Google Translate

marți, 29 aprilie 2014

Elena Udrea in cursa pentru Cotroceni? Traian Basescu premier? In Romania, Tara tuturor posibilitatilor, nimic nu pote fi exclus!


ZIUAnews vă prezintă un istoric succint al controversatei relații Băsescu-Udrea, din 2004 și până în prezent, trecând în revistă cele mai importante aspecte ale acestei conexiuni politice - și nu numai - înfiripate "la prima vedere":

2004 - Din postura de proaspătă consoartă a miliardarului Dorin Cocoș, Elena Udrea e propulsată pe lista Alianței D.A., pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București. E remarcată cu viteza luminii de primarul Băsescu. În decembrie 2004, el o duce cu sine la Cotroceni, imediat după prezidențiale. Precizăm că, în 2002, Udrea se înregimentase în PNL.

2005 - În februarie, întregul PD rămâne cu gura căscată, când Băsescu o numește, peste noapte, șefă a Cancelariei Prezidențiale. Amintim că el și-a justificat decizia lăudând calitățile fizice ale Elenei Udrea:
"Mi s-a părut interesant ca, pe lângă nişte figuri acre, să fie şi o persoană care arată bine!"
Din pricina dezvăluirilor mediatice referitoare la combinațiile lui Dorin Cocoș cu grupurile de interese "Golden Blitz" și "Bittner-Petrache", Udrea demisionează de la Cotroceni, pentru a proteja imaginea lui Băsescu. Lumea politică și presa sunt înțesate de zvonuri privitoare la o relație "nepotrivită" între cei doi, relație pe care - într-un interviu acordat Academiei Cațavencu -, Udrea nici n-o dezminte, nici n-o recunoaște. Demisionara Udrea devine cea mai importantă portavoce a președintelui.
Din pricina conflictelor pe care le-au avut cu ea, Băsescu și-a sacrificat trei consilieri de marcă: Andrei Pleșu, Renate Weber și Adriana Săftoiu. În octombrie, Udrea demisionează din PNL.

2006 - În februarie, se înscrie în PD și, în pofida nemulțumirilor interne, primește pe tavă funcția de secretar executiv. Devine coordonator al filialei Constanța, din care a pășit în politică și Băsescu. Devine un lider de temut, fiind de notorietate susținerea "supremă" de care beneficiază. Când Băsescu era internat la Elias, Udrea i-a adus un platou cu prăjiturele, susținând că președintele e mare amator de dulciuri.

2007 - În ianuarie, Udrea stârnește o criză politică de proporții, scoțând din poșetă celebrul "bilețel roz", la o emisiune TV. Ea a susținut că premierul Tăriceanu i-a scris lui Băsescu, cerându-i să intervină la Parchet, în favoarea lui Dinu Patriciu. Și Monica Macovei i-a ținut isonul, deși, ulterior, relațiile s-au răcit, din pricina intrigilor pe care Udrea le-a presărat pe holurile Cotrocenilor. Bilețelul roz a dus la ruperea Alianței D.A. și la ieșirea PDL de la guvernare. Potrivit dezvăluirilor de presă, Udrea obișnuia să efectueze vizite nocturne la Cotroceni, iar Administrația Prezidențială și SPP au refuzat să explice motivele acestor preumblări tainice.

2008 - La parlamentare, Udrea a primit un colegiu într-un fief al PDL din București, pentru a fi 100% sigură că va fi aleasă. În urma formării guvernului PDL-PSD, s-a înființat un portofoliu numai pentru ea - Ministerul Turismului, conceput pe 22 decembrie. Pesediștii au fost puși la zid de Băsescu și forțați să iasă de la guvernare, după ce au decis constituirea unei comisii de anchetă parlamentară împotriva Elenei Udrea.

2009 - Comisia de anchetă a acuzat-o pe Udrea de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, instigare la infracțiunea de abuz contra intereselor publice și conflict de interese, iar forul a sesizat justiția în acest sens. Dar Parchetul a considerat sesizarea drept neîntemeiată. Băsescu a ieșit la rampă în repetate rânduri pentru a o proteja și lăuda pe Udrea, despre care a apreciat că este "o femeie foarte competentă". La finalul anului, Udrea devine ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin fuziunea dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței cu Ministerul Turismului.

2010 - În perioada iulie-noiembrie, ea devine președinte interimar al PDL București, și, în pofida nemulțumirilor exprimate de greii partidului - Vasile Blaga, Adriean Videanu și Radu Berceanu - e confirmată în funcție chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Beneficiază din plin de susținerea lui Băsescu. Udrea ridică numeroase osanale televizate președintelui și sare la gâtul tuturor inamicilor acestuia.

2011 - Neînțelegerile dintre greii PDL și Băsescu sunt din ce în ce mai intense. Impactul social negativ al tăierii pensiilor și salariilor - Udrea fiind, după șeful statului și premierul Boc, cea mai vocală susținătoare a măsurilor decise via Cotroceni - au distrus imaginea PDL. La fel ca și în ceilalți ani, Udrea și Băsescu obișnuiesc să petreacă sărbătorile împreună, în compania partenerilor de viață.

2012 - În mai, la Congresul PDL, Udrea devine vicepreședinte. La 27 aprilie, ajunge în opoziție, după demiterea guvernului MRU și se implică trup și suflet în operațiunea recâștigării PDL pentru Traian Băsescu. Președintele a repus pe tapet ideea grupării Albă ca Zăpada, iar majoritatea analiștilor au susținut că vrea să construiască un partid special pentru Udrea.

2013 - La 12 februarie, ea a anunțat că va candida la șefia PDL, împotriva lui Blaga. A fost susținută vehement de Băsescu, iar EBA le-a pârât pe femeile pedeliste la PE, pe aiuritorul motiv că preferă să voteze un bărbat! La 23 martie, Blaga a câștigat funcția de președinte, iar Băsescu l-a criticat în termeni duri, anunțând că s-a despărțit definitiv de PDL. La finalul anului, Udrea a anunțat că va urma exemplul dat de Băsescu și va face afaceri în domeniul agriculturii, la fel ca familia prezidențială.

2014 - De luni bune, Băsescu a tot insinuat că se gândește s-o arunce pe Udrea în cursa pentru Cotroceni, deși în cărți se află și Emil Boc - există și scenariul potrivit căruia șeful statului ar putea intra în tandem cu Udrea, pe post de viitor premier.

Băsescu a fost și este principalul promotor al PMP, în jurul căruia se laudă că va unifica dreapta românească, împreună cu Elena Udrea.

Sursa: 



=======================================================================
===============================================================
====================================================

Crin Antonescu, Adio! Pacat, de P.N.L.! Sondaj: Alianţa PSD-UNPR-PC ar putea obţine jumătate din mandatele României în Parlamentul European. UPDATE. Externe. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu


Sondaj: Alianţa PSD-UNPR-PC
ar putea obţine jumătate din mandatele României în Parlamentul European.

Alianţa PSD-UNPR-PC ar putea obţine jumătate din mandatele României pentru Parlamentul European, arată o cercetare sociologică realizată de Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic (CSCI), potrivit RomâniaTV.

Conform unui sondaj realizat de CSCI în perioada 23-26 aprilie, alianţa PSD-UNPR-PC ar putea beneficia de un avantaj considerabil la alegerile europarlamentare din 25 mai, reuşind să obţină 42% din voturi.

De asemenea, potrivit sondajului, Partidul Naţional Liberal (PNL) ar putea obţine 15%, Partidul Democrat-Liberal (10%), Partidul Mişcarea Populară (9%), UDMR (6%), Mircea Diaconu (4%), PPDD (3%), iar alţii - 11%.

Simularea realizată de CSCI arată că la distribuirea mandatelor, dintr-un total de 32 care revin României, 16 ar putea merge la alianţa PSD-UNPR-PC, 6 la PNL, 4 la PDL, 3 la PMP, 2 la UDMR, iar ultimul mandat i-ar putea reveni lui Mircea Diaconu, candidat independent.

Cercetarea sociologică realizată de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) a fost realizată prin metoda CATI, pe un eşantion de 1.100 de persoane. Marja de eroare a sondajului este de ±3%.

Tot în cadrul aceluiaşi sondaj CSCI, publicat astăzi, se notează că pe primul loc în topul încrederii se află Sorin Oprescu (39%), urmat de Victor Ponta şi Klaus Johannis (38%), apoi de Călin Popescu Tăriceanu (36%), Mihai Răzvan Ungureanu (22%), Crin Antonescu (16%) şi Elena Udrea (15%).


Sursa:
http://adevarul.ro/news/politica/sondaj-alianta-psd-unpr-pc-putea-obtine-jumatate-mandatele-romaniei-parlamentul-european-1_535eaeb60d133766a82d4cc5/index.html
=======================================================================
==========================================================
=================================================

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu
 
Moscova a îndemnat Washingtonul
să "tempereze retorica" pe tema crizei ucrainene.
 
"Comentând acuzaţiile lui Hagel cu privire la o aşa-zisă mobilizare masivă de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina şi manevre de destabilizare, ministrul rus l-a îndemnat pe interlocutorul său să contribuie la temperarea retoricii",
potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
 
Şoigu "a dezminţit categoric afirmaţiile despre prezenţa unor grupuri de sabotaj ruseşti în sud-estul Ucrainei", potrivit aceleiaşi surse.
================================
=================================================
====================================================================

duminică, 27 aprilie 2014

"ADRIAN DUICU, SPRIJINIT DE PONTA ȘI DRAGNEA" - titreaza Televiziunea lui Duicu. Un mesaj cretinoid, care tinteste spre mintile unor trogloditi, nu ale mehedintenilor. Face rau,PSD! PSD,trezeste-te!

foto luju.ro

"ADRIAN DUICU, SPRIJINIT DE PONTA ȘI DRAGNEA"
 
"Situatia politica din Mehedinti dar mai ales scandalul in care a fost implicat presedintele Consiliului Judetean , Adrian Duicu nu inseamna ca proiectele din Mehedinti nu pot fi duse la bun sfarsit. Premierul Victor Ponta si vicepremierul Liviu Dragnea au declarat ca judetul Mehedinti se bucura in continuare de spirjinul Guvernului."
 
 
Urmariti si reportajul VIDEO:
 

========================================
=====================================================
 
Cu toata intelegerea si straduinta mea,
NU am gasit in interventiile Primului Ministru Ponta si nici in ale
Vicepremierului Dragnea, mesajul titrat si repetat cu alte ocazii:
"ADRIAN DUICU, SPRIJINIT DE PONTA ȘI DRAGNEA".
 
 
PSD, trezeste-te!
Pacat! Pacat de manipulara grosolana practicata de un post TV, indiferent de cine ar fi in spate, "omul cu banii"! Nu este Legal!
Mai mult, se aduc DESERVICII imense, ireparabile PSD Mehedinti... si nu numai! Cand se vor trezii/vedea rezultatele acestor ordinarii??
Curand, in prea curand! Pacat, mare pacat!
Pacat de mehedinteni, de zecile de mii de votanti! Pacat de PSD!
 
Admin, Romania Megalitica
=================================
================================================
==============================================================

work offline
=========================

Apropo... Ar fi de dorit ca politicienii nostri... s-o lase mai moale cu declaratiile belicoase! Nu servesc nimanui... de bine!
Romani,treziti-va!


Aegis şi-a găsit naşul în Marea Neagră
Prezenţa militară americană în apropiere de graniţele sudice ale Rusiei şi Ucrainei se intensifică: în Marea Neagră se află două nave americane de război, distrugătorul Donald Cook şi fregata Taylor.

Radarele lor sunt îndreptate spre Crimeea.
Distrugătorul Donald Cook este dotat cu sistemul Aegis şi rachete Tomahawk, iar la bordul fregatei Taylor se află rachete antinavă Harpoon şi sistemul de apărare antiaeriană SM-1MR Standard. Apariţia navelor americane de război în Marea Neagră contravine Convenţiei de la Montreux cu privire la caracterul şi durata prezenţei în Marea Neagră a navelor militare ale ţărilor care nu au ieşire la Marea Neagră.

Statele Unite au hotărât să adauge presiunii economice asupra Rusiei argumente mai grele. Însă lucrurile nu s-au desfăşurat potrivit planurilor lor. Pe 10 aprilie distrugătorul Donald Cook, având la bord rachete de croazieră Tomahawk, a intrat în apele neutre ale Mării Negre. În replică, Rusia a trimis pentru survolarea distrugătorului american un avion Su-24, fără armament, însă, după cum consideră experţii, dotat cu un sistem ultramodern destinat luptei radioelectronice. Aegis a interceptat avionul Su-24, după care a răsunat semnalul de alarmă. Radarele americane au calculat apropierea ţintei şi, dintr-o dată, toate ecranele s-au stins. Aegis a încetat să mai funcţioneze. Su-24 a trecut deasupra punţii distrugătorului, s-a întors şi a imitat un atac cu rachete asupra ţintei. Apoi, s-a întors şi a repetat manevra. Şi aşa, de 12 ori.

A reieşit că cel mai modern sistem Aegis nu a funcţionat la acţiunea sistemului de bruiaj de la bordul Su-24.
Mass-media occidentale relatează că după acest incident Donald Cook a intrat de urgenţă în portul Constanţa. 27 de membri ai echipajului au depus cereri de demisie. Se spune că toţi cei 27 de membri ai echipajului au scris că nu vor să-şi rişte viaţa. Acest l-a confirmat în mod indirect Pentagonul prin declaraţia pe care a făcut-o, în care se spune că această acţiune a demoralizat echipajul navei americane.

Specialiştii consideră că acest incident este extrem de neplăcut pentru Statele Unite. Sistemul de apărare antirachetă dezvoltat de SUA necesită cheltuieli colosale, de fiecare dată trebuie să se dovedească faptul că aceste mijloace trebuie să fie alocate din buget. Componenta terestră a sistemului de apărare antirachetă, antirachete în silozuri, a fost testată în condiţii ideale, cu toate acestea şi-a demonstrat neajunsurile.

Sistemul cu ajutorul căruia Su-24 a băgat în stare şoc distrugătorul american Donald Cook se numeşte Hibini.
Este numele unui masiv muntos din Peninsula Kola aflat după Cercul Polar. Hibini este un sistem modern de bruiaj radioelectronic. Toate avioanele ruse de perspectivă vor fi dotate cu un asemenea sistem. Recent, sistemul a fost supus testării în cadrul exerciţiilor care au avut loc pe un poligon din sudul Siberiei. Se pare că testele au avut succes, dacă după puţin timp sistemul a fost testat în condiţii cât mai apropiate de cele reale.

Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_04_24/Aegis-Si-a-gasit-naSul-in-Marea-Neagra-0658/


SUA denunţă o provocare rusă la adresa unui distrugător american în Marea Neagră
Un bombardier rus Su-24 a efectuat mai multe zboruri în apropierea distrugătorului american Donald Cook, care a intrat în apele Mării Negre pe 12 aprilie, a anunţat serviciul de presă al Pentagonului.

Avionul a efectuat 12 zboruri la joasă altitudine în apropierea distrugătorului Donald Cook, atunci când acesta se afla în partea de nord a Mării Negre. În prezent, distrugătorul de află în portul Constanţa.

„Aceste acţiuni provocatoare şi neprofesioniste ale militarilor ruşi încalcă propriul statut şi acordurile între forţele armate ale celor două ţări”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/news/2014_04_14/SUA-denunta-o-provocare-rusa-la-adresa-unui-distrugator-american-in-Marea-Neagra-3110/

=======================================================================
===========================================================
==========================================

▶ Sisters Tolmachevy Katyusha, Катюша Den pobedy 2007 - YouTube



Cantecul, interpretarea, Sisters Tolmachevy... totul la superlativ!
Спасибо, анонимно!
Admin
============================
=========================================================
=======================================================================

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Wow, păzea! Te apuca... Râsu' plânsu'! La ordinul preşedintelui, armata sportivă e pregătită. Reacţia legendelor la propunerea lui Băsescu de a chema rezerviştii sub arme


►►  În urma anunţului făcut miercuri seară de preşedintele României la "Adevărul Live", referitor la posibilitatea chemării rezerviştilor sub arme, ProSport a vorbit cu şase oameni din sport care au această titulatură: Ilie Năstase, Helmuth Duckadam, Ştefan Iovan, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu şi Leonard Doroftei. Concluzia lor: ar trebui să fie abordată o cu totul altă tactică în cazul în care conflictul dintre Ucraina şi Rusia va degenera şi va implica România

►►  Conform informaţiilor aflate de ProSport, la cluburile Steaua şi Dinamo sunt în acest moment 150, respectiv 150 de sportivi care sunt rezervişti. La un simplu calcul, cele două grupări de tradiţie în sportul românesc ar putea implica, la o eventuală izbucnire a unui conflict, 300 de ofiţeri

Preşedintele Traian Băsescu a oferit miercuri seară o declaraţie surprinzătoare, una care a avut ecou pe tot parcursul zilei, stârnind speculaţii printre cei care preconizează izbucnirea unui război între Ucraina şi Rusia sau chiar a unui nou război mondial: "S-a pus problema unei analize a capacităţii noastre de a chema rezerviştii sub arme, dacă va fi nevoie. Este un subiect pe care Curtea Supremă de Apărare a Ţării îl va analiza în perioada următoare [...] În mod categoric, guvernele vor trebui să înţeleagă că este un imperativ creşterea capacităţii de luptă a Armatei Române", a spus acesta în cadrul emisiunii "Adevărul Live". Rezerviştii sunt cetăţenii până în 60 de ani care şi-au îndeplinit serviciul militar, dar nu mai fac parte din cadrele active ale armatei. Dacă va fi decisă chemarea lor, aceştia trebuie să se prezinte în termen de două ore la cea mai apropiată bază militară şi se vor pune la dispoziţia superiorilor militari.

"Din nefericire, un alt Război Mondial este posibil, din cauza existenţei unor ţări diferite, cu interese diferite. Există o cantitate imensă de arme pe planetă, iar unii consideră că războiul este o modalitate de soluţionare a problemelor politice. Trebuie să fim pregătiţi" Dmitri Medvedev, premierul Federaţiei Ruse

În plin război al declaraţiilor, timp în care Statele Unite trimit trupe în estul Europei pentru "manevre", iar Rusia organizează "jocuri de război" în Marea Neagră şi Marea Caspică,  preşedintele României susţine că situaţia nu este gravă. "România nu are o ameninţare directă iminentă, asta am spus-o tot timpul, pentru că ar fi greşit să creăm o isterie inutilă. Nu putem să prevedem că Federaţia Rusă ar ataca România. Ar fi o nebunie să gândim aşa ceva, pentru că ar însemna război între NATO şi Federaţia Rusă, iar toate analizele arată că Federaţia Rusă nu îşi doreşte un război cu NATO în niciun caz. Deci, din acest punct de vedere, nu trebuie să avem o îngrijorare că România ar fi în pericol", a spus Traian Băsescu.

"Rusia nu cred că înţelege faptul că a început Cel de-al Treilea Război Mondial. Ucraina are 45 de milioane de locuitori şi o mulţime de ţări vecine. Dacă ne vor invada, e clar ceea ce urmează. Şi presimt că asta se va întâmpla" Leonid Kravchuk, fost preşedinte al Ucrainei


În luna februarie, în capitala Ucrainei, au avut loc manifestaţii care s-au soldat cu numeroşi răniţi, dar şi morţi
Ucrainenii din peninsulă vor deveni automat cetăţeni ruşi, dacă în decurs de 30 de zile nu anunţă autorităţele locale că vor să-şi păstreze cetăţenia ucraineană

Citeste mai mult: adev.ro/n2ojs8
Ucrainenii din peninsulă vor deveni automat cetăţeni ruşi, dacă în decurs de 30 de zile nu anunţă autorităţele locale că vor să-şi păstreze cetăţenia ucraineană.

Citeste mai mult: adev.ro/n2ojs8

Reacţiile oamenilor din sportul românesc la anunţul făcut de Traian Băsescu

În contextul actual, ProSport a discutat cu unii dintre sportivii din România care sunt rezervişti, pentru a afla părerea acestora în legătură cu anunţul făcut de preşedintele ţării: "Eu sunt pensionar de invaliditate. Din fericire", a fost reacţia fostului portar al Stelei, Helmuth Duckadam la aflarea posibilităţii de a fi nevoit de a apăra ţara împotriva Rusiei.

De cealaltă parte, Gabi Balint, comandor în armată, a comentat pe larg anunţul făcut de preşedintele ţării: "Noi nu am fost chemaţi la Revoluţia din 1989, când se spunea că suntem atacaţi. Poate nu ne cheamă nici acum. Nu de alta, dar nu am aduce nimic bun unei eventuale armate compuse din foşti sportivi ca noi. Poate am veni doar cu planul tactic de război, la asta cred că ne-am pricepe. Sunt depăşit total de ce se întâmplă în Ucraina. Cu ei am fi aliaţi? Nu ştiu. Mergem să ne împuşcăm unii pe ceilalţi dacă e să fim chemaţi", a declarat actualul antrenor al lui CS U Craiova.

La fel de confuz la aflarea veştii a fost şi Ştefan Iovan: "Eu n-am făcut armata, nu ştiu să umblu cu arma, nu mă pricep la lucrurile astea. Declaraţia preşedintelui se referă la treaba asta cu ruşii, cu Kievul, nu? Eu nu urmăresc politica, n-am făcut niciodată politică. Sincer, nici nu ştiu exact ce grad am, maior sau colonel în rezervă... Parcă ne-a mai înaintat în grad domnul Oprea, acum câţiva ani, dar nu ştiu dacă ni le-au luat înapoi sau nu", a spus antrenorul naţionalei U19.


300 de sportivi, de la Steaua şi de la Dinamo, cluburile de tradiţie din România, sunt rezervişti


De cealaltă parte, Ilie Dumitrescu a refuzat categoric să vorbească despre acest subiect: "Să fiu chemat? Eu? Ştiu că sunt rezervist, dar habar nu am ce înseamnă asta. Vorbesc doar despre teme sportive, sunt specialist în fotbal, nu în armată", a declarat fostul internaţional. Apoi a închis telefonul. Leonard Doroftei, fostul campion de box al României, a fost categoric în privinţa unei eventuale prezenţe pe front: "Dacă ţara te cheamă, ce mai poţi să faci? Te duci! Deşi eu nu ştiu cum arată o puşcă, darămite să trag cu una. Cu pumnii nu poţi să baţi ucrainieni. Sau ruşi. Nu ştiu sigur situaţia. Dacă vor să facă armată cu din ăştia ca noi, ne bat toţi. Praf de fac. Nu avem şanse să ne apărăm nici mâncarea", s-a amuzat acesta.

Ilie Năstase se numără printre puţinii sportivi care nu mai sunt consideraţi rezervişti, dată fiind vârsta acestuia, 67 de ani. Întrebat ipotetic de ProSport dacă s-ar fi prezentat pe front în cazul în care ar fi fost mai tânăr, fostul tenismen a fost categoric: "Da, normal. Aş fi venit cu racheta. Cu 10 rachete! Aş fi vrut să dorm cu domnul preşedinte Băsescu în cameră", a declarat acesta.

Listă personalităţi sportive din România care au titulatura de "rezervişti" şi gradul acestora în armată
Miodrag Belodedici - colonel
Gabi Balint - comandor
Adrian Bumbescu - colonel
Victor Piţurcă - comandor
Gheorghe Hagi - colonel
Dumitru Stângaciu - colonel
Ilie Năstase - general-maior
Ladislau Boloni - colonel


De la ce a pornit conflictul dintre Rusia şi Ucraina

Totul a început pe 21 noiembrie 2013, când peste 100.000 de ucrainieni au ieşit în Piaţa Independenţei (n.r. - Maidan Nezalejnosti în ucraineană) pentru a protesta împotriva regimului condus de Viktor Ianukovici şi a guvernului de la Kiev. Catalizatorul debutului protestului a fost blocarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru un acord de asociere şi pentru crearea unei zone de comerţ liber. În doar câteva zile, protestul – denumit generic Euromaidan - a luat o amploare incredibilă, iar pe 1 decembrie pe Maidanul din Kiev au ieşit 800.000 de oameni.

Maidanul a fost stăpânit de protestatarii care au cerut demisia lui Viktor Ianukovici, semnarea acordului cu Uniunea Europeană şi relaxarea relaţiei extrem de strânse cu Federaţia Rusă. În primă fază, cele două tabere care au ocupat Piaţa -  elita intelectuală şi opoziţia ucraineană – au fost dominate atât numeric, cât şi organizatoric de forţele de ordine. După ce şi-au unit forţele, iar protestatarii s-au organizat, blocând accesul în Piaţă cu ajutorul unor cauciucuri care au devenit baricade, lucrurile s-au schimbat. 
 
Până pe 18 februarie, protestele, cu mici excepţii, nu depăşiseră limita în ceea ce priveşte violenţa. Potrivit presei ucrainene se înregistraseră doar 26 de victime. Poliţia a intrat în forţă în Maidan, reuşind să recâştige controlul unei treimi din Piaţă. Doar că protestatarii – din care fac parte şi ultraşii galeriilor marilor echipe din Ucraina sau membri ai unor grupări paramilitare ucrainiene – au ripostat dur. De aici până la un conflict sângeros nu a fost decât un singur pas.

Potrivit presei ucrainene, forţele de ordine au intervenit dur pentru a degaja Piaţa, trăgând cu gloanţe de cauciuc în protestatari, în timp ce aceştia au replicat cu cocktailuri molotov. Asta în timp ce preşedintele Ianukovici negocia oprirea vărsării de sânge cu liderul opoziţiei, fostul boxer Vitali Kliciko. Cum negocierile nu au dus la un consens, lumea a început să se strângă din nou în Maidan în cursul dimineţii următoare.

Pe 24 februarie, armata rusească a ocupat peninsula Crimeea. Atacurile permanente au dus la anexarea considerată până în ziua de astăzi drept abuzivă. Putin este pus la zid atât de Statele Unite, cât şi de Europa. Iar ultimele acţiuni ale aceleiaşi armate indică faptul că alte teritorii ucrainene urmează să aibă soarta Crimeei.

Sursa:
http://www.prosport.ro/sport-life/special/la-ordinul-presedintelui-armata-sportiva-e-pregatita-reactia-legendelor-la-propunerea-lui-basescu-de-a-chema-rezervistii-sub-arme-12518531
======================================================================
===============================================================
========================================================

vineri, 25 aprilie 2014

Titus Corlățean versus Traian Băsescu. Ministrul Afacerilor Externe, atac fără precedent la adresa lui Traian Băsescu


Traian Băsescu se comportă precum un "comisar sovietic", este un "propagandist de tip sovietic" și riscă să pună în pericol relațiile României cu Germania. Sunt acuzațiile pe care Titus Corlățean, într-un comunicat de presă cu antetul Ministerului Afacerilor Externe, i le aduce președintelui României după ieșirea lui Băsescu de vineri, de la Palatul Cotroceni, când a vorbit despre campania pentru europarlamentare și a sugerat că socialistul Martin Schulz nu ar trebui votat la șefia Comisiei Europene.

             Titus Corlățean spune că Traian Băsescu încalcă Constituția și manifestă dispreț pentru lege.
"Președintele încalcă flagrant prevederea constituțională privind neutralitatea politică. Prin declarațiile sale și, în special, prin modul în care impune electoratului propria opțiune politică în alegerile europarlamentare, președintele devine participant activ la lupta politică, dovedind că nu este decât exponentul propriului grup de interese politice. Declanșând prin conferința sa de presă campania electorală înainte de termenul legal, președintele ne transmite, cu dispreț, că se află mai presus de lege. Președintele dorește să impună nu o agendă a dezbaterii politice – ceea ce în ultimă instanță poate fi eventual înțeles – ci, asemenea unui comisar sovietic, propriile sale opțiuni și răspunsuri, dorind astfel să manipuleze opinia alegatorilor și să creeze falsa impresie că în România este singurul care are răspunsuri și că doar partizanii săi sunt vizionari și dedicați interesului național. Chiar dacă unele din temele de reflecție ar putea fi luate în considerare, opiniile exprimate sunt fie banale, fie eronate",
spune Corlățean, potrivit unui comunicat al MAE transmis DC News.
 
MAE acuză președintele că pune în pericol relația cu Germania
 
Ministrul Afacerilor Externe afirmă că Traian Băsescu manipulează. Corlățean îl contrazice pe șeful statului, spunând că socialiștii din Parlamentul European au votat în favoarea rezoluției care susține parcursul european al Republicii Moldova.
 
Declarațiile lui Băsescu riscă să pericliteze relațiile României cu Germania, arată ministrul Corlățean.
"Atacul la domnul Schulz este o mistificare nerușinată. A induce public ideea că Socialiști europeni și Germania tratează anexarea Crimei ca un fapt împlinit este o dovadă că nu are niciun respect pentru adevăr și că este gata să-și terfelească partenerii occidentali, care ani de zile i-au dat credit, pentru interesele sale partizane. Afirmația conform căreia a alege in favoarea socialiștilor ar oferi câștig de cauză candidaturii domnului Schulz la funcția de președinte al Comisiei Europene și ar oferi Germaniei o forță inacceptabilă în Europa este de natură să afecteze relațiile României cu un stat care, indiferent de rezultatul alegerilor, a avut și va avea un rol esențial în succesul construcției europene",
se mai arată în comunicatul MAE.
 
Președintele subminează viitorul țării
 
Corlățean îl acuză pe șeful statului că dorește prin mesaje precum cele transmise vineri seară să "izoleze Românie și să submineze viitorul politic al țării" și spune că românii nu trebuie să se lase manipulați de "demagogia băsesciană".
 
 
"Este timpul să ne adresăm și electoratului din Republica Moldova, care va vota pentru aceste alegeri europene. Este un mit fals că singurul suporter al intereselor cetățenilor Republicii Moldova este președintele Băsescu. El este doar un propagandist de tip sovietic, care manipulează sentimentele și aspirațiile oamenilor. Noi considerăm că Republica Moldova are nevoie de sprijin concret și de acțiune diplomatică responsabilă.  În acest moment declarațiile electoraliste ale domnului Băsescu fac mai mult rău decât bine procesului de apropiere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană",
spune Corlățean.
 
Are o atitudine șantajistă în campania electorală
 
Atenționarea președintelui pentru partidele politice referitoare la respectarea regulilor de finanțare în campanie electorală este interpretată de ministrul de Externe drept o "atitudine șantajistă". Potrivit lui Corlățean, ce transmite de fapt Băsescu este că, precum în 2012, va folosi justiția pentru a distorsiona rezultatul alegerilor.
 
"Este de remarcat și perpetuarea atitudinii șantajiste a președintelui. Apelul la șefii de partide și la electorat de a nu participa la acte de corupție în timpul campaniei este o altă încercare de a timora partidele. Nu respectarea legii și independenței justiției este ceea ce ne transmite Băsescu, ci amenințarea voalată că se va folosi de justiție, la fel ca la referendumul din 2012, pentru a distorsiona rezultatul alegerilor. Votul cetățenilor Români la 25 mai ar trebui să fie nu numai o opțiune pentru viitorul Europei, ci și o sancțiune disciplinară la adresa unui președinte care reprezintă deja trecutul",
conchide Titus Corlățean.
 
- See more at: http://www.dcnews.ro/ministrul-afacerilor-externe-atac-fara-precedent-la-adresa-lui-traian-basescu_442139.html#sthash.UoabiCEK.dpuf
========================================
=====================================================
====================================================================

joi, 24 aprilie 2014

Spre stiinta si luare aminte! Campania electorală pentru EUROPARLAMENTARE începe vineri la ora 0.00


Campania electorală pentru EUROPARLAMENTARE începe vineri la ora 0.00

Cele 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi cei 8 candidaţi independenţi care participă la alegerile europarlamentare intră, de vineri, în campanie electorală, pentru 30 de zile, la scrutinul din 25 mai urmând să fie aleşi cei 32 de reprezentanţi ai României în PE.

În actuala legislatură a PE, România are 33 de europarlamentari, însă numărul acestora scade cu unul după aceste alegeri, urmare a aplicării Tratatului de la Lisabona.

Campania electorală începe vineri, la ora 00.00, şi se va încheia cu o zi înainte de data alegerilor, respectiv sâmbătă 24 mai, la ora 7.00.

La alegerile europarlamentare au înscris liste de candidaţi Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Forţa Civică, Partidul Alternativa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor. BEC a constatat totodată rămânerea definitivă a candidaturilor înregistrate de Partidul România Mare (cu excepţia a 11 candidaţi), Partidul Verde (cu excepţia a 19 candidaţi), Partidul Noua Republică (cu excepţia unui candidat), Partidul Dreptăţii Sociale (cu excepţia unui candidat), Partidul Ecologist Român (cu excepţia a 4 candidaţi).

De asemenea, vor participa la alegeri opt candidaţi independenţi: Mircea Diaconu, Corina Ungureanu, Dănuţ Liga, Pericle Iulian Capsali, Paul Purea, Peter Costea, Constantin Filip Titian, Valentin Dăeanu.

Potrivit tragerii la sorţi făcute de BEC, PDL va ocupa prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, pe poziţia a doua fiind PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC, PNL.
În campania electorală, candidaţii şi partidele au dreptul să îşi exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.

În timpul campaniei electorale, primarii sunt obligaţi să asigure candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

Legea electorală mai prevede că în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice şi în penitenciare acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.

 Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite sunt, de asemenea, interzise. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500.

 Primarii sunt obligaţi ca până la începerea campaniei electorale să stabilească locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale. Acestea trebuie să fie stabilite "în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective".

Primarii, cu sprijinul organelor de ordine publică, sunt obligaţi să asigure integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.

Consiliile locale pot aproba instalarea pe domeniul public de către candidaţi, partidele politice şi alianţele a unor amenajări provizorii în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală dacă prin amplasarea lor nu se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.

Utilizarea locurilor speciale pentru afişaj electoral este permisă numai pentru competitorii electorali, fără a îngrădi campania contracandidaţilor, contravenienţii urmând să fie sancţionaţi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500.

Afişajul electoral este permis în alte locuri numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor.

Prin lege sunt interzise afişele electorale care "combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat".

Potrivit legii, se interzice afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei.

De asemenea, activităţile de propagandă electorală nu pot afecta în niciun fel spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi zonele protejate ecologic.

Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.

De asemenea, legea prevede sancţiuni cu amendă între 4.500 şi 10.000 lei în cazul în care organizatorii nu iau măsurile necesare pentru desfăşurarea normală a adunărilor electorale sau dacă se distribuie şi se consumă băuturi alcoolice în timpul acestor adunări.

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale "echitabile, echilibrate şi corecte" pentru toţi competitorii electorali.

Accesul partidelor politice, alianţelor şi candidaţii independenţi care participă la alegeri la serviciile publice de radio şi televiziune este gratuit.

Posturile private de radio şi televiziune vor practica acelaşi tarif pe emisiune şi pe unitate de timp pentru toate partidele, alianţele şi candidaţii independenţi, iar timpii de antenă oferiţi acestora trebuie să fie proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice. Nerespectarea acestor prevederi de către posturile private de radio şi televiziune atrage sancţionarea acestora prin decizii ale Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Legea electorală interzice introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.

Încălcarea tuturor acestor reglementări va fi sacţionată, potrivit legii electorale, cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei.

În perioada electorală, prezentarea de sondaje de opinie cu conţinut electoral trebuie însoţită de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, intervalul de timp în care a fost efectuat, metodologia utilizată, dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare, cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.

Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic. Cu 48 de ore înainte de ziua de referinţă este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, respectiv după ora 7.00 a zilei de sâmbătă 24 mai, va sancţionată, potrivit legii, cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

Conform CNA, 70 de televiziuni centrale şi locale şi-au declarat intenţia de reflectare prin emisiuni specifice a campaniei electorale ce se va desfăşura în perioada 25 aprilie - 24 mai.

Printre acestea se numără Antena 3 Bucureşti, Antena 1 (staţiile locale), B1 TV, Etno TV, Naşul TV, Transilvania Live din Cluj-Napoca, Digi 24 Bucureşti, Taraf TV, Realitatea TV Bucureşti şi The Money Channel şi staţii locale ale Realitatea TV, România TV Bucureşti, Prima TV Bucureşti şi staţiile sale locale, Neptun TV Constanţa, Look TV din Cluj-Napoca.

De asemenea, alte 63 de televiziuni prin cablu au anunţat CNA privind intenţia de difuzare a unor emisiuni electorale în campania pentru alegerile pentru Parlamentul European. Între acestea se numără şi staţii locale ale televiziunilor de ştiri Digi 24 şi Realitatea TV.

Totodată, 84 de radiouri centrale şi locale vor difuza emisiuni electorale în această campanie, potrivit adreselor depuse la CNA. Între acestea se află Europa FM şi Realitatea FM, staţia centrală şi staţiile locale.

Tuturor acestor radiodifuzori privaţi se adaugă Televiziunea Română şi Radioul Public, care vor difuza, potrivit misiunii lor publice, emisiuni electorale în campania pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Sursa

http://www.mediafax.ro/politic/campania-electorala-pentru-europarlamentare-incepe-vineri-la-ora-0-00-12519176
======================================================================
============================================================
==============================================

miercuri, 23 aprilie 2014

Zilele oraşului Drobeta-Turnu-Severin. Programul manifestaţiilor. Va invitam cu drag!

 
Va invitam cu drag!
Încep Zilele oraşului Drobeta-Turnu-Severin. Programul manifestaţiilor.
----------------------------------------------------
Miercuri, 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Drobeta Turnu Severin, se dă startul petrecerii „Zilelor Severinului”. Se anunţă un weekend plin de evenimente pentru severineni. Locuitorii municipiului au de unde alege: concerte în aer liber, expoziţii, manifestări sportive, concursuri cu gladiatori, muz...ică populară.

Evident că de la orice petrecere nu puteau lipsi comercianţii cu mici şi bere, care îşi vor întinde tarabele pe strada I.C. Brătianu, în apropierea cimitirului ortodox „Sf. Gheorghe”, aşa cum au decis consilierii locali la propunerea Executivului Primăriei. Printre artiştii care vor concerta la Drobeta Turnu Severin, la invitaţia municipalităţii, amintim: Alexandra Ungureanu & Crush, Vunk, Mandinga, Direcţia 5, CRBL, Holograf.

Ediţia a XXII-a a Zilelor Municipiului Drobeta-Turnu Severin se organizează în perioada 25-27 aprilie, spectacolele de muzică populară urmând să se desfăşoare pe strada I.C. Brătianu, iar concertele de muzică uşoară, în parcarea Severin Shopping Center.

Printre artiştii care vor concerta la Drobeta Turnu Severin, la invitaţia municipalităţii sunt: Alexandra Ungureanu & Crush, Vunk, Mandinga, Direcţia 5, CRBL, Holograf. Iubitorii de muzică populară pot asculta Ansamblurile „Danubius”, „Maria Tănase” din Craiova, „Timişul”, „Jidvei”, „Banatul” „Junii Sibiului”, „Doina Gorjului”, dar şi cântăreţii consacraţi care fac parte din ansamblurile respective. Totodată, la Drobeta Turnu Severin se organizează şi expoziţii şi evenimente culturale pentru a se marca Zilele Municipiului.

MIERCURI 23 aprilie
----------------------------------

Expoziţii stradale organizate de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi Arhivele Naţionale, în zona Hotelului Traian.

La Muzeul de Artă poate fi vizionată expoziţia RÂNDUIALA SĂSEASCĂ

JOI 24 aprilie
-----------------------------------

La ora 12,00 au loc la Castelul Artelor, TÂRGUL DE CARTE
La ora 14,00 au loc lansări de carte.

VINERI, 25 APRILIE
--------------------------------------

ZONA HOTEL TRAIAN. Expoziţii stradale

CASTELUL ARTELOR, ora 16,00 Vernisaj arte plastice şi expoziţii foto documentare.
La ora 17,00, lansare de carte ORFEU LA CASTEL, culegere a Cenaclului Orfeu.
Ora 18,00 Spectacol de muzică clasică Liceul I.Şt. Paulian.
Ora 18,00, la Muzeul de Artă, compania teatrală ATMOSPHERE 2011 prezintă piesa de teatru METOMORFOZE II, de Ovidiu. Regia Lucreţia Epuran.
La CASA TINERETULUI, Palatul Copiilor organizează expoziţia „Primăvara în culori“.
Pe scena în aer liber de pe strada Crişan, de la ora 16,00-Program artistic susţinut de elevii de la Palatul Copiilor (muzică populară, dansuri populare), Program artistic Secţia Arte a Centrului Cultural „Nichita Stănescu“.
La ora 18,00 are loc un program artistic al Liceului de Artă „I.Şt.Paulian“.

SCENA AMPLASATĂ PE STRADA I.C. BRĂTIANU, de la ora 16,30 - programul folcloric SEARA MEHEDINŢEANĂ, cu Ansamblul DANUBIUS cu soliştii: Angela Magheru, Claudia Catană, Nicu Păcuraru, Vasile Ciobanu, Irina Zoican, Sandală Argint, Ionuţ Tudorescu, Liliana Buncianu şi Niculina Stoican
De la ora 19,30 susţine program folcloric Ansamblul MARIA TĂNASE,cu Mariana Ionescu, Căpitănescu şi Constantin Enceanu
De la ora 21,00 Ansamblul TIMIŞUL. Solişti invitaţi: Liliana Laichici, Petrică Irimică, Andreea Voica.
Pe scena de muzică uşoară de la CARREFOUR, de la ora 19.00 – Concert BLUMAGICROU, la ora 20.00 - concert NEWQUARTET, iar de la ora 21.00 – Concert CRUSH şi ALEXANDRA UNGUREANU, iar de la ora 22,00 Concert VUNK.

SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE
---------------------------------------

În zona Hotel Traian au loc expoziţii stradale.
Pe scena de la Casa Tineretului, de la ora 17,00 - musicalul FORZA VENITE GENTE, spectacol al Companiei Teatro şi Bergamo Italia.
La Castelul Artelor, la ora 16,00 are loc un vernisaj de arte plastice şi expoziţii foto documentare, la ora 17,00 sunt programate lansări de carte, iar la ora 18,00 este organizat un spectacol de muzică clasică susţinut de elevii Liceului „I. Şt.Paulian“.

În parcarea SEVERIN SHOPPING CENTER, de la ora 12,00 - concurs GLADIATORII, iar în parcarea CORA, de la ora 11,00 are loc Concursul interjudeţean de karting RALIUL DUNĂRII.
Pe scena în aer liber de pe strada Crişan are loc, de la ora 11,00, concursul naţional de dans modern TROFEUL DROBETA
Pe scena de muzică populară amplasată pe strada I.C. Brătianu, de la ora 17,00 - spectacol folcloric oferit de Ansamblul PLAIURILE OLTULUI.
De la ora 18,30 - Ansamblul JIDVEI, iar de la ora 20,30 programul folcloric este oferit de către Ansamblul BANATUL cu Adrian Stanca, Nicu Novac, Nicoleta Voica.
Pe scena de muzică uşoară de la SEVERIN SHOPPING CENTER, de la ora 19,45 este Concert OLD JUNIOR`S, de la ora 20,30 Concert MANDINGA, iar de la ora 21,30 Concert DIRECŢIA 5.

DUMINICĂ, 27 APRILIE
--------------------------------------

La ora 12,00, la Hotel Continental are loc expoziţia ŞTEFAN POPA POPA’S şi Salonul de caricatură POPAS ÎNTR-UN ZÂMBET DE COPIL.
De la ora 16,00, pe scena în aer liber de pe strada Crişan are loc un spectacol susţinut de elevii Palatului Copiilor şi cei ai Secţiei de Artă a Centrului Cultural „Nichita Stănescu“.
La ora 16,00, la Castelul Artelor au loc vernisaje şi lansări de cărţi.
Pe scena de muzică populară de pe strada I.C. Brătianu, de la ora 17,00 susţine un program folcloric Ansamblul DOINA ARGEŞULUI.
De la ora 19,00 - Ansamblul JUNII SIBIULUI va evolua în zona HOTEL CONTINENTAL şi tot aici, de la ora 21,00 ANSAMBLUL DOINA GORJULUI, cu invitaţi speciali NICULINA STOICAN şi PETRICĂ MÂŢU.
Pe scena de muzică uşoară din PARCAREA SEVERIN SHOPPING CENTER, de la ora 19,00 este Concert BUNGY BAND, de la ora 20.00 Concert CRBL, iar de la ora 21.00 Concert HOLOGRAF.
Sursa:
http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/Incep-zilele-orasului-drobeta-turnu-severin-vezi-programul-manifestarilor-1_53564b350d133766a8fe76c4/index.html
------------------------------------------
Admin,Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/
Vezi mai mult

======================================================================
============================================================
===============================================
23 aprilie
Sfantul mare mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si onorati sfinti ai crestinismului. El este sarbatorit atat de Biserica Ortodoxa cat si de cea Romano Catolica (fiind totodata patronul Angliei), imaginea sa fiind intotdeauna asociata cu vitejia nemarginita si credinta in biserica crestina pana la sacrificiu suprem.
La Multi Ani, Gheorghe!
La Multi Ani, Fiul meu!
Sfântul Gheorghe. 23 Aprilie. Pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

====================

================================================
======================================================================= 

duminică, 20 aprilie 2014

"Hristos a Înviat!" - "Adevărat a Înviat!"

 
"Hristos a Înviat!" - "Adevărat a Înviat!"
,,Hristos S-a înălţat” - "Adevărat S-a înălţat!”.
Forme de salut cu o conotatie profunda, de marturisire a credintei!
------------------------------------------------

Începând cu noaptea Sfintei Învieri şi până la Înălţarea Domnului, creştinii ortodocşi se salută cu „Hristos a înviat!” Cel salutat răspunde: „Adevărat a înviat!”...
Aceste cuvinte nu sunt, însă, doar o formă de salut, ci şi mărturisirea credinţei în realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

"Acest salut este o mărturisire de credinţă. Nu e un simplu salut, ci mărturisim că suntem creştini şi suntem fii ai Mântuitorului Iisus Hristos”.

Salutul pascal este mărturisirea completă a credinţei în dumnezeirea lui Iisus Hristos. „Când spui Hristos ai spus totul. Asta înseamnă că tu crezi că este Fiul lui Dumnezeu”.

După Înălţarea Domnului şi până la Pogorârea Duhului Sfânt creştinii se salută cu ,,Hristos S-a înălţat” - Adevărat S-a înălţat!”.
------------------------------------------------------
Admin,Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/
======================================================================
================================================================
================================================

Click here:
Hristos a Inviat!

=================
================================
===============================================

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Paste Fericit!


Fie ca sfanta sarbatoare a invierii Domnului sa va aduca cele patru taine divine:
incredere, lumina, iubire, speranta.
Un Paste Fericit!
----------------------------------------
Admin,Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/
=============================================================
========================================================
=======================================
 
 
===================================
 
 
 
 

Pastele. Vine Pastele. Dar ... ce este Pastele? Easter. Easter is coming. ... But what is Easter?

======================================================================
=============================================================
=================================================

vineri, 18 aprilie 2014

News! Adrian Duicu, suspendat oficial de la sefia Cj Mehedinti

 
Adrian Duicu a fost suspendat,
vineri, din functia de presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti.


 Ordinul a fosat semnat de prefect, la doua saptamini dupa ce Duicu a fost arestat pentru trafic de influenta, relateaza Digi 24.

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au respins, la inceputul acesti saptamani, recursul fostului presedinte al CJ Mehedinti, Adrian Duicu, la decizia de arest preventiv. Prin urmare, acesta va ramane in arest.

Adrian Duicu, fostul presedinte al CJ Mehedinti, ramane in arest

Adrian Duicu, presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti, Stefan Ponea, fostului sef al IJP Mehedinti, si Constantin Popescu, lider al PSD Orsova, au fost arestati preventiv pe data de 4 aprilie pentru fapte de coruptie.

Duicu, suspendat din functia de presedinte CJ Mehedinti - Cine preia functia

Duicu este acuzat de DNA de mai multe infractiuni, printre care: trafic de influenta, cumparare de influenta, instigare la dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz in serviciu si folosirea influentei si autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Conform Legii administratiei publice locale, mandatul presedintelui unui consiliu judetean se suspenda de drept doar in cazul in care acesta a fost arestat preventiv. Masura arestarii preventive se comunica de indata de catre Parchet sau de instanta de judecata, dupa caz, prefectului care, prin ordin, constata suspendarea mandatului. Suspendarea dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei.

Sursa
http://www.ziare.com/social/administratia/adrian-duicu-suspendat-oficial-de-la-sefia-cj-mehedinti-1294540?utm_source=mhblogonline.blogspot.com.es&utm_medium=WIDGET-TOP6&utm_campaign=WIDGET-TOP6
==============================
============================================
======================================================================

 
Adrian Duicu
a fost suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti
de R.M.     HotNews.ro ; Vineri, 18 aprilie 2014,
 
Presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, arestat pentru fapte de coruptie, a fost suspendat din functie, vineri, dupa ce Prefectura Mehedinti a primit o adresa de la instanta suprema, potrivit careia lui Duicu i s-a respins recursul la decizia CAB de arestare preventiva a acestuia, anunta Mediafax.

In cazul in care Adrian Duicu nu isi va da demisia din functie pana la pronuntarea unei sentinte definitive si irevocabile in cazul procesului, pe fond, mandatul de presedinte al Consiliului Judetean va inceta de drept daca sentinta va fi cu condamnare.

In 10 aprilie, Inalta curte de Casatie si Justitie a hotarat, definitiv, ca Adrian Duicu, seful IPJ Mehedinti, Stefan Ponea, si omul de afaceri Constantin Popescu, presedintele PSD Orsova, acuzati de fapte de coruptie, sa ramana in arest.

Cei trei au fost arestati preventiv in 4 aprilie, printr-o decizie luata de Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea procurorilor DNA.

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala in cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, instigare la dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz in serviciu si doua infractiuni de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Constantin Stefan Ponea, seful IPJ Mehedinti la data faptelor, este acuzat de trafic de influenta si cumparare de influenta, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Dupa inceperea urmaririi penale si retinerea lui Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de la comanda Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti si punerea lui la dispozitie.

In acelasi dosar sunt urmariti penal secretarul Consiliului Judetean (CJ) Mehedinti, Stefan Mednyasky, sefa Casei de Asigurari de Sanatate a judetului, Elisabeta Rolea, managerul Spitalului Judetean de Urgenta, Doina Boruga, si alte sase persoane, avand calitatea de suspect.
 
Sursa
 
=====================================
=======================================================
=====================================================================

Scandalul nesfârșit dintre palate! „Ca la noi, la nimenea”, ar fi spus şi astăzi... Domnul Caragiale!


Premierul Victor Ponta a lansat, joi seara, o serie de acuzatii la adresa presedintelui Traian Basescu, apreciind ca acesta "si-a pierdut controlul" si comparandu-l cu un piroman dupa care trebuie "sa umbli cu galeata".

 In plus, prim-ministrul a vorbit, la Antena 3, si despre o suspendare simbolica a presedintelui, in ultima sa zi de mandat la Cotroceni.

In contextul declaratiilor presedintelui din ultima vreme, inclusiv la adresa senatorului Gabriela Firea, premierul a spus ca "lumea e obosita de noua ani si jumatate de razboaie, aproape unul pe saptamana", motiv pentru care menirea clasei politice acum este sa umble
"cu galeata de apa dupa piroman, sa incercam sa stingem focul".

Basescu, nou atac la Gabi Firea: A facut scoala turnatorului Felix. Poarta ghinion oricarui barbat

"Presedintele nu se impaca cu ideea ca trebuie sa plece, ca i se termina mandatul", a afirmat Victor Ponta, la Antena 3, iesirile la rampa ale presedintelui.

"Presedintele Basescu are un adversar inevitabil, timpul", e de parere Victor Ponta, aceasta fiind explicatia sa pentru lucrurile pe care seful statului inainte nu le facea. Ponta a acuzat ca seful statului "si-a pierdut controlul".

Ponta: Conflictul cu Basescu a atins un nivel inacceptabil, eu pun apa, el e cu canistra

"Nu cred ca a fost nimic planuit. Nu-si poate stapani iritarea", a declarat premierul despre comportamentul presedintelui din ultima vreme.

Ponta, dupa iesirile la rampa ale lui Basescu: Un presedinte decazut, o rusine a Romaniei

Dupa declaratiile de duminica, cand presedintele a decis sa iasa public din nou cu o o declaratie, marti seara, "in loc sa stinga focul, a pus gaz pe foc", a spus Victor Ponta, afirmand ca, personal, se astepta ca acesta "sa-si ceara scuze, spunand ca s-a enervat, s-a pierdut cu firea".

"Faptele lui Basescu se incadreaza in ce prevede codul penal la santaj si amenintare", afirma premierul, mentionand ca "presedintele jucator a ajuns un presedinte incontrolabil de el insusi".

In ceea ce priveste Comisia Nana, seful Executivului e convins ca "va fi o lovitura din care nu-si va mai reveni". In cazul achizitionarii terenului din Calarasi, premierul este convins ca a fost vorba de simpla lacomie.

Urmarire penala in cazul terenului de la Nana al lui Basescu

Basescu, suspendat in ultima zi de mandat?

Premierul a fost intrebat daca lui Basescu i s-ar face acelasi lucru care i s-a facut presedintelui Cehiei - sa fie suspendat simbolic cu o zi inainte sa-si termine mandatul. "Nu e o idee rea", a replicat seful Executivului.

Basescu trebuia suspendat din nou pentru cazul Firea - cine crede asta

"Dupa ce vom sti cine e noul presedinte al Romaniei, Basescu nu va dori sa plece pana pe 21 decembrie, cand expira cei cinci ani de mandat. Mi-e foarte greu de crezut ca Basescu va fi, cu exceptia alegerii Elenei Udrea ca presedinte, civilizat.

In acea perioada s-ar putea sa avem niste conflicte institutionale. Nu vreau sa anticipez mai mult decat atat, dar stiu clientul, stiu cu cine avem de-a face si ne pregatim pentru acest lucru", a adaugat premierul.

Pentru Traian Basescu exista doua feluri de oameni, e de parere Victor Ponta: exista "slugile sale, cei care tin cu el orice ar face, si toti ceilalti sunt dusmani".

Udrea sare in apararea lui Basescu: Oamenii politici nu sunt chiar roboti

Totusi, presedintele i-a facut si un bine in ultima vreme premierului, recunoaste cel din urma: folosirea pana la refuz a numelui Viorel, prenume al sefului Executivului. "Nu stiu de ce crede presedintele ca e jignitor. Am primit o gramada de felicitari multumita lui!", a admis Victor Ponta.

Sursa:
==============================
=============================================
=============================================================

luni, 14 aprilie 2014

Banii sunt ochiul dracului! Tu te-ntreabă şi socoate ce e rău şi ce e bine! Cooperativa de Credit Casa Poporului. LISTA SENATORILOR şi DEPUTAŢILOR care au acordat împrumuturi de 114 milioane euro „pe persoană fizică”



Unul din cinci parlamentari şi-a împrumutat rudele, prietenii sau firme private, „creditele” pe care 77 de deputaţi şi 45 de senatori ridicându-se, în total, la 114,7 milioane euro. Vedeţi mai jos cine este deputatul care deţine recordul absolut: a acordat împrumuturi de 4 ori mai mult decât toţi ceilalţi la un loc!

    Dintre cei  573 de parlamentari ai actualei legislaturi, 122 au declarat că au acordat împrumuturi în nume personal prietenilor, firmelor sau partenerilor de afaceri.  Potrivit ultimelor declaraţii de avere depuse anul trecut, 77 de deputaţi şi 45 de senatori au menţionat astfel de „plasamente financiare” în valoare totală de 114,7 milioane de euro. În top conduce, deputatul PSD Sebastian Ghiţă care a acordat un împrumut de 90 de milioane euro, adică de 4 ori mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Ceilalţi 121 de parlamentari au creditat, în total,cu  24 de milioane euro, 12 dintre ei cu sume între 500.000 şi 1,6 milioane. 

În general, senatorii şi deputaţii au menţionat că şi-au împrumuta propriile companii sau prietenii aflaţi în dificultate financiară.
              
Top 5 deputaţi care au dat împrumuturi în nume personal

DESCARCĂ AICI LISTA COMPLETĂ

1. Sebastian Ghiţă - 90 de milioane de euro pentru partenerul de afaceri



Sebastian Ghiţă, deputat PSD, apropiat al premierului Ponta şi deţinător al postului România TV, a menţionat în declaraţia de avere din 2013 că l-a împrumutat pe Alexandru Iacobescu cu suma de 90,3 milioane euro. Alexandru Iacobescu este acum directorul general al postului TV pe care îl deţine Sebastian Ghiţă. Contactat de gândul, Ghiţă nu a dorit să explice pentru ce anume i-a împrumutat cele 90 milioane euro partenerului său de afaceri. Nici nu a dorit să detalieze condiţiile împrumutului. În 2012, deputatul PSD a menţionat un împrumut de 68 milioane euro. ”Împrumutul nu ţine de RTV. Nu are legătură cu televiziunea”, a menţionat Sebastian Ghiţă.

Deputatul de Prahova nu a dorit să prezinte niciun fel de date despre acest împrumut. „Totuşi, înţelegerile între două persoane de drept privat nu pot fi ... Cealaltă persoană nu este publică şi nici nu cunosc vreo lege care să mă oblige să vă dezvălui condiţiile împrumutului. Răspunsul este acesta”, a declarat el.

Parlamentarul a mai menţionat că şi înainte să devină demnitar ales a acordat împrumuturi în nume personal. „Am dat foarte multe astfel de împrumuturi. Toate au fost făcute prin intermediul băncilor. Pentru stat şi instituţii toate tranzacţiile sunt prin bănci”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Revenind la împrumutul de 90 milioane euro, Sebastian Ghiţă a declarat că banii provin din vânzarea unor companii pe care le-a deţinut în trecut. ”După cum ştiţi am vândut un număr de companii din grupul de IT pe care îl deţineam, un număr destul de mare. De-a lungul activităţii mele economice, adică în cei 15 ani, am reuşit să încasez foarte mulţi bani pentru care am plătit taxe şi impozite, direct eu ca persoană”, a mai declarat el. Recent, Rise Project a publicat o serie de documente din care rezultă că în 2011 pe numele companiilor la care Sebastian Ghiţă era acţionar au fost depuse de către ANAF plângeri penale în care aceste societăţi erau suspectate de spălare de bani şi evaziunea fiscală.
Întrebat de gândul dacă l-a împrumutat cu bani şi pe premierul Victor Ponta, Sebastian Ghiţă a declarat că nu i-a dat şefului său de partid bani. „Consider tendenţioasă întrebarea. Răspunsul meu este: Nu! Da de ce nu mă întrebaţi dacă nu l-am împrumutat pe Papă sau pe domnul Obama sau pe domnul Băsescu, sau pe domnul Sârbu”, a mai declarat Sebastian Ghiţă.

2. Dan Cristian Popescu, deputat Forţa Civică - 1,65 milioane euro

Deputatul Dan Cristian Popescu a menţionat în declaraţia de avere un împrumut de 1,65 milioane euro unor cunoştinte. Este vorba despre 1,2 milioane euro care au mers către Vladimir Marinescu, iar 450.000 euro către diverse cunoştinţe.



Conform declaraţiei de avere, Popescu are două terenuri agricole în localităţile Dascălu şi Frumuşani, de 2.000 de metri pătraţi şi, respectiv, 100.000 de metri pătraţi. Totodată, el are în proprietate două case de vacanţă în Statele Unite, la Hollywood, de 140 de metri pătraţi şi, respectiv, 170 de metri pătraţi, cumpărate în 2005 şi 2008. În plus, vicepreşedintele FC are cinci apartamente în Bucureşti, cu suprafeţe între 33 de metri pătraţi şi 84 de metri pătraţi, dar şi o casă de locuit în Capitală de 104 metri pătraţi.

În declaraţia de avere mai menţionează obiecte de artă şi bijuterii de 225.000 euro. Parlamentarul mai spune şi că are în conturi aproximativ 2 milioane de euro. Parlamentarul nu a putut fi contactat de reporterii gândul.

3. Sergiu-Constantin Vizitiu - 1,6 milioane euro împrumutaţi prietenilor, contracte cu statul de 10 milioane euro

Deputatul UNPR Sergiu Constantin Vizitiu a declarat anul trecut că a împrumutat 1,6 milioane de euro către următoarele companii şi persoane private: Huge Construct, Urbis Design, Alma Trust Construct, Balanici Liviu, Tomoiaga Simona, Tibucanu Mihai. Companiile menţionate sunt companii deţinute de către parlamentar. Parlamentarul nu a putut fi contactat de gândul. În schimb, în 2013, el a explicat presei locale că împrumuturile date oamenilor de afaceri Liviu Balanici şi Mihai Tibucanu le-a acordat din prietenie. ”Cei doi sunt nişte prieteni de-ai mei, şi nu îi puteam lăsa la greu. Nu am treabă cu firmele lor. Sunt doar prieteni de-ai mei pe care i-am ajutat la greu", a spus Vizitiu citat de Ziarul de Iaşi.

În declaraţia de avere parlamentarul menţionează 11 terenuri, 13 case şi două spaţii comerciale. În declaraţia de interese parlamentarul a menţionat că firmele sale au avut 18 contracte publice în valaore totală de aproape 10 milioane de euro.

4. Stanciu Zisu - împrumuturi de 1 milion euro

Stanciu Zisu este deputat PSD de Dâmboviţa şi, potrivit declaraţiei de avere, şi-a împrumutat propriile companii cu peste 1 milion de euro. În declaraţia de avere a spus că a împrumutat cu diverse sume următoarele companii: Vladu Trading, Diamond Intermed 96, Milser. La aceste companii este acţionar sau a fost acţionar.  În declaraţia de avere menţionează 72 terenuri agricole, forestiere, intravilane,11 apartamente, o casă de locuit şi un spaţiu comercial.



Contactat de gândul deputatul PSD a explicat că aceste împrumuturi acordate firmelor sale au fost realizate în decurs de 15 ani. ”Pe parcursul anilor a fost necesar să aduc bani de acasă pentru ca firma să nu intre în faliment. Aşa e în viaţa reală. Sumele menţionate sunt împrumuturi date de-a lungul a 15 ani. Au făcut obiectul controalelor efectuate d Garda Financiară, ANAF, toate sunt trecute prin astfel de controale”, a explicat deputatul Stanciu Zisu.

Cât despre detaliile acestor împrumuturi, deputatul a explicat că nu există prea multe formalităţi. ”Deci banul pleacă frumos din contul personal în contul firmei. Totul este la vedere”, a mai spus el.

5. Marin Anton - 976.000 euro împrumutaţi companiilor familiei: ”Sunt investiţii în companiile familiei”

Deputatul Marin Anton, proaspăt înscris în Mişcarea Populară, fost deputat PNL, a menţionat în ultima declaraţie de avere că a împrumutat peste 976.000 euro către opt companii din România. Deputatul spune că firmele împrumutate aparţin membrilor familiei sale. ”Sunt companiile familiei. Probabil că din banii strânşi în decursul anilor s-au făcut aceste împrumuturi. Este vorba de reinvestiţii în diversele firme care au fost făcute. Toate împrumuturile sunt făcute pe contract, fără dobândă sau o dată scadentă”, susţine deputatul.



Deputatul Anton s-a remarcat recent cu iniţiativa legislativă care prevede închiderea hipermarketurilor în week-end. Marin Anton a fost până pe 13 februarie membru al PNL, acum fiind înscris în Partidul Mişcarea Populară. Anton a fost secretar de stat la Transporturi în perioada ianuarie 2009 - iulie 2010, apoi secretar de stat la Ministerul Mediului până în 2012. Marin Anton este considerat ca unul dintre parlamentarii bogaţi, unele estimări spun că avearea lui Marin Anton ajunge şi la 10 milioane de euro. În conturi spune că are aproximativ 500.000 euro, două credite unul de 250.000 euro şi unul de 297.000 franci elveţieni. Marin Anton a fost şi membru al PDL, a condus până în 2007 Rafo Oneşti, companie devalizată de diverse gupuri de interese în perioada anilor 2000.

TOP 5 Senatori care au dat împrumuturi în nume personal
 
DESCARCĂ AICI LISTA COMPLETĂ

1. Verestoy Attila  UDMR – 1,6 milioane euro împrumuturi către propriile companii



Senatorul UDMR, Verestoy Attila  a menţionat în cea mai recentă declaraţie de avere că a acordat în nume personal 1,6 milioane euro. Verestoy este considerat unul dintre cei mai bogaţi politicieni din România. În ultima declaraţie de avere senatorul a menţionat 12 terenuri, 8 imobile, două maşini şi bijuterii de 80.000 euro. Senatorul a mai declarat şi aproape 10 milioane euro în acţiuni tranzacţionate pe bursă.  Senatorul a menţionat că a împrumutat cei 1,6 milioane euro către Trinvest SA, Asociatia Handbal Club, Junior Com, Matrita SA. Parlamentarul a explicat că o parte din bani i-a investit în comunitatea locală prin sprijinirea sportului.

”Sunt companiile la care sunt acţionar şi clubul de handbal pentru juniori. Clubul de handbal înseamnă mult mai mult decât echipa pe care o vedeţi la TV. Înseamnă 500 de copii legitimaţi care fac sport. Este o altă atmosferă la şcoli privind conceptul de viaţă sănătoasă. O să sprijin şi în continuare clubul”, a explicat senatorul. Cât despre împrumuturile date companiilor ele reprezintă investiţii în retehnologizare.  ”La mine o bună parte din aceste împrumuturi reprezintă strictul necesar pentru achiziţionare de utilaje performante”, a spus Verestoy pentru gândul.

2. Sorin Roşca Stănescu – 1,2 milioane euro împrumuturi către firmele aflate în faliment



Senatorul Sorin Roşca Stănescu a împrumutat şi el 1,2 milioane euro în nume personal către companiile Virtual Big Bang, Captain Port Service Product, Spada Digital Media. Senatorul, fost membru PNL, a explicat că aceste împrumuturi le-a trecut la capitolul pierderi. ”Sunt bani pe care i-am împrumutat companiilor mele aflate în insolvenţă. Am împrumutat cu cât am putut şi când am putut ca să nu intre în faliment”, spune senatorul. El susţine că aceşti bani nu îi mai poate recupera de la aceste companii pentru că unele au intrat în faliment. Şi el a precizat că împrumuturile le-a făcut în baza unor contracte.

3. Radu Oprea – împrumuturi de 778.000 euro


FOTO: Facebook - Radu Oprea în dreapta

Radu Oprea, senator PSD, spune în declaraţia de avere că a împrumutat 778.000 euro către următoarele companii - RPM Development SRL, Urban Consult SRL, Cordis Instal Servicii, Betomix, City Imobiliar, Urban Fine Food, Principal Proprety Development, Vigo Estate. Oprea a fost  prefect al judeţului Prahova în perioada în care PSD şi PDL au guvernat împreună. În declaraţia de avere Oprea spune că are trei terenuri, şase imobile, bijuterii de 40.000 euro şi că este acţionar la 13 companii private. Radu Oprea este fiul lui Nicolae Oprea - fost viceprimar PSD al municipiului Ploieşti. Presa a mai notat şi faptul că Radu Oprea este unul din apropiaţii lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliul Judeţean Prahova, anchetat de DNA pentru corupţie. Senatorul nu a putut fi contactat de gândul.

4. Doina Tudor- 3 milioane în conturi, 726.000 împrumutaţi prietenilor

Senatoarea PNL Doina Tudor a declarat anul trecut că a împrumutat 726.000 euro către Life Line Medical Center, Ria, Dobrescu Răzvan, Dobrescu Cristina, Mîndroiu Rodica, Buştuc Andrei, Stăvăruş Tiberiu. Doina Tudor a fost lansată în spaţiul public de soţul ei, Daniel Tudor, fost şef al pentru Supravegherea Asigurarilor şi vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. În declaraţia de avere Doina Tudor a precizat că are 14 terenuri, 10 imobile, două maşini şi două bărci. Senatoarea a mai declarat şi că are în conturi aproximativ 3 milioane de euro. ”Declaraţia mea de avere e pe site. Nu e nimic nou, nimic în plus. Despre împrumuturi nu am cum să vă spun, sunt persoane private şi prieteni de-ai mei. Da?! Bun. La revedere!”, a spus Doina Tudor, când a fost sunată de reporterii gândul.

5. Damian Drăghici - 472.000 d euro, direcţionaţi către companiile la care e acţionar

Damian Drăghici, senator UNPR, a declarat în 2013 că a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 472.000 euro către companiile Concert Masters, Galla Events, Rosenberg&Partners Consulting, New Argentina 29, World Wide Distribution. Senatorul a menţionat însă că a primit împreună cu soţia 150.000 euro reprezentând restuiri de împrumuturi de la aceleaşi companii la care este şi acţionar.

”Conform datelor înregistrate la Registrul Comerţului, societăţile aparţin mie şi soţiei mele. Împrumuturile au fost acordate în perioada 2006 - 2010, odată cu întoarcerea mea în România (2006), cu mult înainte de a începe cariera politică, pentru susţinerea activităţii firmelor respective.
Sumele au fost creditate către societăţi în baza unor contracte de împrumut fără dobândă, conform legii, ca împrumut în calitate de asociat al societăţilor respective. Sursele de venit din care am creditat societăţile în calitate de asociat provin din activitatea mea anterioară întrarii în politică (NB - anterior lunii iunie 2012)”, a declarat Damian Drăghici pentru gândul.



Sursa:
http://www.gandul.info/hot-pe-facebook/cooperativa-de-credit-casa-poporului-lista-senatorilor-si-deputatilor-care-au-acordat-imprumuturi-de-114-milioane-euro-pe-persoana-fizica-12346435?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BCitesteSi+400&utm_campaign=CitesteSi%2Bgandul
=======================================================================
===================================================================
==========================================================

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite