cu mana personala si gata ! EXCEPTIONAL, mai tare ca Napoleon !

            Oricum ierea o hartie in plus la dosarul de cadre ! Nici pulea nu le lua in seama. Tot sfanta pila era valabila cand venea vorba de fro promovare, bla-bla !
            S-apoi, 99 la 100 din armata ierea ''Exceptionala'' si ''Foarte buna" ! Doar fro 2-3 fraieri luau ''Bine", din aia care nu faceau gatzi si nu ''bagau'' contestatie !

            Ce dreaq, las ca stim noi, ca doar in sistem mi0am futut juma de viata, iar acum ma fute pe mine sistemul, cu alte izmanarul in frunte !

            Ștergere
          2. Buey frate ce m-o facut Tzarany di ras fata di pretina mea cea buna ..Maria -Sara di la Milano !

            Ștergere
        27. Hai ba care te bagi? poate iese d'un futai..hac!.Io ma duc sa mai beau ceva....fara E-uri,hac!!

          https://www.facebook.com/mariasara.lungu

          PS e buna bunuta da io nu sunt pedofil....io,alea,alea doar cu pustoaice de peste 45 de primaveri:):)

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. ..ba fraiere nu-i ai di Lin-dik ! Ii alta si ii si mai buna...

            Ștergere
        28. Buna ziua
          Azi este prima data cand nimeresc pe-aici si, cum subiectul are legatura cu felul meu
          de a gandi lucrurile, am sa spun si eu cateva cuvinte.
          M-am nascut (si am crescut, pana "mi-am luat . . . zborul"), la tara.
          Am fost saraci (desi, nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu mai aiba prin preajma-i altii,
          si mai saraci). Daca nu ar fi existat Creanga si as fi beneficiat de talentul lui, amintiri
          ca ale lui, din ale copilariei, sigur nu ramaneau nescrise, pentru ca . . . cel putin
          subiectele de el tratate, le puteam trata si eu.
          In satul meu portile curtilor sau usile caselor nu se incuiau niciodata. In timp de
          vara (de fapt, pe tot timpul "bun") usa casei statea deschisa nu doar la figurat ci
          si la propriu.
          Randunicile isi faceau cuiburi pe sub streasina casei. Mai cadeau unele, ca se
          desprindea pojghita de var si cadeau cu peticul de var cu tot. Taica-meu (cand
          gasea si el timp) le batea vreo trei cuie dedesubt si impletea cu sarma un soi
          de cos-suport incercand sa le dea o mana de ajutor randunicilor in cauza.
          Le vedeam capatanile la pui, de cand ieseu din ou si pana-si luau zborul,
          dar de apropiat de cuibul lor, noi copii (eram mai multi frati), desi eram mari
          "cautatori" de cuiburi (de toate natiile de pasari), dar nu ca sa le stricam ci "sa le stim"
          (pentru ca reprezenta un mare motiv de mandrie intre noi copii sa spui "il stii pe-ala", iar
          ceilalti sa se minuneze ca de ceva . . . nou). In cultura noastra locala, traditia era ca
          "randunica este de ne-atins" (existau si versiuni batranesti care spuneau ca "daca atingi
          randunica sau cuibul ei,casa aceea va fi . . . o casa blestemata".
          Randunicile erau atat de obisnuite cu noi, ne cunosteau atat de bine incat, nu o data,
          te trezeai ca intra si in camera (cea mai) de zi a casei de la tara, bucataria, dadea doua
          trei ture (nesinchisindu-se de "locatari" si se ducea la treaba ei).
          Intr-o vreme au inceput sa construiasca un cuib, in casa (in bucatarie). Cine cunoaste
          randunica, cunoaste si cand o randunica "pune piatra de temelie" vreunui cuib, pentru
          ca apar "primele semne" (paie, pamant) analogic cu ceea ce se petrece in "crosetat"
          (unde incepi de la "un ochi" si "cresti" pe masura ce . . . dai din maini). Facuram
          "sedinta", noi, ceilalti locatari ai casei, si mari, si mici, si daduram "autorizatia de
          constructie".
          Nu-mi aduc aminte daca a fost "treaba" de un sezon, sau de mai multe (dar mai
          degraba a fost, de mai multe). Dumnezeu stie cum isi facea orarul de asa natura
          incat sa se potriveasca cu al nostru pentru ca noi, seara, stateam la masa, cu
          lumina aprinsa si usa inchisa, cu randunica pe oua sau pe pui iar randunoiul pe
          marginea cuibului, ei cu ale lor iar noi, cu ale noastre.
          Cuibul asta era chiar la intrarea pe usa, deasupra intrerupatorului de lumina (pe
          aceeasi linie verticala cu acesta dar . . . aproape lipit de tavan. Pentru mine, la acea
          vreme, tavanul era . . . inalt (trebuia sa ma urc pe scau ca sa ajung cu varful degetelor la el).
          Dar, intr-o seara, o fata din vecini (mai mare de varsta decat noi, copii ai acestei case), a unei familii de foarte buna prietenie cu a noastra, a venit intr-o seara (cand tocmai eram . . . la masa)
          sa aduca (sau, sa ceara) ceva, cum era obiceiul (si) pe la noi.
          Ea era, ca sa zic asa, ca un fel de "liceeana" (mi se pare ca chiar asta era) iar noi "copii (cel putin, cei mari) de scoala". A intrat, a zis buna seara si, vorbind cu noi, a vazut cuibul si a ramas atat de uimita de ce vede incat a dus mana si a mangaiat (sau, sa mangaie) randunica, si nu sa mai opri. Randunica a zburat prin usa deschisa in care statea fata si . . . nu s-a mai intors, niciodata. Cuibul a ramas acolo . . . ani.
          (povestea este mai lunga decat cele 4.096 de caractere cat permite "formatul". Continuarea o poate gasi, cine vrea, in "ego-obiectivism").

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Au trecut de atunci, zeci de ani (vreo 40, sau, mai mult). Din toti fratii doar unul mai este azi, "acasa" (acasa la el, fireste). Parintii mei traiesc, cu casa "goala". Ceilalti copii ai lor au "zburat" (pentru ca au fost "zburati", "zburataciti") in "tarile calde". De fata aceea nu mai stiu decat ca "exista". Ne-a fost draga si pana atunci, si de atunci incolo. Si totusi, ceva, din clipa aia, s-a rupt. Ceva ca in cazul unui fir, cand cosi. Se rupe, ii faci nod, continui dar . . . nu mai e, ce-a fost.

            Toata asta (lunga) poveste pentru a spune ca, pentru mine, randunica reprezinta simbolul libertatii si al demnitatii fiintei. Este cel mai putin stricatoare (ca in cazul unui autoturism, consuma foarte putina energie comparand cu energia ce produce)

            Este, in ceea ce priveste "pasarea" ceea ce, in ceea ce priveste "mamiferul" este . . . "mielul".

            Adica, calca pe cel mai redus procent de cadavre spre a-si tine in situatia de "existenta", propria-i viata. Numai ca in timp ce "mielul" devine o biata "oaie", randunica nu inceteaza niciodata a fi, randunica.Randunica este cel mai bun exemplu al fiintei care "isi cunoaste drumul", care sta in stol din ratiuni sociale, care cunoaste perfect insemnatatea lui "impreuna", care nu alege un "ghid" spre a fi "condusa" precum o roaba (de carat) si nici "trasa" (ptecum un carut) ci care isi alege un"sofer" care cunoaste acelasi drum ca si ea, dar, spre a face cu randul (spre a mai putea "atipi). - http://ego-obiectivism.blogspot.ro/2013/10/randunica.html
            =====================================

            Randunica
            ======================
            Azi am descoperit un blog deosebit de bine facut. Chiar daca, pornind de la baza (unei imaginare piramide), din pornire impartasesc multe (90%) din valorile prefigurate de autor, pe masura ce urcam spre varf (ca inspre locul in care "tragi linie si . . . aduni", a unei interminabile ecuatii) rezultatele la care ajungem fiecare, "ne pierd, unul de altul". Am scris un "post" in acel blog "Mehedinti blog online" la o tema care se numea "Povestea a doua randunici" iar "postul meu a deveni atat de lung incat depasea cele 4096 de caractere cate permitea formatul. Am "taiat din el pana ce . . . "a incaput" iar de restul am avizat eventualul lector ca il poate gasi aici. Asa ca . . . ma tin de . . . facuta promisiune, publicand aici textul intreg, asa cum l-as fi dorit publica acolo. (...)

            Multumesc, pentru comentariu, http://ego-obiectivism.blogspot.ro/2013/10/randunica.html

            Ștergere
          2. Multumesc mult, Admin.
            Imi pare bine ori de cate ori intalnesc oameni ca tine.
            Am mancat niste paine si prin partile Mehedintiului. Iablanita, Orsova, Bacles.
            M-a prins o iarna grea, in 86, in Bacles, atat de grea incat s-a oprit circulatia.
            Mi se nascu-se primul meu copil, in Strehaia, si am mers pe jos, trecand prin
            Tamna ca sa ajung la spital. Ma uit acum, pe "maps" si vad ca au fost 33 de km
            si ca, in buna teorie as fi facut distanta asta in 6:40 h.
            Ce vreau sa spun cu asta? Ca intr-o vreme am respirat si eu aerul de Mehedinti.
            Salutari tie, Vasile Burcu si tuturor mehedintenilor.

            Ștergere
        29. Baai 14:29
          Ai limbarita,ai fumat iarba?....ce pula mea!Ca io nu pot scrie atatea tampenii nici dupa 2 kile de pufoaica....Apai daca tot ai zis ca e "prima oara" sper sa fie si ultima.....si mai du-te'npula la episodu' 7mii ca sa-i bati pe "bosorogii de la tanar si agitat" .Mie oricum mi-a cazut pata pe sara!!!! ....hac!

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. N-o sa fie ultima, fii linistit. Cand nu-ti place ceva, rotesti de rotita "mouse"-ului" si te duci mai departe. Din fericire internetul este un univers, iar in Univers, ca-ti place sau ca nu, incapem toti (inclusiv tu si eu).
            Cred ca te-ai oferit prea voluntar, paznic al unui spatiu care nu-ti apartine. Mai vorbim (daca vei mai fi pe aici si imi vei produce un asa interes. Iara daca nu, nu.)

            Ștergere
        30. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 17:38

          Uailei, uai 14spe29 ! Cam ase am scris si eo, cand am nemerit prima oara p-aciulea ! Texte de cenaclu literar !
          Moaaama, cata alupigusu am loat ! Fro doau luni am tot avut jinjiilii rosii !
          Eo cred ca niatali tre sa hi tare neconstient, de ai coraju sa te bagi cu asemenea texte si, culmea, sa te mai si iei de veteranii blogului !
          Ualei, da ce de-a pace sub casketa ai ! Di pula me !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 17:42

            Pese: in rest, tine aproape de noi ! Citeste oleaca prin arhiva si daca nu te apuca damblarnita, te bagam intr-un curs intensiv de formare. Iar mai prin primavara, in unul de specializare !

            Ștergere
          2. Multumesc pentru povete baieti. Ceea ce va pot spune este ca am mancat santier
            pe paine si, daca e sa facem un concurs de injuraturi (cum il pusese dracul pe Dracu
            sa se ia la intrecere in asta, cu Danila Prepeleac) apai cred ca tineti la taraiala.
            Singura problema e . . . ca nu-mi place.
            Cand eram "in gasca" trebuia sa merg cu . . . curentul (pentru ca iti iese, oricum ar
            fi, mai ieftin si pentru ca, am priceput de copil ca, sa faca unul sa curga raul dinspre varsare inspre izvor, nu este treaba pentru unul ca mine care nu e dispus sa-si iroseasca timp, ca sa incerce sa faca lucruri ori care sunt vadit-imposibile, ori
            care sunt "roti" (inventate deja). Am vazut care-i "ritmul" pe acilea, inainte sa
            ma apuca sa pun margaritare in troaca, dar am vazut ca in spatele mastilor cu
            care dansati la balul asta, se ascund minti al naibii de ascutite. Eu sunt un bun spadasin, si nu mi-e "târșă" de intepaturi. Mi-e scarba doar de cele ce vin "pe la
            spate" (atunci cand sunt) dar, le pleznesc ai pe-alea, de nu se vad.

            Am inteles de la viata ca vorba este un ingredient pentru propria-ti ciorba. Ce pune
            unul in ea, aia mananca. Eu va respect asa cum vreti sa fiti si in schimb, nu cer nici
            macar reciproca. Nu cer, nimic. In rest, salutari si toate cele bune. Din partea mea . . .
            bucuros de cunostinta!

            Ștergere
          3. @emy grant26 octombrie 2013, 15:29,
            Te SALUT cu respect, MULTUMESC pentru COMENTARII si INTELEGERE!
            Am vazut SITE-urile tale. RESPECT si SUCCES!
            Oricand, esti binevenit!
            Doamne ajuta!

            Ștergere
          4. MPT cu O|O bleaga26 octombrie 2013, 17:14

            Ce injuraturi, bre ? Ce santiere visezi ?
            Uai Nenea Grantu, niatali inca nici acusica nu realizezi ca te afli in Taj Mahalul colturii universale ?
            Doamne feri, omule !

            Si, ia-n vezi, mai ia-te niatale mult de Danila al nost, ca te face ala la mestecatoare aintz-tzavai !

            Ștergere
        31. Uai, va pregatirati de cotremor ? Ca urla toata presa aiasta de marele cotremor, ori de Sen Dumitru, ori de nush ce sarbatoare !
          Nitica actiune, cu niscaiva colapsuri prin centrul vechi si cel istoric, n-ar strica.
          Dupe cum vad, cam toti se pregatesc, vorba aia, s-o tireze la ''tara'', pe la neamuri, uichendu ista !

          RăspundețiȘtergere
        32. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 18:34

          Sambata, cand e cotremoru ala mare, merg la Carfur, cu hoasca, sa fac cumparaturi, cu lista de euri in mana, asa cum ni-o indemnat Nenea Bosile !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. De scapam si de cotremoru asta, mai avem o cumpana mare, cu comeata ISON, dupe care ne punem pe chefuitelea, de ziua blogului ! Ne-o promis Don Vasileos ca, daca-i vreme buna si circula trenurilii, ne cheama la o pastrama, doua peste fripte si un vinisior de taina !

            Ștergere
        33. Aflam de la SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Devalizate) ca se pregateste un nou val de procese devastatoare, impotriva Ministerului Dezbinarii Nationale. De data asta pe ''discriminare'' si cu reprezentare proprie in instante. Contra unei taxe modice, de inceput, de numa 50 de lei !
          Pe alea cu pasul 1a, 1b, 2c si poso doble, le-au finalizat ! Cu multe succesuri rasunatoare !
          Chestia este ca, la taxele astea de cartela telefonica reincarcabila la coltul strazii, se gasesc o gramazimea de apevistii pulei, care sa se ingramadeasca iar la pus botul !

          RăspundețiȘtergere
        34. Uai, vad la teveu, acusica, ca l-or gabuit organilii si pe Conu Ficior, ala de-o fo cu genocidul la Poarta Alba !
          Ii cam ia procororii, unu cate unul !
          Doamne feri, numa sa nu ni-l ia si pe-al nostru la intrebari si sa ramanem fara blog !
          Ptiu-ptiu !
          Maine ma duc pe dealul Patrihotiei sa ma rog la boasele sfantului Dimitrie, ca sa ni-l aibe in paza, ca-i om bun si n-o facut genocid la Trompeta, ca Ficior, ori Visinoiu !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Pese: si-am sa ma mai rog la boasele lu Dimitrie si pentru sanatatea lu Roby Pozitiv, care tare mai sufera la Niu Iorc, de cand si-a furat-o de la secu !

            Ștergere
        35. Mita de 1,4 meleoane de ieuro, la nivel ministerial, intre inalti functionari publici !
          Dreaq m-a pus sa invat carte, ca sa-mi fut viata prin jde garnizoane, pe jde santiere si prin poligoane... Nu mai bine ma faceam, ca sa zic, vicepremier re-re-evaluat ?

          RăspundețiȘtergere
        36. Seara Buna la Zoo + 9, iar Cezar muciciacios sa-mi dea fro 2-3 limburi pe oaua!

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 21:11

            Uai, de cand ne-a domesticit Nenea Bozil cu Tanti Sara Sayonara si cu randuneaua vaduva, salutul korect este "SARA'' buna la Zoo sicu 9

            Ștergere
        37. AICI RADIO EREVAN.
          LA CEREREA ASCULTATORULUI CEZAR, PETRISOR, PETRIKA-PUTZA MIKA-CAP DE BIBILIKA, TRANZMITEM MELODIA PREFERATA A ACESTUIA:

          "CEZARIKA, HOP, HOP, HOP,
          SA TI-O DEA MUIKA LA CIOK
          SI SA-MI SUJI MAMA LINDIKU,
          CA E DULCE K SHORIKU!
          SHORIK D-ALA PIRLIT CU PAIE
          DE IL MINCI,
          CA GRIVEI TE LINJI PE KOAIE!"

          RăspundețiȘtergere
        38. Pan la urma pulifriciu asta asta de paishpedooj9 e la fel de dus ca robortu' pulii mele din niuiorc.
          Nooooma ca asta ie pa iecstrema ailalta.....ie pasnic bre ie pasnic si visator ca adoarme si cand isi face laba(na ca nu mai trebo camesoi pentru pulete si apare ieconomie la bujet)
          Las ca-i bun poate ne adoarme pe toti.....hac!.Am plecat sa ma activez cu suc de electrozi
          baaa!.M-am lasat de baut....in pula mea,hac,hac!!
          PSscrie baaa, paishpedooj9,scrie ba!
          stai sa ma'ntorn de la SARA(cu majuspule) si-ti primesti doza de alupigus(daca mai lasa SARA ceva)
          SA VA FUP CU RESPECT si faza lunga!

          RăspundețiȘtergere
        39. Bine ca tu esti la fel de venit. Meri de-ti completeaza nivelul. Si stinge-ti luminile. In ojo ta desigur.

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. ceai????!!! ba "anonymus bozgorensis! 20cinzecispatru sa te sterg pe dinti de tartru!...ai ajuns clona de robortpozitivli?
            bozgor=om fara de tara

            Ștergere
        40. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 21:07

          Uai Nenea Burcubista per Scorilo, mai da-le dreaq de randunici ! Ce tot o freci atata cu randuneaua vaduva ! Gata bre, planseram de dimineata, cetiram cu mare interes proza romantata a lu Sara care-mpinge scara, i-am dat oleaca de ALUPIGUS, ca nu strica la astenia de toamna tarzie...
          Acusica baga si niatale ceva pe gustul pulimei apeviste, ceva de dor si muie !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Lasa uai rapanule, ca acu don Bazilos lucreaza la un material cu huhurezi ori cufurezi. Inca nu se stie bine, ca docomentul e la aprobat.

            Ștergere
          2. Numa sa nu ni-l gabuiasca pana atunci, procororii, ca pe Ficior, ori pe Visinica Puta Mica !
            Ca, precum se vede, astia-s cu ochii pe fostii sefi de parnai !
            Doamne feri !

            Ștergere
          3. nu se stie ...nu se stie....din ce palarie sare ..tortiii!

            Ștergere
        41. las ca-l baga pe doozecisi4jnoo in top de articol.......in pula mea:)
          Uaiii ca-mi dadura lacrimile cu gandu' la pasarica.....aaaaa randunica lu' sara cea buna.Baaa chiar ie buna daca n-o fi tencuiala prea groasa

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. MPT cu O|O bleaga24 octombrie 2013, 21:16

            Sigur ii resapata la muie de cel putin 3 ori ! Asa-i cu fetilii care stie multe limbe !

            Ștergere
        42. PS acu pe bune!!
          asta cu pasarica......aaaaaa,randunica am primit-o si io acu' fo 2 ani pa mail,E veche cre' ca si Sara s-a cam zbarcit iar mie pula mi-a murit
          Na ca iar am ajuns poiet,hi,hi

          RăspundețiȘtergere
        43. ma scuzati un pic da am treaba cu celentano,firicel&co

          RăspundețiȘtergere
        44. Uai bre, sa nu uitati ca, maine, de Ziua Sfortelor Armatii, sa va scoateti babele, ori gagicilii, ori amantilii, la o fasui cu ciolan si-o tuica hiarta !
          Poate dau calicii astia a lu izmanaru re-re-evaluat fro pomana, nu ca anul trecut de ziua Romanisatanului, cand or defilat in molul de la Afi Cotrocesti !

          RăspundețiȘtergere
          Răspunsuri
          1. Uai, ce-o trecut vremea !
            Parca mai ieri ne aburea Tata Bazile cu sfarsitul lumei !
            Acusica ne freaca icra cu randuneaua vaduva !

            Ștergere
          2. Pese: si daca nu da izmanarul o fasui cu ciolan, merg la Casa Regala, ca-i si ziua lu Misu Kingu, iar bosorogea sigur o pune de-o aroganta !

            Ștergere
        45. si la primavara de Paste iar(din nou??) merem la Nea Bazilos ca sigur ne invita cu trompeta la severin la un miel si-un vin ca sa ne revedem la fel ca anu asta cand ne-am si cunoscut.Si ce fain o fost maaa!!
          PS io ii aduc lu nea bazilos melu' meu propriu si personal

          RăspundețiȘtergere

        Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
        Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

        Dialog între doi gemeni nenăscuţi

        Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

        MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

        Search mehedinti blog online:

        Facebook, Click here:

        Lista mea de bloguri

        COUNTERsite