Google Translate

luni, 31 august 2015

Surprinzătoare sunt căile politicii ! Interesant! Am citit, va informez! UPGRADE. O altfel... de politica! Felicitari, domnului Dorin Chirtoaca, Primarul Chisinaului! Casa de piatra!

Scena noastră politică se zgâlțâie. Cel puțin pe latura social-democrată (puternic infestată cu liberalism !).

Tot ce ține de Victor Ponta se diminuează, se sufocă, dispare. Într-o tăcere asurzitoare au înțepenit „amazoanele haremului Ponta”. Nu mai auzi de Firea, de Rovana cu al său limbaj de plumb, nu mai apare nici o zână „pontistă” la atac. Pesediștii de la guvernare își caută cu disperare cuvintele. Cele pașnice. Amantul Teodorovici nu mai are tonul agresiv. Este plin de bunăvoință. Cum să nu pună el la dispoziția partidului și opoziției datele necesare evaluării economiei românești ?! Nici că se poate așa ceva. Imediat, mintenaș, acuș-acuș.

Capul răutăților este Liviu Dragnea. Nu poate fi altcineva. Auzi la el:

S-a văzut la Codul fiscal că am putut lucra împreună. (...) Vom lucra împreună şi la legea salarizării, vom lucra împreună şi la buget şi la votul prin corespondenţă şi la multe alte chestiuni importante. O pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare. Un război permanent politic sau hărţuială de dragul hărţuielii nu ne dă speranţa că chiar putem realiza o dezvoltare serioasă şi stabilă”.

„România are nevoie de realizarea unui plan de dezvoltare pe următorii 20-30 de ani, iar pentru acest lucru este nevoie de o creştere economică susţinută de peste 7%, obiectiv ce nu poate fi realizat decât în cazul în care puterea şi opoziţia conlucrează”.

„Ideea unui armistiţiu pe termen lung între forţele politice şi cu implicarea serioasă a preşedintelui României este o idee care vine şi este necesară pentru a realiza în comun un proiect de ţară”.

Malițios, trag o concluzie: Liviu Dragnea vrea să reînvie conceptele USL din perioada de glorie, înainte de tulburarea la cap a grupării condusă de Ilie Sârbu (grupare care a ajuns la capătul drumului - chiar în afara PSD). Când aceleași idei erau promovate în discursuri strălucite de Crin Antonescu.

Tot malițios afirm că Liviu Dragnea își caută o ancoră în Președintele Iohannis. PSD nu se predă adversarului politic, PNL, PSD lucrează în favoarea națiunii sub coordonarea Președintelui Iohannis. PSD este social-democrat și îi prezintă Președintelui țării opțiunea social-democrată asupra proiectelor acestuia, soluția ce urmează a fi acceptată fiind un consens cu PNL. La recomandarea Președintelui Iohannis, normal. Și uite așa ajunge Dragnea să devină salvatorul PSD. Nu este rău. Decât să îi ia locul cine știe ce sectă politică, mai bine cu PSD.

Cât privește sectele politice, eronat recunoscute de lege ca partide, acestea își vor găsi obștescul sfârșit. Cu două partide mari care cad de acord asupra legilor fundamentale și care rămân în stare de luptă doar pe „găinării politice”, viața politică românească va trece într-o nouă etapă.

Dacă Dragnea își lămurește partidul să adopte această politică, atunci putem spune fără nici o greșeală: Adio Ponta ! Adio Băsescu ! Adio Tăriceanu ! Adio Macovei ! Adio generale Oprea !
Adio !

duminică, 30 august 2015

Vasile Blaga, a hotarat: Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. PNL, trebuie sa organizeze alegerile!



 PNL trebuie să ajungă la guvernare până la scrutinul din 2016 și să organizeze alegerile, a declarat, duminică, copreședintele liberal Vasile Blaga, la întâlnirea de la Suceava cu membri și simpatizanți ai partidului din județ.

''Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. Niciodată nu a organizat alegerile PNL'', a spus Blaga. 

El a transmis celor prezenți în sala Casei de Cultură din Suceava că premierul Victor Ponta trebuie schimbat, pentru că ''face rău României'' prin măsurile pe care le ia. 

''PSD nu știe să conducă decât dacă se comportă cu țara ca propria avere. Cum e posibil să stea Ponta în fruntea Guvernului? Nu am nimic cu cetățeanul Ponta, am cu premierul. Eu nu spun că e vinovat sau nu, dar rău României face. Obligația e să îl scoatem repede de la guvernare că prăpădește țara asta. Să meargă unde vrea el. Va trebui să îi facem să plece cât mai repede, dar să ne gândim și să aducem oameni tari, care să nu învețe să fie miniștri cu calificare la locul de muncă'', a spus Blaga. 

Acesta a adăugat că în viitorul Cabinet liberal se vor regăsi miniștri și secretari de stat de la Suceava. ''Să mergem înainte cu toții să luăm ce e mai bun de la fiecare și țineți-vă aproape primarii și faceți-i unici președinți ai structurilor de conducere ale PNL'', a transmis Blaga. 

Totodată, liderul liberal a subliniat că la Suceava trebuie recâștigate Primăria și Consiliul Județean. 

''Trebuie să recâștigăm tot în Suceava, asta însemnând președinția Consiliului Județean Suceava și Primăria, cu bărbați adevărați care nu mint și nu trădează. (...) Am aici prieteni vechi la Suceava. Pe Flutur, Bălan și pe fostul senator Onofrei. Am atâta încredere în capacitatea lor și nu întâmplător l-am propus pe Flutur secretar general al PNL'', a arătat Blaga. 

AGERPRES/(A — autor: Silvia Marcu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2015/08/30/blaga-trebuie-sa-ne-prinda-alegerile-la-guvernare-15-49-15
-------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 29 august 2015

Insula Sacalin, Marea Neagra. Un mirific pământ românesc. Accesul este INTERZIS


Cel mai nou teritoriu al României:
are 21.410 de hectare, iar accesul este INTERZIS.

În prezent, cel mai nou pământ românesc are o suprafaţă de 21.410 de hectare, este înconjurat de ape, iar peisajele îţi taie respiraţia. Deşi frumuseţea locului atrage în fiecare an mii de turişti, accesul pe noul teritoriu este interzis!

O zonă spectaculoasă care se întinde pe o suprafaţă de 21.410 de hectare, cu peste 229 de specii de păsări şi soiuri de plante rare, cu peisaje care par desprinse din cărţile cu poveşti şi în care nu poţi ajunge decât cu barca. Şi în care, din păcate, Guvernul României a interzis popularea insulei. Nici măcar turiştii nu au acces pe acest pământ. O măsură pe cât de controversată, pe atât de justificată.

 Insula Sacalin este o insulă nou formată, în Marea Neagră, în urmă cu peste un secol şi jumătate, la mică distanţă de coasta românească, în dreptul braţului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării. Iniţial Insula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic. Însă cu timpul cele două s-au unit şi au format o masă unitară de pământ cu suprafaţă de 21.410 hectare.

Sursa:

http://www.observatorulph.ro/national/56666-cel-mai-nou-teritoriu-al-romaniei-are-21410-de-hectare-iar-accesul-este-interzis
--------------------------------------------------

vineri, 28 august 2015

Mohammad Munaf, a fost adus în România. Anunţul a fost făcut de şeful statului, Klaus Iohannis. O bomba de presa... si doar atat! Pariem... ca asa va fi?


Unul dintre personajele-cheie din dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, Mohammad Munaf, a fost adus în România. Anunţul a fost făcut de şeful statului, Klaus Iohannis. Munaf, care a fost condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare în acest dosar, se află în prezent în custodia Poliţiei.

Ovidiu Marincea, consilierul directorului SRI, a declarat, la Realitatea TV: "Mohamad Munaf a fost localizat undeva în Orientul Mijlociu şi în urma unei acţiuni ample desfăşurate în cooperare cu partenerii noştri interni şi internaţionali am reuşit să-l aducem în România.”

Doi dintre cei trei ziarişti răpiţi în Irak au salutat public aducerea lui Munaf în ţară. Marie Jeanne Ion a scris, pe contul ei de Facebook, că este o zi de marcat în calendar şi că are încredere în sistemul de justiţie din România. Iar Ovidiu Ohanesian a declarat pentru Mediafax că felicită autorităţile pentru lupta împotriva terorismului internaţional.

Mohammad Munaf a fost ghidul celor trei jurnalişti, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, răpiţi, în 28 martie 2005, în Irak. Munaf a stat în captivitate, alături de ei, timp de 55 de zile. Numai că, după eliberarea lor, s-a descoperit că de fapt Mohammad Munaf împreună cu Omar Hayssam ar fi pus la cale răpirea. Cum are dublă cetăţenie, americană şi irakiană, Mohammad Munaf a fost predat autorităţilor americane. El a fost judecat pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, unde a fost condamnat la moarte prin spânzurare în primă instanţă. Munaf a contestat sentinţa, iar în 2008, verdictul a fost anulat pe motiv că s-au descoperit vicii de procedură şi erori în aplicarea legii. De atunci, nu s-a mai ştiut nimic de Mohammad Munaf.

Între timp, Mohammad Munaf a fost judecat în lipsă şi în România, unde a primit 10 ani de închisoare, în acelaşi dosar al răpirii jurnaliştilor. Munaf trăia din 2001 în România şi era preşedintele grupului de afaceri Manhattan, de sub tutela lui Omar Hayssam, afacerist sirian şi membru al Partidului Social Democrat. Omar Hayssam, şi el condamnat în ţară în dosarul răpirii jurnaliştilor a fost adus în ţară în urmă cu doi ani. În prezent, Hayssam îşi ispăşeşte condamnarea de 23 de ani şi 4 luni.

Sursa:

http://www.realitatea.net/primele-reactii-ale-ziaristilor-rapiti-in-irak-dupa-aducerea-luiu-munaf-in-romania_1779928.html
-------------------------------------------------------------
Detalii, Click here:
Mohammad Munaf,adus în Romania
============================

miercuri, 26 august 2015

Dosarul despăgubirilor ilegale,a ajuns în instanţă! De vazut... ce va urma! Cat se va recupera din prejudiciul de 70 milioane euro?!? Ce vor dispune judecatorii?


Dosarul despăgubirilor ilegale, cu un prejudiciu de 70 de milioane de euro, a ajuns în instanţă

La Bucureşti începe un proces răsu­nător care con­stituie şi o premieră în istoria României: mai multe persoane care au bene­ficiat de despăgubiri ilegale de zeci de mi­lioa­ne de euro de la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprie­tă­ţilor (ANRP) au fost trimişi în judecată.

Omul de afaceri Horia Simu, foştii de­putaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu vor fi judecaţi într-un dosar privind des­pă­gubirea ilegală aprobată de ANRP pentru un teren de peste 97.000 metri pătraţi, la un preţ supra­evaluat cu aproape 70 milioane de euro.

Fondul Proprietatea a fost constituit în vre­mea guvernului Tăriceanu şi avea me­nirea să-i despăgubească pe foştii proprietari a căror averi fuseră luate de comunişti. Dar s-a trans­for­mat într-o afacere uriaşă pentru insideri şi pentru persoane influente şi cu bani care au cumpărat pe sume modice drepturile litigioase ale foştilor proprietari sătui să aştepte de 20 de ani des­păgubirile. La listarea Fondului la bursă şi-au transformat hârtiile de valoare în bani cash. În 2003, guvernul aprecia că la ce­sio­nari au ajuns 7 miliarde de lei, iar la foştii pro­prietari doar un miliard de lei. De fapt, cam tot ce înseamnă astăzi Fondul Proprietatea pe bursă - cu un capital social subscris de peste 10 mld. lei – înseamnă „restituiri“ primite de intermediari şi nu de proprietari pentru că în afară de industriaşii Malaxa şi Auschnitt mai nimeni nu a primit despăgubiri însemnate.
 
Nu a fost însă îndeajuns pentru samsari, iar desăgubirile au fost şi supraevaluate, statul pierzând încă alte zeci şi sute de milioane de euro în urma măsluirii şi supraevaluării des­păgubirilor, carusel în care au urcat nume grele din politică şi justiţie, între care fostul procuror-şef al DIICOT Alina Bica sau fostul şef al Integrităţii Horia Georgescu.

Un astfel de dosar prin care statul a fost păgubit cu 70 de milioane de euro a intrat ieri pe rolul instanţei. Omul de afaceri Horia Simu, foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nico­lescu şi alte cinci persoane au fost trimişi ieri în judecată.

Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Bucureşti, procurorii Direcţiei Naţionale Anti­co­rupţie propunând judecarea omului de afa­ceri Horia Simu, beneficiarul despăgubirii ile­gale, în arest preventiv, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă func­ţio­narul public a obţinut un folos necuvenit pen­tru sine sau pentru altul, şi spălare a banilor.

Fostul deputat Theodor Cătălin Nicolescu, cercetat în arest la domiciliu în altă cauză, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiţiei, va fi judecat pentru abuz în serviciu. De aceeaşi faptă este acuzat şi Marko Attila Gabor, cercetat în lipsă, întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei acesta fiind membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgu­birilor din cadrul ANRP.
Ingrid Zaarour, fost preşedinte al ANRP, şi Mihnea Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte al instituţiei, cercetat sub control judiciar în altă cauză, sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Tot pentru abuz în serviciu vor fi judecaţi şi foştii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP Constantin Zaharia Lefter şi Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu).

Procurorii l-au trimis în judecată şi pe ex­per­tul evaluator Alexandru Florin Hanu, ares­tat la domiciliu în altă cauză, pentru com­pli­citate la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 28 fe­bruarie 2008, Ingrid Zaarour, Mihnea Iuo­raş, Theodor Nicolescu, Constantin Zaharia Lef­ter, Marko Attila şi Mihaela Nicolescu, mem­bri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despă­gubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiza şi stabili cuantumul final al des­pă­gu­birilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efecti­ve, au ho­tă­rât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase, după un raport de eva­lua­re întocmit de Alexandru Hanu, bazat ex­clu­siv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea cu aproape 50% a unui teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi.

„În aceste condiţii, cesionarul drepturilor litigioase, inculpatul Simu Horia, a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite, în detrimentul statului român şi în condiţiile în care membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au hotărât rezolvarea cu celeritate a dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007 pe motivele invocate de inculpatul Simu Horia, conform cărora nesoluţionarea cu prioritate a dosarului i-ar provoca o puternică stare de stres, care i-ar afecta grav sănătatea. Decizia a fost luată cu nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, implicit, a Standardelor Internaţionale de Evaluare“, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii au stabilit că, din 2006 şi până în 15 ianuarie 2008, Horia Simu a depus la dosarul de despăgubire mai multe înscrisuri, printre care adeverinţe medicală din care rezulta, necorespunzător realităţii, o stare de sănătate precară, dar şi o expertiză extra-judiciară, care arăta o identificare greşită a terenului, în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului.

În baza raportului întocmit de expertul evaluator, membrii Comisiei ANRP au aprobat despăgubirea ilegală a lui Horia Simu, pentru terenul de peste 97.000 de metri, cu 128.276.015 de euro (1.315, 53 euro/mp), echivalentul a 466.770.763 de lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 de euro, echivalentul a 254.458.830 de lei.

„Prin acţiunile sau inacţiunile lor conştiente, inculpaţii au contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei, şi la obţinerea unor foloase necuvenite în aceleaşi cuantum de către inculpatul Simu Horia“, potrivit rechizitoriului.

După obţinerea despăgubirii, Horia Simu a schimbat din lei în valută sumele obţinute şi apoi a transferat cea mai mare parte a fondurilor realizate din valorificarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăţi off-shore, controlate de el, cu justificarea „contract de împrumut“ sau „restituire împrumut“, susţin procurorii.

„Din aceste societăţi, produsul infracţional a fost utilizat pentru achiziţionarea de acţiuni la societăţi comerciale din România, răscumpărarea unor creanţe de la bănci etc. Concret, în perioada martie 2008 - august 2008, inculpatul Simu Horia a dispus transferul şi a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari şi 3.828.623 lei, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în conturile unor societăţi de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acţiuni la Compania de Construcţii Căi Ferate - CCCF Bucureşti S.A, SC FORADEX SA şi Cuprom SA“, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe conturi bancare ale inculpaţilor Zaarour, Iuoraş, Nicolescu, Simu, pe clădiri şi terenuri ale lui Zaarour, Zaharia, Iuoraş, Theodor Nicolescu, Mihaela Nicolescu, Marko Attila şi Simu.

De asemenea, a fost pus sechestru pe autoturisme de lux ale lui Iuoraş, Theodor Nicolescu şi Mihaela Nicolescu, precum şi pe alte bunuri ale lui Simu, printre care ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 de euro, 205 opere de artă, de 1.919.750 de euro, 130 de obiecte de cult şi pietre semipreţioase, de 2.005.920 de euro şi 338.460 de lire sterline.

Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, pentru un prejudiciu total de 69.897.373 de euro, echivalentul a 254.458.830 de lei.

Procurorii au propus instanţei să menţină şi în cursul judecăţii măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

De asemenea, procurorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în dosare separate în legătură cu soluţionarea altor cereri de despăgubire.

Theodor Nicolescu, Marko Attila, Mihnea Iuoraş, Ingrid Zaarour şi Florin Alexandru Hanu mai sunt judecaţi, din aprilie, într-un alt dosar, alături de fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu, tot pentru despăgubire ilegală acordată de Comisia ANRP.

Horia Simu a devenit cunoscut ca „bancher al cuprului“ după ce a preluat compania Cuprom, singurul producător de cupru din România, împreună cu Horia Pitulea. Anterior, în 2003, a achiziţionat alături de alţi oameni de afaceri combinatele Pheonix din Baia Mare şi Elcond din Zalau, care au fuzionat sub titulatura Cuprom. Printre acţionarii companiei s-a regăsit, până la un moment dat, şi cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, care a condus banca de stat EximBank în perioada 2009-2012.

Simu apare pe locul al doilea în topul dosarelor de despăgubiri ale ANRP, instituţie aflată în subordinea primului ministru, cu despăgubiri obţinute de 466,7 milioane de lei.

Omul de afaceri se numără printre cei mai mari cumpărători de drepturi litigioase pe Legea 10/2001, potrivit unui raport al Curţii de Conturi realizat la ANRP pentru perioada 2007-2011 şi finalizat în 2013, el achitând aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru drepturile litigioase.

Raportul arăta că Simu a înregistrat un câştig din cumpărarea drepturilor de creanţă de circa 189 milioane de dolari, calculat la cursul dolarului din 5 martie 2008, de 2,45 lei/dolar. În urma verificărilor efectuate de echipa de control a Curţii de Conturi, în dosarele în care au fost cesionate drepturile de creanţă s-a sesizat faptul că cele mai multe drepturi au fost transmise la preţuri derizorii în comparaţie cu valoarea care reiese din evaluarea proprietăţilor imobiliare revendicate.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2015

http://www.zf.ro/eveniment/dosarul-despagubirilor-ilegale-cu-un-prejudiciu-de-70-de-milioane-de-euro-a-ajuns-in-instanta-14688416
-------------------------------------------------------------------------

luni, 24 august 2015

Wow...! RISE PROJECT: Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false


Cercetați penal la mijlocul anilor 2000, în dosarul deschis în urma acestei fraude, soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată, scrie Rise Project.

Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare, aflat astăzi în coproprietatea soților Iohannis, este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului.
În ultimii 14 ani, soții Iohannis au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi.
Trei din cele șase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declarația de avere a lui Klaus Iohannis, au fost cumpărate cu banii proveniți din închirierea acestui spațiu comercial.
Dreptul de proprietate pe care soții Iohannis îl au asupra acestui spațiu comercial face obiectul unui proces început acum treisprezece ani. Procesul este încă pe rol. Următorul termen de judecată e programat săptămâna viitoare, pe 3 septembrie.
Evoluția acestei afaceri judiciare – care a presupus un testament neautentic, două adeverințe de stare civilă false, reinventarea unui arbore genealogic, un document notarial încheiat prin fraudă, o tranzacție imobiliară semnată la un preț simbolic, procese civile interminabile și un dosar penal dispărut în neant – oferă răspunsul la întrebarea legată de felul în care președintele României a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare în Sibiu.
Klaus Iohannis nu a dorit să discute cu RISE Project în timpul documentării acestui articol.
--------------------------------------
Sursa: http://www.capital.ro/rise-project-mostenirea-din-spatele-averii-imobiliare-a-lui-klaus-iohannis.html
--------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 22 august 2015

Statul ar putea lua în calcul impozitarea veniturilor Bisericii. Cum comentati?


O discuție poate avea la finalul anului, când se va elabora bugetul pe 2016. Acesta a fost răspunsul lui Eugen Teodorovici, întrebat de reporterii gândul.info dacă se poate ajunge şi la impozitarea veniturilor diferitelor culte religioase. Ministrul de Finanţe a precizat că această discuţie nu are loc acum, când se negociază noul Cod Fiscal şi noua lege a salarizării.
„Asta este o discuţie pe care o vom avea eventual la final de an, când facem bugetul pe 2016, dar nu se va discuta acum”, a fost răspunsul ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, la finalul discuţiilor despre noul Cod Fiscal, când a fost întrebat dacă se poate ajunge la impozitarea veniturilor Bisericii.
Discuţia despre impozitarea veniturilor Bisericii nu este una nouă şi a fost readusă în spaţiul public de multe ori după 1989, mai ales în preajma campaniilor electorale.
Politicienii s-au ferit să vorbească însă deschis despre o astfel de posibilitate, mai ales că în multe campanii electorale, rolul Bisericii Ortodoxe, spre exemplu, a fost unul important pentru candidaţii înscrişi în bătăliile politice. De aceea, majoritatea mesajele venite dinspre spaţiul public au fost de susţinere a cultelor religioase, discuţia despre impozitarea veniturilor Bisericilor venind mai ales dinspre societatea civilă, notează gândul.info.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de gândul.infos-ar putea ajunge la o formulă în care să fie impozitate doar micile venituri ale Bisericii, precum vânzarea de lumânări sau alte produse bisericeşti, nu şi arendele încasate pe suprafeţele de pământ deţinute.
Sursa: http://www.capital.ro/statul-ar-putea-lua-in-calcul-impozitarea-veniturilor-bisericii.html
-----------------------------------------------------------------------------------------------------

joi, 20 august 2015

Acord pe Codul fiscal: Reducerea treptată a TVA până la 19% și amânarea eliminării supraaccizei pe carburanți – AGERPRES



159891c7-e790-4397-87e7-52e2752a02bf

Luni — sesiune extraordinară la Parlament pentru noul Cod fiscal

Ponta: Este foarte important să avem săptămâna viitoare Codul fiscal aprobat cu 20% TVA

Teodorovici: Supraacciza pe carburanți nu va mai fi eliminată din 2016, ci din 2017


Totodată, s-a hotărât amânarea cu un an a măsurii de eliminare a supraaccizei pe carburanți, aceasta urmând să fie aplicată din 2017, nu din 2016, așa cum era stabilit inițial.

Lunea viitoare, de la ora 15,00, Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, prilej cu care se va dezbate și vota cererea de reexaminare a noului Cod fiscal, după cum a anunțat președintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, prezent joi la discuțiile tehnice ale reprezentanților formațiunilor politice, a declarat că s-a ajuns la un consens:
"În primul rând, TVA va fi la 20% de la 1 ianuarie 2016, iar de la 1 ianuarie 2017 — 19%. O a doua măsură propusă de PNL a fost aceea de a amâna pentru un an de zile eliminarea supraaccizei, urmând ca acest lucru să se întâmple din 2017. Acestea au fost cele două măsuri propuse de PNL",
a precizat Teodorovici.

El a arătat, însă, că ținta de deficit bugetar de 1,2% nu va putea fi atinsă nici acum. "Cifrele de astăzi, în urma discuției pe cele două măsuri, sunt aproximative, undeva la 0,5 — 0,6% este reducerea deficitului estimat de noi inițial, adică în jurul cifrei de 2%. (...) Deci, nu ne vom încadra în acea țintă de 1,2% impactul fiscal", a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a mai spus că în cadrul întâlnirii cu reprezentanții partidelor politice s-a solicitat ca Guvernul să facă trimestrial în Parlament o informare cu privire la modul în care se realizează execuția bugetară, astfel încât parlamentarii să știe exact că ținta de deficit este respectată.
Potrivit lui Teodorovici, aceste modificări vor fi discutate și cu partenerii internaționali.

Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, vicepreședinte al UNPR, a precizat că propunerile de modificare decise în cadrul întâlnirii vor constitui amendamente la Codul fiscal atunci când acesta va fi votat în Parlament.

La rândul său, deputatul liberal Eugen Nicolăescu a anunțat că subiectele pe teme legate de cheltuieli bugetare, precum legea salarizării, vor face obiectul unor discuții separate și al unui acord politic separat.

Cât privește Codul fiscal, Nicolăescu a spus că, în urma discuțiilor dintre partide, "nivelul de predictibilitate a crescut și este în mare parte asigurat". "Mă refer la faptul că România se apropie prin aplicarea Codului fiscal de angajamentul internațional referitor la deficitul bugetar. România are, începând cu acest Cod fiscal, garantate o serie de prevederi care asigură mediului de afaceri o dezvoltare sănătoasă. România are, prin acest Cod fiscal, asigurate condiții de competitivitate în ceea ce înseamnă politică fiscală cu alte țări din Uniunea Europeană", a susținut deputatul PNL.

Reprezentantul UDMR la discuții, europarlamentarul Iuliu Winkler, a opinat că reforma fiscală pe care o declanșează Parlamentul săptămâna viitoare prin adoptarea Codului fiscal, chiar cu modificările aduse la întâlnirea tehnică, va aduce un ciclu de creștere durabilă în România.

"UDMR sprijină Codul fiscal în forma în care a fost adoptat în Parlament pentru că este o formă care a avut un larg sprijin politic și este de asemenea o decizie care poate să declanșeze un ciclu de creștere mai îndelungată în România, un ciclu de creștere sustenabilă prin reforma fiscală pe care o declanșează", a arătat Winkler.

Vicepreședintele ALDE Cătălin Beciu a declarat, la rândul său, că partidul din care face parte susține Codul fiscal așa cum a fost votat în Parlament. "Noi vrem TVA de 19% (din 2016 — n.r.), impactul psihologic este unul foarte important, sunt antreprenor de 25 de ani, știu ce înseamnă asta", a afirmat Cătălin Beciu.

Reprezentanții partidelor parlamentare au avut joi o întâlnire tehnică pe tema Codului fiscal, retrimis spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

Săptămâna viitoare, Senatul și Camera Deputaților sunt chemate în sesiuni extraordinare pentru a dezbate și vota cererea de reexaminare pe Codul fiscal.

AGERPRES/(autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Rotaru)

http://www.agerpres.ro/politica/2015/08/20/sinteza-acord-pe-codul-fiscal-reducerea-treptata-a-tva-pana-la-19-si-amanarea-eliminarii-supraaccizei-pe-carburanti-16-08-30


---------------------------------------------------------

miercuri, 19 august 2015

Violatorii au ajuns la penitenciarul Vaslui! Ce le-au făcut ceilalți pușcăriași? Era de asteptat, dar se poate si mai rau! Aveti idee... de ce?



 

'Violatorii au ajuns la penitenciarul Vaslui! De ce tratament au avut parte e de neimaginat! Ce le-au făcut ceilalți pușcăriași

Cei şapte tineri din comuna vasluiană Văleni, condamnaţi pentru violarea unei fete de 18 ani şi pentru care instanţa a înlocuit controlul judiciar cu arestul preventiv, au fost transferaţi, astăzi, din arestul Poliţiei la Penitenciarul Vaslui.

Cei şapte violatori din Vaslui şi-au primit pedepsele. În total, ei vor face 46 de ani si 4 luni de închisoare şi vor trebui să plătească daune morale victimei, în valoare de 50.000 de lei. Aceștia au ajuns deja la penitenciarul din Vaslui, unde nu au fost deloc bine primiți de viitorii colegi.



Tinerii au fost scosi de gardieni la plimbarea de dimineata, moment in care toti detinutii aflati la ferestre au început sa-i huiduie și să le adreseze injurii. Huiduielile i-au determinat pe gardieni să ia măsuri suplimentare de securitate in cazul tinerilor, mai ales după ce mai mulți pușcăriași au promis că o vor răzbuna pe fata violată.


Cei șapte vor sta în trei săptămâni de carantină, iar după vor rămâne în regim de arest preventiv, separat de restul deţinuţilor, condamnaţi definitiv.'

Sursa:  http://www.libertatea.ro/detalii/articol/violatori-vaslui-ce-au-patit-la-puscarie-incredil-548132.html

------------------------------------------------------

luni, 17 august 2015

Wow, ANAF! Statul a găsit sute de milioane de lei la maneliști, cămătari şi afacerişti. Primele rezultate ale controalelor ANAF - Reteaua


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a făcut publice primele rezultate ale controalelor pe care le-a demarat la cămătari, manelişti sau afacerişti care trăiesc pe picior mare, deşi firmele lor sunt în faliment.

Inspectorii au realizat o statistică, pe categorii, în funcţie de suma pe care persoanele respective nu o pot justifica. Iar sumele sunt uriaşe. 18 persoane au averi ascunse de peste 20 de milioane de lei, arată cifrele ANAF.

În afara acestora, 35 de români se lăfăie în bani pe care nu pot demonstra că i-au câştigat cinstit. În cazul acestora, sumele sunt între 10 şi 20 de milioane de lei.

Grosul vine însă din rândul celor care au între 1 milion şi 5 milioane de lei, bani despre provenienţa cărora statul nu ştie nimic. Nu mai puţin de 118 persoane sunt în această categorie, mai bine de o treime din numărul total al celor verificaţi în această perioadă de ANAF.

Iar alţi 45 de români au dat din colţ în colţ când inspectorii i-au întrebat de unde au sume cuprinse între 100.000 şi 500 de mii de lei.

Conform ANAF, aceste persoane găsite cu sume nejustificate de sub un milion de lei sunt rude sau afini cu alți contribuabili încadrați la categoria de risc fiscal maxim.
Situatie ANAFAgenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunțat la începutul lunii august că a demarat controale la toţi cei care au averi dubioase. Banii cheltuiţi fără număr şi nedeclaraţi, vilele de lux, maşinile foarte scumpe, bijuteriile, toate vor trebui justificate în faţa autorităţilor.

Într-o primă etapă, sunt verificate 313 persoane fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, cele mai multe dintre acestea provenind din municipiul București – 31,și județele Ilfov -34, și Suceava cu 14 persoane verificate.

Pentru control, ANAF a identificat persoanele care au efectuat cheltuieli semnificative, adică asociați sau acționari care au împrumutat firma cu sume mai mari de 200.000 de lei, persoane fizice care cumpără bunuri sau case în valoare de peste 70.000 de euro, persoane fizice cu depozite anuale mai mari de 500.000 lei și persoane fizice care au cumpărat mașini mai scumpe de 25.000 de euro.

Potrivit analizei de risc efectuate de ANAF, în final, 7.879 de contribuabili vor fi verificați amănunțit, iar 4.723 dintre aceștia prezintă un grad ridicat de risc fiscal, în timp ce restul sunt rude cu ei.

Verificările se vor face doar pe ultimii patru ani, fiindcă doar pentru această perioadă se poate aplica legal procedura de control a veniturilor. În acest sens, inspectorii Fiscului vor solicita informații de la autoritățile publice, dar și de la bănci, notari și de la cei care au avut raporturi economice sau juridice cu persoana verificată.

Sursa:

http://www.reteauadestiri.ro/averi-impresionante-nejustificate-descoperite-de-inspectorii-anaf/
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 15 august 2015

In timp ce sase state din cadrul NATO își reduc cheltuielile pentru apărare, la noi... cresc! Pazea, vin extraterestrii!


Șase state din cadrul NATO își vor reduce cheltuielile pentru apărare, în pofida cererilor insistente din partea Alianței de creștere a acestora, transmite RIA Novosti, preluată sâmbătă de agenția bulgară Focus. 


Cele șase state sunt Bulgaria, Marea Britanie, Germania, Italia, Ungaria și Canada. 

În schimb, a crescut la șase numărul membrilor Alianței care își majorează bugetele destinate apărării, aceste țări fiind Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia și România. 

Potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cheltuielile de apărare ale statelor membre au scăzut cu 1,5%.
 
Bugetul combinat al Alianței este de 1.023 miliarde de dolari, din care 735 miliarde sunt contribuția SUA. Prin comparație, cheltuielile militare ale Rusiei se cifrează la doar 60 miliarde de dolari, adaugă RIA Novosti.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea)

Sursa:  http://www.agerpres.ro/externe/2015/08/15/sase-state-din-cadrul-nato-isi-reduc-cheltuielile-pentru-aparare-ria-novosti--11-39-42
----------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------

vineri, 14 august 2015

Romani, treziti-va! Ardealul, ne-o cere! Prefectul Harghitei: Mentalul comunității românești din zonă e definit de neputință, teamă și părăsire


Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a făcut joi, la lucrările Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, o analiză a situației comunității românești din Harghita și Covasna și a susținut că mentalul acesteia este definit de sentimentele de neputință, teamă și părăsire, generat, printre altele, de faptul că aceștia sunt lipsiți de suportul societății și al statului și că nu se mai regăsesc în proiecția de viitor a zonei.
'Sentimentul neputinței corelat de teamă și părăsire sunt elementele fundamentale care definesc astăzi mentalul comunității românești. Românii, lipsiți de suportul general al societății și al statului, constată de multe ori că nu se mai regăsesc în proiecția de viitor a zonei, că s-au întors la situația de tolerați, că greșesc când își concep viitorul aici',
a declarat Adrian Jean Andrei, care a subliniat că aceste observații sunt bazate pe recente cercetări sociologice efectuate în zonă.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a prezentat o evoluție a situației demografice a populației românești din Harghita, din care reiese că dacă la recensământul din 1992 numărul acesteia era de 48.948 de persoane, în 2021 se va ajunge la 28.926 de români, ceea ce înseamnă o scădere prognozată cu 40,9%.

Adrian Jean Andrei consideră că marele risc sub care stă populația românească este nu neapărat cel al scăderii demografice, ci acela că își vedere cadrul comunitar distrus.
'Marele risc sub care stă comunitatea românească nu este neapărat acela al scăderii demografice, proces întâlnit la nivel național, ci acela că își vede cadrul comunitar românesc distrus, că nu mai are potențial și mijloace de a susține și proteja idealul etnic românesc. Comunitatea românească pierde puterea de a-și promova la nivel local interesele și de a influența deciziile majore referitoare la ea, căci gradul său de reprezentativitate nu îi permite acest lucru. Interesele comunității românești se regăsesc accidental în prioritățile autorităților locale, numai atunci când sunt impuse de constrângeri extralocale',
a declarat prefectul Harghitei.

El a subliniat că la realizarea acestei situații 'au concurat lipsa de viziune și consecvență în activitatea comunității locale românești, slăbirea treptată a autorității statului român în zonă din motive politice și datorită formațiunii majoritare din județ'. Adrian Jean Andrei a vorbit de susținerea insuficientă, prin efort comunitar, a instituțiilor culturale care promovează cultura și valorile românești, de lipsa de implicare a tinerilor la promovarea intereselor comunitare, etnice sau culturale, dar și de absența unei strategii și a unei elite conducătoare.

Potrivit prefectului, UDMR și-a consolidat autoritatea în zonă și administrează aproape independent în Covasna și Harghita, 'nesocotind aproape până la dispreț interesele comunității românești', iar acest lucru s-a întâmplat întrucât partidele românești, de 25 ani, au băgat soarta acestei comunități în jocul de cooptare a UDMR la guvernare.

Adrian Jean Andrei a punctat faptul că din cauza strategiei greșite din ultimii 25 ani, statul român asistă acum cum o parte națiunii sale este discriminată într-o zonă aflată sub autoritatea sa.
'Tratarea comunității românești din județele Covasna și Harghita ca aparținând majorității este o uriașă eroare de strategie politică a statului român, căci a ajuns astăzi în situația în care asistă neputincios cum o parte a națiunii române este discriminată într-o zonă aflată sub autoritatea sa, printr-un cadru instituțional creat de el. Este de reținut, în acest context, faptul că aproape toate deciziile mari luate în plan local referitoare la comunitatea românească sunt adoptate fără prezența ei și în multe cazuri împotriva ei, căci gradul său de reprezentare nu-i permite să-și promoveze și să-și apere interesele',
a declarat prefectul Harghitei.


Prezent la dezbateri, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, dr. Ioan Lăcătușu, a declarat că cele mai mari probleme ale românilor din zonă sunt lipsa de reprezentare în consilii locale și județene, discriminarea în finanțarea proiectelor asociațiilor românești sau condiționarea ocupării unor posturi din administrație de cunoașterea limbii maghiare.

'Suntem, în continuare, agresați, discriminați la nivel simbolic și efectiv. (...) Problema românilor din Covasna, Harghita și parțial Mureș nu este numai a noastră, este a țării. Suntem în inima țării. Dacă inima este bolnavă, și țara este bolnavă', a conchis dr. Ioan Lăcătușu.

Prof. univ. dr Radu Baltasiu, de la Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, consideră că este nevoie de acordarea unor finanțări directe către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, dar și numirea unor secretari de stat în diverse instituții, care să reprezinte interesele românilor din zonă și care să 'gestioneze direct și cu autoritate executivă problematica pe diferite paliere'.

Și președintele executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretudindeni, Eugen Popescu, a subliniat faptul că 'este fundamentală' finanțarea directă a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, pentru activități culturale, educaționale, identitare și s-a declarat împotriva folosirii termenului de 'minoritate', pentru românii din zonă.

'Să ne ferim de definiții și de termeni care pot să creeze și care pot să dea apă la moară celor care vă vor într-o enclavă etnică, care vă vor segregați teritorial, în care într-adevăr ați fi declarați, poate, minoritate națională. Dumneavoastră sunteți populație majoritară numeric inferioară în județele Covasna și Harghita, punct. Este foarte important acest lucru de subliniat', a conchis Eugen Popescu.

Lucrările celei de-a XIII-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului vor continua până sâmbătă.

AGERPRES / (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă)

Sursa:
http://www.agerpres.ro/social/2015/08/13/prefectul-harghitei-mentalul-comunitatii-romanesti-din-zona-e-definit-de-neputinta-teama-si-parasire-17-30-54
-------------------------------------------------



------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

luni, 10 august 2015

Regele Mihai al Romaniei a decis sa ii retraga nepotului sau Nicolae, fiul principesei Elena, titlul de principe si calificativul de "Alteta Regala".Ce sa fie, ce sa fie?


Regele a semnat un document in acest sens pe data de 1 august 2015, informeaza Casa Regala intr-un comunicat, transmis presei luni.
"In ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului sau Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de 'Principe al Romaniei' si calificativul de 'Alteta Regala'. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana Romaniei. Aceste hotarari au intrat in vigoare in aceeasi zi", se mentioneaza in documentul citat.

Principele Nicolae: Daca poporul imi cere, voi fi pregatit sa fiu rege

Reprezentantii familiei regale ofera si o explicatie pentru gestul regelui Mihai, care isi doreste ca Romania sa fie condusa in viitor "sub semnul modestiei, bine cumpanita, cu principii morale, respect si mereu cu gandul la ceilalti".
"In calitate de Sef al Casei si Familiei Regale ale Romaniei, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gandul la Romania timpurilor care vor veni dupa incheierea domniei si vietii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat ca Familia Regala si societatea romaneasca din acele vremuri vor avea nevoie de o carmuire sub semnul modestiei, bine cumpanita, cu principii morale, respect si mereu cu gandul la ceilalti", se afirma in comunicatul Casei Regale.

Dupa cum mentioneaza reprezentantii regelui Mihai, acesta isi pastreaza afectiunea fata de nepotul sau si este convins ca tanarul va gasi o modalitate de a-si servi idealurile.

"Pastrand aceeasi afectiune nepotului sau, Regele Mihai nadajduieste ca Nicolae va gasi, in anii viitori, un fel potrivit de a-si servi idealurile si de a folosi calitatile cu care Dumnezeu l-a inzestrat.

Alteta Sa Regala Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit instiintarea acestei decizii, printr-o scrisoare personala trimisa de Majestatea Sa Regele", se incheie comunicatul Casei Regale.

Nicolae s-a nascut in anul 1985, in Elvetia, si a devenit principe al Romaniei la varsta de 25 de ani, pe 1 aprilie 2010, cand s-a si mutat in tara noastra, dupa ce a locuit si studiat in Marea Britanie.

Principele Nicolae a primit titlul de principe al Romaniei

In 2012 a decis sa se dedice Romaniei si sa preia o parte din activitatile Casei Regale. El a devenit din ce in ce mai prezent in viata publica din tara noastra, implicandu-se in numeroase campanii sociale.

Patrula de Reciclare primeste Inaltul Patronaj al Principelui Nicolae al Romaniei

"Drumul spre casa", cu Principele Nicolae. Va face 1.000 de kilometri pe bicicleta



http://www.ziare.com/regele-mihai/stiri-regele-mihai/miscare-neasteptata-a-regelui-mihai-i-a-retras-nepotului-sau-nicolae-titlul-de-principe-1377112?
--------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Decretul Regal prin care Majestatea Sa Regele Mihai l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune


Lovitură de teatru la Casa Regală a României! Regele Mihai a retras nepotului său, Nicolae, titlul de Principe şi l-a exclus de la succesiune la Coroana României.

Iată Decretul Regal, publicat pe site-ul Familiei Regale:


Sursa:
http://www.antena3.ro/actualitate/decretul-regal-prin-care-majestatea-sa-regele-mihai-l-a-exclus-pe-nicolae-din-linia-de-succesiune-306795.html
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------

Romania, incotro? Semn de carte! Ura si tembelismul unora, impotriva altora... este fara marginire. Ne macina grav, pana la pieirea noastra ca neam!

Click here:
După legionari, l-au interzis și pe Ceaușescu. "Propaganda electronică" pentru fostul președinte te aruncă la închisoare

Deși până acum, toată lumea a pus accentul pe apariția legionarilor în această lege, consilierul prezidențial Andrei Muraru, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc(IICMER) a explicat că efectul principal al acestei legi este interzicerea cultului lui Nicolae Ceaușescu.
"Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal", a spus acesta la o dezbatere intitulată "„Extremism, antisemitism, nationalism - pericolele contemporane ale Europei".
Iniţiatorii legii sunt: senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, George Scutaru, fost deputat PNL şi fost consilier prezidenţial al lui Iohannis, şi Andrei Gerea, care a trecut, între timp, de la PNL la PLR. Legea a fost adoptată în unanimitate de către Parlament.
----------------------------------
Cititi si aici:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc - IICCMER -

Ce inseamna Cultul lui Ceauşescu ?
------------------------------------

EXCLUSIV. Academia Română: Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”. Legea “antilegionară”, o operaţiune împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a poporului român şi a evreilor din România.

Scurt istoric: De Ziua Holocaustului, în octombrie 2013, Crin Antonescu, lipovean, confesiune religioasă neclară (ritul vechi, rusesc?), de formaţie istoric, pe atunci liderul liberal cunoscut pentru un oarecare discurs naţionalist şi cotat drept candidat prezidenţial sigur din partea PNL, anunţa introducerea la Senat a unui Proiect de Lege
“pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”
prin care „minimalizarea Holocaustului” se va pedepsi cu închisoarea, după cum informa ziarul online Gândul. Iniţiativa legislativă Pl nr. L724/2013 va fi introdusă, până la urmă, pe 16 decembrie 2013, cu puţin înainte ca parlamentarii să intre în vacanţa de iarnă. Noutatea cu care se venea, era, în principal, că prin această lege vor fi interzise şi simbolurile şi organizaţiile cu caracter legionar, mai adăuga sursa citată.

George Scutaru, fostul corespondent în Rusia al ProTV şi co-iniţiator al proiectului de lege, în prezent anchetat de DNA pentru corupţie, respectiv mită de 1 milion de euro, a ţinut să specifice că proiectul este realizat în colaborare cu Institutul guvernamental „Elie Wiesel”, după cum apare chiar în textul iniţiativei transmise apoi la Cameră, unde a devenit PL-x 193/2014.

Legături caudate. Institutul în cauză este condus de Alexandru Florian, fiul lui Radu Florian, profesor timp de 40 de ani (1950 – 1990) la catedra de marxism-leninism, ulterior socialism-ştiinţific a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. Surse din cadrul comunităţii evreieşti, deranjate de antisemitismul pe care riscă să îl provoace Alexandru Florian, ne-au declarat că, de fapt, conform cutumelor lor, acesta nici n-ar fi evreu ci mai mult ungur ... ... ....

- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/07/08/exclusiv-academia-romana-miscarea-legionara-nu-a-fost-fascista-legea-antilegionara-o-operatiune-impotriva-presedintelui-klaus-iohannis-a-poporului-roman-si-a-evreilor-din-romania/#sthash.tMed0Sls.dpuf

-----------------------------------

Să-i vedem dacă au curajul s-o aplice! Jigodiile!… - Ion Coja

A început prigoana!
Legea antinaţională şi anticonstituţională denumită greşit
Legea Anti-Legionară a fost promulgată de Klaus Iohannis.

De azi, 22 iulie 2015 a reînceput prigoana împotriva patrioţilor şi creştinilor români. Preşedintele Klaus Iohannis, marioneta intereselor străine, a promulgat aşa-zisa Lege Anti-legionară, prin care din nou Sfinţii Închisorilor, martirii anticomunişti, luptătorii din munţi, mărturisitori ca Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa sau Iustin Pârvu şi intelectuali ca Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu vor fi interzişi, din nou, ca în anii 50, de legea anticonstituţională şi antinaţională aprobată de Parlament, la iniţiativa Insitutului „Elie Wiesel”, condus de un neo-marxist, fiu de bolşevic, cu complicitatea parlamentarilor colaboratori ai securităţii comuniste.

Deşi împotriva aplicării Legii Anti-legionare s-au ridicat Academia Română, societatea civilă, presa, urmaşii martirilor şi luptătorilor anticomunişti, călugării de la Mănăstirea „Petru Vodă”, inclusiv fiica marelui gânditor Mircea Vulcănescu, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea în dispreţul legislaţiei naţionale, a drepturilor omului, a Constituţiei, deciziilor Tribunalului de la Nurenberg şi împotriva valorilor naţionale şi religioase româneşti. În timp ce Guvernul aprobă ridicarea de moschei, biserica ortodoxă cu sfinţii martiri din perioada comunistă va fi prigonită. Clasa politică l-a pus din nou pe Crucea lui Hristos pe Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor. [... ... ...]

Sursa: http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/sa-i-vedem-daca-au-curajul-s-o-aplice-jigodiile/
-----------------------------------

"După ultimele legi promulgate, președintele sas a devenit unul dintre cei mai mari dictatori în viață. Cum poți tu, în calitate de președinte al românilor, să le furi și să le interzici prin lege jumătate din istorie? Vrei să interzici cărți de istorie și de poezii? Sictir Herr Iohannis…până și la inaugurarea Festivalului de la Salzburg te-au ținut de papagal și nu te-au lăsat să vorbești ca să nu te faci de rușine!!!"  By  - 

Sursa: Indiscutabil – Iohannis nu e președintele românilor!!!  Jurnalul Românesc, Viena, Austria
http://www.jurnalulromanesc.at/indiscutabil-iohannis-nu-e-presedintele-romanilor/
------------------------------------
New Strategy Center, împreună cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, organizează vineri, 24 iulie, începând cu ora 11.00, masa rotundă „Extremism, antisemitism, naţionalism - pericolele contemporane ale Europei“. Parteneri media al evenimentul vor fi revista Foreign Policy România şi Adevărul Holding.
Vor susţine alocuţiuni Radu Ioanid, directorul Programului Internaţional de Arhive al Muzeului Memorial al Holocaustului, Washington DC, SUA, George Maior, ambasadorul României în SUA, Ben Oni Ardelean, senator, secretar al Comisiei de Politică Externă, Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei Foreign Policy România. Partea a doua a evenimentului va fi rezervata dezbaterilor. Evenimentul va putea fi urmărit pe site-ul www.adevarul.ro.
  
New Strategy Center este un ONG care îşi propune să asigure un cadru de dezbateri pentru subiecte de maximă importanţă pentru România, mai ales în domeniile în care ţara noastră ar trebui să fie un furnizor/hub regional sau care ar determina consolidarea şi extinderea parteneriatului strategic cu SUA. Membrii săi sunt cetaţeni implicaţi activ în proiecte care pot duce la schimbarea în bine a României, precum şi companii care au decis să susţină iniţiativele New Strategy Center.
Dezbatere Nationalism & Antisemitism Adevarul live
Publicat pe 24 iul. 2015
Extremism, antisemitism, naționalism - pericolele contemporane ale Europei. Masă rotundă organizată de New Strategy Center in colaborare cu institutul ”Elie Wiesel” pe 24 iulie 2015 la Cercul Militar Național. Parteneri: Adevărul și Foreign Policy. Printre participanți: domnii Aurel Vainer, Radu Ioanid, Alexandru Florian, Liviu Rotman, Paul Schwartz, Mihail Ionescu, George Maior, Dan Dungaciu, Liviu Beris, Ion M. Ioniță, Andrei Muraru
Click here: https://www.youtube.com/watch?v=rGpSysJKVjA
************************************************
***************************************
*****************************

Consilierul prezidential Andrei Muraru a anuntat ca a inceput de cateva zile monitorizarea, inclusiv online, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau extremiste, potrivit noii legi promulgate de presedinte Klaus Iohannis in urma cu cateva zile.  In aceasta lege este interzis si cultul lui Nicolae Ceausescu. 

Muraru a facut aceste afirmatii la dezbaterea intitulată „Extremism, antisemitism, nationalism – pericolele contemporane ale Europei“, conform blogului saccsiv.wordpress.com.

„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege.

Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru.

Consilierul prezidenţial al lui Klaus Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politice, care promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară. 
„Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi“, a mai spus Muraru.

http://www.flux24.ro/e-oficial-a-inceput-monitorizarea-on-line-a-celor-care-il-sustin-pe-maresalul-ion-antonescu-si-a-ideilor-fasciste-legionare-rasiste-sau-xenofobe-a-cultului-preotilor-si-intelectualilor-nationalist/
  ---------------------------------------------

ACUZAȚII grave la adresa președintelui: A instituit cenzura Internetului!/ DOCUMENT

http://www.stiripesurse.ro/acuza-ii-grave-la-adresa-pre-edintelui-a-instituit-cenzura-internetului_963231.html
------------------------------------
------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 8 august 2015

Despre inchisori... altfel! In unele tari din lume, DETENTIA este vazuta diferit. In Romania, din pacate, nu avem politici carcerale, dar mereu 'experimentam', din rau in mai rau! Se zice de ani si ani... ca nici bani nu sunt! Dar... nu toate costa bani! Noi nu avem... viziune, scop bine definit!


Cele mai umane închisori din lume + VIDEO + documentar (RO).

'Gradul de civilizație al unei societăți poate fi măsurat vizitându-i închisorile.' F. Dostoievski

Când ne raportăm la „țările civilizate”, vorbim despre acele țări în care societatea se autocorectează în permanență, pentru a-și crea o viață mai bună și mai sigură decât înainte. Acest concept include prosperitatea economică, sănătatea populației, creșterea speranței de viață, educația, reabilitarea infractorilor, valorile culturale și, în general, o bună guvernare. Având toate aceste criterii în minte, gândul ne duce imediat la țările nordice – Norvegia, Danemarca, Suedia – dar nici Canada sau Japonia nu sunt cu mult mai prejos. Asta nu înseamnă că aceste țări au zero probleme cu cetățenii lor, dar ele au creat un sistem care le permite oamenilor să se bucure de o înaltă calitate a vieții.

Guvernantii lor pun pe primul plan grija pentru om, conștientizând în același timp că acesta poate greși. Prin urmare, construiesc închisori având în minte în primul rând reeducarea, reabilitarea și reintegrarea în societate a infractorilor: condiții decente de viață, sporturi, lectură, grădinărit, completarea studiilor, cursuri de limbi străine, învățarea unei meserii etc. Nivelul de dezvoltare al acestor societăţi poate fi judecat și după modul în care își tratează criminalii. Urmând această logică, constatăm că România se situează în rândul celor mai primitive țări din lume. La noi, vinovatul nu este numai încarcerat în condiții inumane, dar și înjurat, bătut și umilit. Nu-i de mirare că, după ce-și ispășesc pedeapsa, 60% dintre deținuți se întorc de unde au plecat. Mai avem multe de învățat de la țările civilizate, unde se consideră că privarea de libertate este suficientă în sine. Iată, prin comparație cu condițiile de detenție din țara noastră, câteva dintre cele mai umane închisori din lume:

Vestre Fængsel (Copenhaga, Danemarca)
Număr de locuri: 530
Tip: închis, bărbaţi



Vestre este una dintre cele mai vechi închisori din Danemarca. A fost construită în 1895 şi primește deţinuţi care execută pedepse de la 5 ani în sus. Această închisoare lasă cea mai bună impresie. Pe lângă sala de sport, bibliotecă şi centrul medical, există un magazin care vinde aproape tot ce găseşti în magazinele convenţionale, în afară de alcool, iar deţinuţii prestează activități pentru care sunt plătiți. Închisoarea oferă de asemenea posibilitatea completării studiilor. Gardienii, dintre care aproape o treime sunt femei, parcurg o pregătire riguroasă (inclusiv psihologică) de 3 ani, primind un salariu de € 3000 pe lună. Problemele guvernării închisorii pot părea amuzante: creşterea consumului de dulciuri în rândul deţinuţilor, care impune în Vestre vizita la dentist o dată pe săptămână. Dar chiar dacă închisoarea este de tip „închis”, dispunând de ziduri şi zăbrele, uniformă poartă doar gardienii, care totuși nu deţin arme. O astfel de atitudine umană este însă costisitoare: numărul angajaţilor închisorii Vestre îl depăşește pe cel al deţinuţilor.

Gelsenkirchen (Germania)
Număr de deţinuţi: 558
Tip: închisoare închisă, cu blocuri pentru femei şi bărbaţi



Construită în 1998, cu aproape 92 milioane € închisoarea Gelsenkirchen se întinde pe o suprafaţă de 100.000 m² şi este una dintre închisorile cele mai moderne din Europa (construită în urma unui concurs de arhitectură). Teritoriul este divizat în sectoare pentru bărbaţi şi femei. Barăcile sunt construite în semicerc, încadrând un mare teren sportiv. Fiecare sector are propria biserică şi bibliotecă, dar unele detalii diferă. De exemplu, bărbaţii au o şcoală (inclusiv cursuri de IT şi cursuri de limba germană ca a doua limbă), în timp ce femeile pot merge, sub supraveghere, în afara penitenciarului. Bărbaţii lucrează în ateliere de prelucrare a metalelor şi în spălătorii, iar femeile sunt angajate în domeniul comunicaţiilor, grădinărit şi sisteme de birou. Atât bărbaţii cât şi femeile execută manual diverse obiecte, conform comenzilor din afară. La reeducarea deținuților contribuie un personal numeros de psihologi, profesori, manageri, preoţi şi asistenţi sociali. Rudele pot vizita închisoarea de trei ori pe lună, pentru 45 de minute în sala principală, iar deţinuţilor exemplari li se permite să comunice cu familia timp de 3 ore într-o cameră separată.

Halden Fengsel (Halden, Norvegia)
Număr de locuri: 248
Tip: închis, bărbaţi



Cea mai mare închisoare din Norvegia, dată în folosință în 2010, a reuşit să surprindă mass-media internațională. Este cunoscut faptul că standardele pentru tratamentul deţinuţilor în Norvegia sunt cele mai ridicate din lume, dar realitatea a depăşit cele mai optimiste așteptări asociate cu închisoarea scandinavă. Aici există propriul studiou de înregistrări, cursuri de gătit, graffiti-uri realizate de cunoscutul artist Dolka Lundgren pe pereţii din curtea interioară şi o clădire separată pentru rudele care vin în vizită. Toate acestea fac ca închisoarea să pară mai mult o pensiune. Gardienii de aici nu poartă arme sau cătuşe, iar pereţii exteriori sunt decoraţi cu cărămizi pentru o impresie cât mai puţin opresantă. Camerele, greu de numit celule (de pildă, nu există gratii la ferestre), amintesc mai degrabă de hotelurile ieftine. Singurul lucru care confirmă că este vorba de o închisoare, sunt pereţii înalți de 6 metri, pe un perimetru de 30 de hectare, dar şi aceştia sunt acoperiţi cu verdeaţă. Cu atât mai surprinzător, cu cât aici îşi ispăşesc pedeapsa nu doar magistrați corupți şi cetăţeni care nu şi-au plătit impozitul, dar şi criminali şi violatori, care cu toţii completează chestionare ce stau la baza planurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie.

Justiz Zentrum Leoben (Austria)
Număr de locuri: 205
Tip: severitate minimă; bărbaţi, femei şi minori



Clădirea cea mai controversată din Austria este situată în Styria, regiunea de origine al lui Arnold Schwarzenegger. Când fotografiile ultramodernului Centrul de Drept din Leoben au ajuns pe internet, s-au creat discuţii serioase, dacă se pot întreține criminalii în condiţii mai bune decât au mulţi austrieci, care nu ajung niciodată la închisoare. Ca răspuns, direcţia penitenciarului a emis o declaraţie potrivit căreia este destul de simplu să construiești o clădire de unde este imposibil să evadezi, dar să faci o închisoare unde oamenii pot rămâne oameni, este mult mai greu. Pentru acest scop, s-a început cu designul: complexul este construit de faimosul arhitect austriac Josef Hohensinn şi atât la exterior cât şi la interior clădirea seamănă cu birourile corporatiste în stil hi-tech. Ferestrele sunt făcute în aşa fel, încât să permită cât mai multă lumină naturală, mobilierul este colorat în tonuri deschise, iar în loc de sumbra curte de închisoare, este amenajată o grădină cu mese de ping-pong. În plus faţă de facilităţile standard, cum ar fi sala de sport sau biblioteca, există bucătărie, maşini de spălat şi chiar o fermă de cai. Din timp în timp, deținuții au parte de concerte, susținute de artiști compătimitori. Totuși, în ciuda numărului mare de oameni dornici să-şi petreacă timpul aici, în Leoben își ispășesc pedeapsa numai infractori a căror sentinţă nu depăşeşte 18 luni.

Federal Correctional Complex, Butner (North Carolina, SUA)
Număr de locuri: 3600
Tip: severitate minimă şi medie, bărbaţi



Sistemul penitenciar american este considerat a fi destul de opresiv şi provocator de inegalitate socială. Pentru „gulerele albe” se fac însă concesii, una dintre acestea fiind Complexul corecțional Butner. Printre faimoşii oaspeţii ai închisorii se află Bernard Madoff, fondatorul „Schemei Ponzi” (Ponzi Scheme), cea mai mare piramidă financiară din istoria Statelor Unite, John Hinckley, cel care a atentat la viaţa lui Ronald Reagan, evanghelistul Jim Becker şi directori de mari companii. Complexul este numit „bijuteria regală a închisorilor federale” şi ClubFed (prin analogie cu ClubMed). Dacă n-ar exista sârma ghimpată pe ziduri, închisoarea ar putea fi confundată cu un campus universitar. Despre viața de zi cu zi în această închisoare aflăm de la cei care au petrecut un timp acolo: camerele sunt dotate cu TV prin cablu, personalul și facilitățile sunt de calitate, iar serviciile medicale, consilierea psihologică și programul de reabilitare a persoanelor dependente de droguri sunt cele mai bune din întregul sistem penitenciar federal.

Bastøy Prison (Norvegia)
Număr de locuri: 115
Tip: severitate minimă, bărbaţi



Insula Bastøy
, situată într-un fiord, lângă Oslo, este supranumită „insula speranţei”. Închisoarea de aici este prima închisoare ecologică din lume, având ca intenţie să dezvolte în deţinuţi sentimentul de responsabilitate pentru mediu, pregătindu-i astfel pentru viaţa din afara zidurilor (inexistente aici). Electricitate este obţinută din panouri solare, deşeurile sunt sortate şi reciclate, iar fructele şi legumele sunt cultivate de deţinuţi. În această activitate sunt cooptați toţi deținuții, în funcţie de capacităţi, iar un astfel de concept nu numai că le oferă posibilitatea de a adera la noi valori, ci îi permite statului să economisească bani: întreținerea închisorii Bastøy este mult mai ieftină decât cheltuielile pe alte asemenea instituţii din Norvegia. Aici există doar un gardian la 20 de deţinuţi, dar până acum, amatori care să se revolte şi astfel să se condamne la un loc mai  strict de detenţie nu au existat. Mai mult, în interviuri anonime, deţinuţii nu se jenează să-și numească locul de detenţie „tabără de vară”: muncă în aer liber, unitate cu natura, excursii călare şi chiar baie și plajă, când marea este destul de caldă. Desigur, această închisoare este doar pentru infractori mărunţi, dar să nu uităm că, de fapt, Norvegia are cea mai scăzută rată a criminalității din lume.

San Pedro (La Paz, Bolivia)
Număr de locuri: 1500
Tip: bărbaţi



În cea mai mare închisoare boliviană nu există nici gardieni și nici celule. Dar, în acelaşi timp, nu putem vorbi de o staţiune ca cea pentru deținuții norvegieni. Aici, în spatele unor ziduri groase, se află un fel de rezervaţie pentru infractori, care arată mai mult a mahala, decât a închisoare. Pentru a limita oarecum traficul de droguri în interiorul închisorii, autorităţile au fost nevoite să renunţe la practica vizitelor turistice, existentă înainte, dar în general, deşi lunar se constată cca 4 decese, poliţia nu se amestecă în treburile interne, iar deţinuţii încearcă să controleze situaţia pe cont propriu, alegându-și reprezentanţi cu puteri speciale. Legea principală în San Pedro este destul de simplă şi previzibilă: dacă ai bani, eşti rege. Teritoriul este împărţit în 8 zone şi toţi își plătesc cazarea. O colibă de 4 m² în zonele cele mai sărace costă cam 10 $ pe lună. Cei bogaţi plătesc 1000-1500 $ pe un sejur de lux în camere mari, cu multiple facilităţi. Se poate cumpăra mâncare pentru toate gusturile, pe care o vând tot deţinuţii, care încearcă să-şi câştige cumva existenţa. Taţilor singuri li se permite să trăiască cu copiii lor, care merg la şcoli din afara închisorii. Principalul divertisment îl constituie meciurile de fotbal  ale echipelor locale. Suma pariurilor depășește 20.000 dolari pe lună. La fel ca în viaţa reală, cei mai capabili jucători au şansa de transfer la o echipă mai bogată, îmbunătăţindu-şi astfel statutul social.

Viru (Jõhvi, Estonia)
Număr de locuri: 1075
Tip: închisoare închisă şi deschisă, bărbaţi şi minori



În procesul de europenizare, Estonia a decis să scape de moştenirea sovietică cu tipul de închisoare-lagăr şi în 2006 a prezentat lumii închisoarea Viru. Contractantul a fost compania Merko Ethius, cunoscută pentru construirea de case, hoteluri Radison SAS şi renovarea aeroportului din Tallinn. Întreaga clădire a costat 120 milioane dolari. Accentul principal a fost pus pe siguranţă: toate cele 14 clădiri de la Viru sunt legate prin pasarele acoperite, iar în perimetrul de 16 hectare sunt amplasate sisteme electronice de urmărire, ce permit reducerea numărului gardienilor. Aici, autoritățile au avut în vedere și aspectele sociale: o sală de gimnastică, şcoală, capelă şi ateliere de lucru. Toate camerele sunt duble, fiecare are o toaletă cu sistem de neutralizare a mirosurilor și sunt permise televizoarele, dacă deţinutul este dispus să plătească taxa de cablu. Directorul închisorii, Edward Remsel, ia exemplul colegilor săi scandinavi, urmărind să prevină faptele penale, şi pledează pentru drepturile deţinuţilor şi crearea de condiţii, pentru ca deținuții să se poată reintegra în societate. Ca peste tot în Estonia, în urma unei purtări exemplare, deţinuţii au dreptul la o vacanţă de 21 de zile pe an.

Horserød State Prison (Danemarca)
Număr de locuri: 221
Tip: închisoare deschisă, bărbaţi şi femei



Situată în estul Danemarcei, Horserød este o închisoare deschisă, unde ajung de obicei condamnaţii la o pedeapsă de sub 5 ani. În această ţară, asemenea închisori sunt mai multe decât cele închise. Relaţiile dintre gardieni şi deținuți se bazează în cea mai mare parte pe cuvântul dat, încălcarea căruia te poate duce într-o închisoare închisă, mai aproape de realitate. Zidurile acestei închisori sunt simbolice, iar condiţiile de viaţă amintesc de o tabără de vară pentru adulţi. Case pe un singur nivel, cu camere single, gazon tuns, piste de jogging, o biserică, magazin, bibliotecă şi deținuți dând mâna cu directorul. Aici oamenii sunt complet liberi în mişcare, spală, gătesc, mănâncă şi dorm atunci când doresc. Sunt încurajate munca în ateliere şi participarea la programe speciale, cum ar fi cursuri de control al furiei. Problema principală a acestui sistem este imposibilitatea de a controla traficul de droguri. Deținuții întorși din ziua liberă legală (o dată la 3 săptămâni) nu sunt nici măcar percheziționați. Celor care au probleme cu drogurile le sunt recomandate şederi în clinică, unde  sunt obligaţi să dea teste de urină şi să urmeze un regim mai strict. Deținuții pot ieşi în afara închisorii oricând, dacă vor să muncească sau să studieze, dar au obligaţia să se întoarcă pentru noapte. În sectorul de familişti, condamnaţii pot trăi împreună cu copiii şi cu soţii sau soţiile lor, dacă doresc.

Cereso Chetumal (Mexic)
Număr de locuri: 1100
Tip: bărbaţi



Mexicul este, probabil, singura ţară de limbă spaniolă din Lumea Nouă unde s-a încercat crearea unui program de reabilitare în închisori civilizate, fără caracter represiv.

Conflictele între deţinuţi, de pildă, se soluţionau prin meciuri de box, organizate cu sprijinul autorităţilor închisorii. Statisticile au arătat că în 10 ani, în Chetumal nu a existat niciun singur caz de violenţă, iar procentul de recidivă era neglijabil, deşi aici îşi ispăşeau pedeapsa criminali feroce, hoţi şi traficanţi de droguri. Programul de reeducare consta în principal din producerea de bunuri oferite spre vânzare (de pildă, aici se produceau cele mai bune hamacuri), fapt ce le permitea deţinuţilor să aibă în camere televizoare.

Toate acestea însă au pus capăt carierei directorului închisorii, Victor Terrazas. În septembrie 2009, în urma unei inspecţii, el a fost concediat pentru numeroase încălcări ale regimului penitenciar şi facilitățile de care se bucurau deținuții. Comisia a descoperit în aşa-zisele camere de lux telefoane, frigidere şi mobilier personalizat. Şi uite-așa, peste noapte, închisoarea mexicană a redevenit mult mai puţin confortabilă și eficientă.

Prison’s flashmob – Michael Jackson’s song
Centrul de detenție și reabilitare din provincia filipineză Cebu, o închisoare de maximă securitate, și-a câștigat o binemeritată notorietate după ce Byron F. Garcia, fratele guvernatorului, a fost numit în funcția de consilier pe probleme de securitate. Închisoare din Cebu nu este renumită pentru luxul și facilitățile de care se bucură prizonierii, ci pentru programele recreative de muzică și dans. Deținuții dau chiar spectacole pentru public și semnează autografe. Priviți:



Pedeapsa judiciară – un experiment social ratat

Punishment – A Failed Social Experiment (RO)
„În decembrie 2011, organizația New Future Media lansa documentarul Punishment: A Failed Social Experiment, care ne furnizează o analiză critică și detaliată a sistemului legal și judiciar actual, care nu funcționează la fel în întreaga lume. Filmul oferă totodată soluții potențiale pentru prevenirea infracțiunilor și trecerea la o societate clădită pe principii sociale mult mai durabile. Filmul cuprinde interviuri ale unor personalități, activiști și militanți sociali, ale căror studii cuprind informații privind modalitatea evident eronată și chiar barbară în care societatea actuală își tratează infractorii și alternativele posibile”. Marian Matei – traducătorul documentarului. Citiți întreaga prezentare a filmului aici.

http://frumoasaverde.blogspot.ro/

Sursa: https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/03/01/cele-mai-umane-inchisori-din-lume-video-documentar-ro/
-----------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri