Google Translate

luni, 28 septembrie 2015

Situatia detinutilor din Romania care NU muncesc prezentata in ARTICOL, este CONSECINTA dezastruoasa a REFORMELOR introduse de Monca Macovei ca ministru de justitie. Pentru a vedea PUBLIC care este 'adevarul', prezentati comparativ si SITUATIA cu 4 chiar 8 ani... inainte! Garantez 100%... surprize!

De ce NU muncesc deţinuţii din România.
Cât pot câştiga pe oră şi câţi s-au oferit, voluntar, să aibă "activităţi lucrative".

Deşi pot fi plătiţi cu un salariu aproape cât cel al unui angajat cu salariul minim net pe economie şi pot beneficia, uneori, şi de ieşirea din interiorul penitenciarului dar şi de beneficii precum ar fi primirea de pachete suplimentare din exterior şi primirea mai multor vizite, doar 32% dintre persoanele private de libertate din România, respectiv circa 7.400, pot fi folosite la muncă de către penitenciarele în care se află. Dintre aceştia doar o treime au fost şi remuneraţi. Circa 3.500 de deţinuţi au refuzat, în mod expres, să participe la "activităţi lucrative"

 În perioada 2008-2012, dintre cele 28.569 de persoane (media pe cei cinci ani) private de libertate din sistemul naţional de penitenciare doar o treime au muncit pe bani, fiind plătiţi, în medie, cu cinci lei pe oră, respectiv cu 38% mai mult decât salariul orar minim reglementat în acea perioadă, conform unui raport al Curţii de Conturi privind "constituirea, administrarea şi utilizarea veniturilor extrabugetare la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi entităţilor subordonate, pentru perioada 2008-2012".

 Conform reglementărilor în vigoare, din plata obţinută pentru munca depusă de persoane privată de libertate, penitenciarul respectiv încasează 60%, diferenţa de 40% revenindu-i deţinutului. Din aceşti 40%, persoana condamnată poate folosi 75% pe durata executării pedepsei, diferenţa de 25% fiind consemnată pe numele deţinutului urmând să fie încasată de acesta, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate.

Dintre cei aproape 7.400 de deţinuţi (media anuală în perioada 2008-2012) care au lucrat, circa 4.700 (medie anuală) au muncit în interiorul locului de deţinere şi în regie proprie, aceştia nefiind remuneraţi. Circa 2.600 (medie anuală) au prestat servicii cu plată (10,75% din efectivul mediu anual iar 49 de deţinuţi au efectuat muncă pe bază de voluntariat şi/sau în caz de calamitate, fără plată, conform raportului.
Penitenciarele din România sunt subvenţionate în proporţie de peste 92%

Din total veniturilor obţinute de ANP în 2012, de exemplu, de puţin peste 900 de milioane de lei, 827 de milioane de lei reprezintă subvenţii de la stat, bani viraţi de la buget, veniturile extrabugetare fiind de 7,74% din total, respectiv de aproape 70 de milioane de lei. Dintre aceşti 70 de milioane de lei, circa 37 de milioane de lei au fost obţinute din prestarea de servicii, respectiv din "închirierea" forţei de muncă.

Dincolo de caracterul economic al acestei activităţi, Curtea de Conturi subliniază şi caracterul social, respectiv impactul benefic pe care îl are munca în cazul persoanelor private de libertate. "Folosirea persoanelor private de libertate la activităţile productive, element principal al regimului de executare a pedepselor privative de libertate, are ca obiectiv major adaptarea comportamentului persoanei condamnate la valorile sociale recunoscute de lege, susţinută de de schimbări în atitudini şi de dezvoltarea de competenţe", se subliniază în raportul oficial.

"Adaptarea comportamentului persoanei condamnate la valorile sociale recunoscute de lege conduce la: reducerea probabilităţii de încălcare a legii penale, după eliberare, la îmbunătăţirea comportamentului inter-personal, inclusiv repsectul pentru diversitate, la îmbunătăţirea perspectivelor de reintegrare socială şi la reducerea numărului de manifestări agresive", adaugă inspectorii Curţii de Conturi în Raport.

De ce doar 30% dintre deţinuţi muncesc
În ceea ce priveşte motivul pentru care doar o treime din numărul total de persoane private de libertate din penitenciare sunt "scoase la muncă", inspectorii Curţii au ajuns la o serie de concluzii, dintre care vi le prezentăm pe cele mai importante:

1. Peste 10% din populaţia totală a penitenciarelor, respectiv 3.500 de persoane (medie anuală pentru perioada 2008-2012) au refuzat să desfăşoare activităţi lucrative.
2. Mulţi dintre ei sunt în tranzit, respectiv abia transferaţi sau care urmează să fie transferaţi.
3. Mulţi dintre ei sunt prezenţi în instanţele de judecată.
4. Unii dintre ei prezintă un grad ridicat de risc.
5. Lipsa calificării într-o meserie.
6. Lipsa personalului de pază şi supraveghere.
7. Intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome Multiproduct, unde în 2005 lucrau 1.142 de deţinuţi, număr care a scăzut la 96 în 2009 pentru ca în 2010 să devină zero.

Potrivit legii şi reglementărilor legale în vigoare, persoanele private de libertate care nu optează să muncească nu pot fi obligate să facă acest lucru, principiul fiind cel al recompensei, atât financiare cât şi în ceea ce priveşte drepturi suplimentare (pachete suplimentare, vizite suplimentare etc.).

Portretul robot al persoanei private de libertate din România
La finele anului trecut în sistemul de penitenciare din România erau 30.156 de persoane private de libertate, dintre care cei mai mulţi, 26.893 erau condamnate definitiv, 2.514 se aflau în arest preventiv sau condamnaţi în prima instanţă, 601 erau internaţi în centre de detenţie iar 148 erau internaţi în centre educative, conform raportului anual pe 2014 al ANP.

Din total, 43% sunt recidivişti, în scădere de la procentajul de 45,78% înregistrat în 2013.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi, 14.363, execută pedepse de 1-5 ani, fiind urmaţi de cei cu pedepse între 5-15 ani. La finele anului trecut în sistemul de penitenciare din România se aflau 161 de condamnaţi la închisoare "pe viaţă".

În ceea ce priveşte vârsta, cei mai mulţi dintre ei, respectiv 9.987 (33,12%) au vârsta cuprinsă între 22 şi 30 de ani. Cei mai puţini sunt cei de peste 60 de ani, 648 şi cei cu vârsta între 14 şi 18 ani, 316.
Din totalul deţinuţilor, 1.048 sunt înscrişi la cursuri de instruire şcolară de nivel primar, 1.300 la cea de nivel gimnazial, 577 nivel liceal şi tehnologic şi şapte de nivel universitar.

Sursa: http://www.gandul.info/stiri/de-ce-nu-muncesc-detinutii-din-romania-cat-pot-castiga-pe-ora-si-cati-s-au-oferit-voluntar-sa-aiba-activitati-lucrative-14747392
-----------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------

duminică, 27 septembrie 2015

Daniel Savu, singurul candidat inscris oficial in cursa pentru sefia PSD. Succes, domnule senator Daniel Savu!

Senatorul de Prahova Daniel Savu, primul candidat inscris in cursa pentru presedintia PSD si singurul care nu s-a retras pana acum, este fost ofiter de contraspionaj, om de stanga veritabil, intrat in politica in 1999, direct in PSD.
Intr-o emisiune difuzata sambata seara la postul B1 TV, Daniel Savu a prezentat detalii inedite din cariera sa profesionala. El a dezvaluit ca a absolvit in anii '90 facultatea de aeronave "cu 10", iar dupa cativa ani in care a lucrat in domeniu s-a decis sa intre in SRI, imediat dupa Revolutie, cand serviciul lansase o campanie de recrutare.

"Nu aveau oameni (...) Cornel Paltanea (fost sef SRI Prahova - n.red.) m-a ascultat atunci, mi-a spus: 'Esti bun de contraspionaj' (...) Se facea o pregatire de un an, un fel de postuniversitar, ca sa devii ofiter cu acte in regula (...) Am spus: 'Daca ies sef de promotie raman, inseamna ca am o vocatie ascunsa'", a povestit Daniel Savu, precizand ca a iesit, intr-adevar, sef de promotie.

De plecat din SRI a plecat prin demisie, dupa o activitate foarte buna. "Actiuni ale mele de contraspionaj se predau acum la Academia Nationala de Informatii", a precizat el, dand de inteles insa ca a fost nemultumit pentru ca, desi era "foarte performant", "unii, pe actiunile mele, luau stele, grade, tot, si ziceau 'Tu sa stai acolo!'".

Intrebat de ce a intrat in politica, Daniel Savu a raspuns: "Din dorinta de a schimba ceva".

De ce a ales PSD?

"Am facut o analiza, m-am gandit care formatiune mi se potriveste mai mult si, ca om, eu aveam conceptii de stanga, eu sunt un tipic politician de stanga. Cred in bunastarea tuturor, in statul mare si puternic, nu mic si slab (...) Am trait intotdeauna ca un om de stanga, destul de modest, sunt de 15 ani in politica si n-am facut avere. Sunt senator din 2007", a explicat el.

Ca si alti parlamentari, Daniel Savu e nemultumit de castigul primit ca senator spunand ca este "foarte la limita".

Sistemul creat de Traian Basescu

Fostul ofiter de contraspionaj este convins ca Traian Basescu a fost "ultimul lider charismatic al Romaniei" si "un adversar de mare calibru pentru oricine", asta si pentru ca "a creat un sistem", format din "oameni in pozitii cheie", nu din institutii.

El spune ca "sistemul" era condus de altcineva, nu de fostul presedinte, care nu dadea el singur telefoane pentru a dirija lucrurile.

Intrebat cine conducea "sistemul", Daniel Savu a raspuns "in capul meu e clar cine este (...) are un nume, ii las placerea lui Victor Ponta sa il spuna".

Daniel Savu a sustinut ca din respectivul sistem faceau parte "oameni din institutiile de forta, din servicii", si chiar din "justitie".

"DNA facea parte din sistem (...) A fost un sistem pe care l-am vazut cu totii, l-am trait cu totii", a sustinut senatorul PSD, adaugand ca el nu se teme de acest sistem.

In ceea ce priveste acuzatiile aduse de Traian Basescu lui Victor Ponta in legatura cu faptul ca ar fi fost ofiter acoperit al SIE in timp ce era si magistrat, lucru interzis de lege, Daniel Savu, care este si membru al Comisiei de control SRI, a negat. "Nu, nu cred treaba asta", a spus el.

Victor Ponta, victima a Justitiei?

Procesul in care Victor Ponta a fost trimis in judecata i se pare lui Daniel Savu "usor fortat", fiindca se refera la fapte de acum zece ani.

"Parca prea e cusut cu ata alba (...) Procurorului cum i-o fi venit ideea? Cred ca i-a pus cineva un dosar in brate", a sustinut el. Intrebat cine, a reamintit ca dosarul e facut de DNA

"Victor Ponta trebuie sa ramana premier, pentru ca nu trebuie sa schimbi premierul cu procurorii", a explicat Savu.

Intrebat daca DNA face abuzuri, Daniel Savu a replicat razand: "Noi am zis dreptate pana la capat si dreptatea pana la capat e ca i-au luat pe cei de la PSD, pe Roberta Anastase n-o intreaba nimeni de nimic; a zis Gabriel Sandu 'i-am dat 400 de mii cash' si n-a chemat-o nimeni (la DNA - n.red.) ".

Senatorul spune ca multi pesedisti au sentimentul ca lui Victor Ponta i se face o nedreptate de catre DNA, si la fel cred si aliatii, Tariceanu si Oprea.

In context, senatorul PSD l-a acuzat pe presedintele Klaus Iohannis ca este "adversarul stangii", pentru ca vrea "guvernul lui" de dreapta si pune presiune pe Victor Ponta, cerandu-i mereu demisia. Totodata, el a comentat amuzat motiunea de cenzura a PNL, spunand ca PNL "nu vrea la guvernare", pentru ca rateaza unica sansa in aceasta sesiune depunand motiunea acum.

De ce candideaza impotriva lui Dragnea?

Intrebat de ce s-a inscris in cursa pentru presedintia PSD, Daniel Savu a precizat mai intai ca "de dragul democratiei interne de partid e bine sa fie mai multi candidati".

In plus, el l-a criticat pe Liviu Dragnea, spunand ca "a vazut niste derapaje dupa ce nu a mai fost presedinte Victor Ponta", in sensul ca "au fost lideri care doreau sa candideze si li s-a blocat candidatura", un exemplu fiind Ion Vasile, de la PSD Buzau.

In cadrul emisiunii, Daniel Savu a anuntat ca e hotarat sa candideze si la Primaria Ploiesti, pentru "a duce la bun sfarsit un experiment din 2008", cand a candidat pentru prima oara, dar a pierdut in turul doi, acela fiind "anul de maxim tupeu al PDL, care a rupt tot".

Intrebat care este proiectul sau, el spune ca isi doreste "transparenta totala la primarie", adica sa se puna pe site toate cheltuielile, toate contractele, fara clauze de confidentialitate.

Intrebat ce crede despre Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, Daniel Savu a afirmat ca "in momentul de fata experienta lui nu mai ajuta foarte mult PSD, pentru ca viata e foarte dinamica, s-au schimbat datele, s-a terminat cu politica de catering electoral".

Sursa: http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/cine-e-daniel-savu-singurul-candidat-inscris-oficial-in-cursa-pentru-sefia-psd-1384415
-------------------------------
-------------------------------------------------------------------------

vineri, 25 septembrie 2015

Daunele morale, suportate de statul roman, de noi toti, cu alte cuvinte! Cutia Pandorei, larg deschisa! Ehee... cati bani de bani... vor curge si pe 'aici'. Sa platim, ca d'aia suntem fraieri! Aici iarasi... invarteli de oameni destepti, pe banii prostilor! Restituirea averilor... copii de mingi!

Daunele morale stabilite în cazul torţionarului Vişinescu, suportate de statul român.
 
Specificul infracțiunii săvârșite de Alexandru Vișinescu în calitate de director al Penitenciarului Râmnicu Sărat obligă însuși statul la suportarea, în solidar, a prejudiciului cauzat de inculpat, deoarece acesta a acționat ca reprezentant al instituțiilor statului, se arată în motivarea condamnării pronunțate de Curtea de Apel București.

"Curtea constată că obligația de plată a daunelor morale stabilite a li se cuveni celor trei părți civile incumbă atât inculpatului (...), cât și celor trei părți responsabile civilmente citate în procesul penal, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice. (...) În speță, Curtea a arătat deja că inculpatul a săvârșit faptele reținute a constitui infracțiune în exercitarea funcției de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat (aflat în structura organizatorică a Direcției Generale a Penitenciarelor și Coloniilor de Muncă), acționând ca ofițer activ al Ministerului Afacerilor Interne (al cărui cadru în rezervă este și în prezent) și agent al statului. (...) Curtea consideră că specificul infracțiunii săvârșite de inculpat obligă însuși statul la suportarea prejudiciului cauzat de acesta, în solidar cu el", se arată în motivare.

Instanța a mai apreciat că infracțiunea de care este acuzat inculpatul a fost săvârșită în aplicarea politicii de stat care urmărea reprimarea "dușmanilor poporului", prin acțiuni îndreptate împotriva celor considerați de stat ca fiind un pericol pentru "regimul democrației populare", prețuirea care i s-a arătat lui Vișinescu în timpul exercitării funcției și după încetarea ei, prin promovări în aparatul central al Direcției Generale a Penitenciarelor, avansări succesive în grad militar și decorări cu ordine și medalii, este "dovada certă a recunoașterii, la nivelul autorităților statului, a îndeplinirii cu succes a misiunii încredințate".

CITEŞTE ŞI Andrei Muraru, după condamnarea lui Vişinescu: Niciodată nu e prea târziu pentru a se face dreptate

"Curtea apreciază legitimă suportarea, inclusiv de către stat, a consecințelor de natură civilă decurgând din nerespectarea obligațiilor proprii referitoare la viața și integritatea fizică și psihică ale persoanelor private de libertate aflate sub paza unui agent al său", se precizează în motivarea condamnării.
Alexandru Vișinescu a fost condamnat de Curtea de Apel București, pe 24 iulie, la 20 de ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase. Instanța a mai dispus degradarea militară a fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat.

De asemenea, el a fost obligat de instanță să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către 3 părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat, după cum urmează: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro.

În plus, el trebuie să plătească statului român cheltuieli judiciare în cuantum de 25.000 lei.
Judecătorii au mai dispus să mențină sechestrul asigurător pus anterior pe un imobil și acțiuni la SIF-uri deținute de Vișinescu.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București nu este definitivă.

 -----------------------------------------------------------------------

joi, 24 septembrie 2015

Discrepanța economică dintre Ardeal și restul României. Observațiile unui profesor de geografie. Extrem de dureros!

 Articolul prezintă o scurtă analiză a situației economice dintre partea central-vestică a României (Transilvania și Câmpia de Vest) și spațiul extracarpatic (Moldova, Muntenia și Oltenia), plecând de la o afirmație tranșantă, dar cât se poate de clară: „Bucureștiul va pierde Ardealul. N-a făcut nimic să-l păstreze. Îl va pierde pe Facebook” (Ilie Șerbănescu).

          Ca profesor de geografie originar din Oltenia, ajuns de curând să predea în Ardeal, pot veni cu o scurtă completare la afirmația lui I. Șerbănescu: „Ardealul este aproape pierdut și rupt parcă de restul țării din toate punctele de vedere, vizibil la suprafață doar rolul polilor economici poziționați de o parte și de alta a Carpaților”.

          Pentru orice om deschis la minte care a călătorit prin țară, este mai mult decât evident faptul că există diferențieri economice majore între Ardeal și restul României. Voi relata în cele ce urmează câteva aspecte observate ca profesor ”în vest”, sigur nerelevante pentru „vesticii României”, dar șocante poate, pentru „sudicii și esticii țării noastre”.

          Cea mai importantă discrepanță este reprezentată de industrializarea Ardealului, în contrast puternic cu agricultura primitivă (de subzistență) din Moldova sau vinderea fabricilor la fier vechi în Oltenia. Acest lucru explică primul motiv al migrării românilor în străinătate, imediat după ’89, dar mai ales la începutul anilor 2000. 

          Favorizat de poziția geografică vestică, Ardealul a atras constant investitori străini care au angajat forță de muncă locală, dar nu numai. Cu alte cuvinte, aici șomajul este foarte redus. Deci, numai cine nu vrea nu muncește ! Actorii economici sunt orașele Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Arad, Oradea, aflate în permanentă competiție, cu o populație numeroasă. 

          La exteriorul arcului carpatic, lipsa locurilor de muncă a dus la depopularea regiunilor, cu accent pe spațiul rural (exodul rural). Cei mai mulți tineri au luat calea străinătății, lasând în urmă vârstnici afundați în sărăcie. În timp ce ardelenii se întorc acum acasă datorită situației înfloritoare a regiunii, oltenii noștrii se îngrămădesc să plece pe un post de spălat vase în Europa Vestică. Să fie diferența de mentalitate sau lipsa de perspectivă!? Îmi place deseori să cred că lipsa de gândire conduce la sclavie, iar sistemele noastre politice speculează acest lucru, iertați-mi crezămintele ! 

          Un alt aspect care separă Ardealul de restul României, marcând o altă discrepanță, este lipsa accesibilității căilor de transport. Nu există nicio autostradă sau drum de mare viteză care să traverseze Carpații și să lege rapid aceste regiuni ale țării noastre. Transportul de mărfuri, persoane, informații se face anevoios, pe căi nemodernizate, vulnerabile la prima bătaie de vânt.

          În sudul României, singurul pol economic mai important îl constituie Bucureștiul, oraș capitală care oferă în general puține locuri de muncă, dar în ciuda acestui fapt, statisticile arată o continuă creștere a populației nerezidente. De ce oare ? Explicația se rezumă la rolul capitalei de centru universitar, care atrage anual zeci de mii de studenți pentru a le lua banii, fără ca ulterior să-i mai insereze pe piața muncii, majoritatea fiind nevoiți să se întoarcă în locurile de origine.

          Nu cu mult timp în urmă, am constatat cum pentru ardeleni, Bucureștiul este „ceva străin”, nefiind legați cu absolut nimic de acest oraș. Distanța dintre un oraș vestic precum Aradul, și București este de aprox 700 de km, drum în cea mai mare parte național, pe mici porțiuni modernizat, care străbate numeroase localități. Niciun om întreg la minte nu-și dorește să meargă 12 ore pe ”coclauri” până la București, ci se îndreaptă mai degrabă spre Budapesta, Viena ori Berlin, pe autostrăzi de mare viteză care pleacă fix din centura Aradului (spre Nădlac și mai departe spre vest). Acesta este motivul pentru care 90 % dintre arădeni, de exemplu, au fost cel puțin o dată la Viena, iar bucureștenii au auzit de capitala Austriei doar la orele de geografie.

          În încheiere, putem afirma cu tărie că în condițiile amplificării discrepanțelor economice dintre partea de vest și restul României, țara noastră va pierde Ardealul în liniște, pe Facebook.

de Velcu Gabriel
24 sept 2015

- See more at: http://geografilia.blogspot.ro/2015/09/discrepanta-economica-dintre-ardeal-si.html#sthash.6rPF3Ozb.dpuf
 ---------------------------------------------
  Articolul prezintă o scurtă analiză a situației economice dintre partea central-vestică a României (Transilvania și Câmpia de Vest) și spațiul extracarpatic (Moldova, Muntenia și Oltenia), plecând de la o afirmație tranșantă, dar cât se poate de clară: „Bucureștiul va pierde Ardealul. N-a făcut nimic să-l păstreze. Îl va pierde pe Facebook” (Ilie Șerbănescu).

 Foto1. Vedere panoramică asupra Aradului

S-ar putea să îţi placă şi:

miercuri, 23 septembrie 2015

Gabriel Oprea a votat la Consiliul JAI împotriva cotelor obligatorii și a depus o declarație ce motivează poziția României

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a prezentat, marți, în Consiliul extraordinar JAI, mandatul încredințat de președintele Klaus Iohannis și de premierul Victor Ponta, votând împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii de imigranți, informează un comunicat MAI transmis AGERPRES.

*UE a ajuns la un acord cu 'o largă majoritate' cu privire la repartizarea a 120.000 de refugiați

Potrivit sursei citate, vicepremierul Oprea a transmis miniștrilor de Interne europeni și reprezentanților Comisiei Europene că țara noastră este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiați și tocmai de aceea, încă de la primele dezbateri pe tema solidarității și responsabilității, Guvernul și-a manifestat disponibilitatea și a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1.705 refugiați din Italia și Grecia și 80 din afara Uniunii Europene (în total 1.785 persoane).

De asemenea, în intervenția sa, ministrul de Interne a susținut că România își menține punctul de vedere conform căruia mecanismul de relocare internă a refugiaților trebuie să aibă un caracter voluntar, fapt pentru care va vota împotriva impunerii unor cote obligatorii.

''România susține eforturile vizând identificarea unor soluții viabile și durabile în gestionarea fenomenului migrației cu care se confruntă Uniunea Europeană și reiterează angajamentul față de principiul solidarității. Reamintind Concluziile Consiliului European din 25-26 iunie 2015, prin care statele membre și-au manifestat solidaritatea față de persoanele aflate în nevoie de protecție internațională, pe baza principiului voluntariatului, România consideră că impunerea unor cote obligatorii nu reprezintă o soluție viabilă la problema refugiaților. Sunt tratate, astfel, doar simptomele imediate și nu cauzele fenomenului. O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranților. Este absolut necesar să se țină seama de specificitățile fiecărui stat membru și de capacitatea sa efectivă de primire și integrare a imigranților'', a afirmat vicepremierul Gabriel Oprea, în intervenția sa din cadrul Consiliului JAI.

În context, el a reafirmat disponibilitatea de a crește contribuția României la activitățile FRONTEX și a apreciat ca imperios necesară intensificarea măsurilor de combatere a traficului ilegal de migranți, de identificare a unor soluții concrete în țările de origine și de tranzit, prin intermediul EUROPOL, FRONTEX și Biroului de Ajutor European pentru Azil.

Totodată, Oprea a subliniat nevoia unei mai mari implicări din partea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), dar și din partea societății civile prin ONG-urile specializate.

''Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziția de principiu conform căreia România nu susține relocarea de refugiați pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declarație care motivează rațiunile poziției țării noastre, pentru a fi atașată la minuta reuniunii Consiliului JAI'', se mai arată în comunicatul MAI.

AGERPRES/(AS — autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu)

http://www.agerpres.ro/politica/2015/09/22/oprea-a-votat-la-consiliul-jai-impotriva-cotelor-obligatorii-si-a-depus-o-declaratie-ce-motiveaza-pozitia-romaniei-20-35-54

duminică, 20 septembrie 2015

Pensii militare. Informaţii privind acordarea pensiilor M.A.I., şi STRUCTURI SUBORDONATE – Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

 NESECRET
Ex. nr. ___
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CASA DE PENSII SECTORIALĂ
Nr. din 07.08.2015
Comunicat transmis letric cu adresa nr. 621.816 din 07.08.2015

Către,
DIRECTIA INFORMARE ŞI RELATII PUBLICE
Domnului comisar şef de poliţie Marius-Mugurel Tache, împuternicit director

Vă înaintăm buletinul informativ ce urmează a fi postat pe site-ul M.A.I. www.mai.gov.ro secţiunile “UTILE – Informaţii privind acordarea pensiilor M.A.I.”, şi STRUCTURI SUBORDONATE – Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, şi pe portalul pensii.mai.gov.ro, după cum urmează:

Având în vedere cererile persoanelor care beneficiază de plata drepturilor prin Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. referitoare la aplicarea prevederilor noii legii a pensiilor militare, vă comunicăm următoarele:

La data de 27.07.2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care, potrivit prevederilor art. 123, va intra în vigoare la data de 01.01.2016.

La art.60 din Legea 223/2015 este reglementată procedura de actualizare a cuantumului pensiilor militare, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a legii.

De asemenea, art.109 din lege, prevede că pensiile recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile revizuite conform O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensiile stabilite în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, devin pensii militare în înţelesul Legii nr. 223/2015 şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.

Procedurile de actualizare şi recalculare se stabilesc prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, care se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

Numai după emiterea ordinului comun, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. va dispune măsuri pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, sens în care va informa persoanele beneficiare de necesitatea depunerii cererilor prin intermediul site-ului M.A.I. şi al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I..

Cu stimă,
D I R E C T O R
Chestor de poliţie Şef Serviciu Metodologie
Subcomisar de poliţie
NĂSTASE GABRIELA 

Sursa:  http://mhblogonline.blogspot.ro/p/ultima-ora.html
---------------------------------------------------------------
 ---------------------------------------

vineri, 18 septembrie 2015

“Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!” dixit o romanca, tanara studenta la Londra

“Sunt studenta in Londra la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei pt educatie si efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a ma trimite la studii de calitate mereu.
Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor „Te mai intorci?” Si uimirea clara la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atat de ferm inainte de a ma muta in Londra.  Inainte era un „mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce”.
Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale „superioare” si „ideale”.
Credem ca politica, cultura si educatia cat mai internationala este foarte benefica, credem In globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra… Romani scumpi, cat putem sa ne inselam…
Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet incet toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi , traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa pt ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama – avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele precum si alte traditii stravechi subt doar un prilej de marketing , aici nu exista nici un pic de profunzime,; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV si cand vrem sa ne casatorim gasim noi pe perfectmatch.com ceva nu?
Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti.
Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie tot mai mult, gender role este considerat invatat asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un nr imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.
De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamana in munti cu corturile.
Noi ne salutam cu „Doamne ajuta!”
Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri… De ce s-au sacrificat atatia romani pt viitorul nostru si noi fugim ca vitele in Occident?
De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare prin politica si educatie?
De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?
De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pt NATO dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atatia ani de la caderea comunismului?
De ce acceptam ca in continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului inca nu le sunt recunoscute meritele?
De ce esti drogata scumpa Romanie cu iluzii occidentale?
In Occident unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pt decenii…
Si noi romanii care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra stam sa cersim si sa ne umilim pt o paine prin Anglia, Italia si Spania….
Imi plange inima cand vad cum sunt tratati pe pamant strain cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere… care au vandut tara pe nimic.
VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar noptile iti vor fi ingrozitoare.
Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam decat foamea trupeasca…
Asa ca romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.
Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Cristiana Maria Marcu

Sursa: http://www.expunere.com/
-----------------------------------------

joi, 17 septembrie 2015

Inalta Poarta, va decide! Klaus Iohannis, dupa sedinta CSAT: "Este posibil ca Uniunea Europeana sa ne oblige sa primim mai multi refugiati"

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a luat in discutie, in sedinta de joi, mai multe teme, printre care strategiile de aparare si siguranta publica si eventuale masuri pentru gestionarea situatiei create de imigrantii ajunsi in Europa.

Sinteza declaratiilor presedintelui Klaus Iohannis:

- Au fost pe ordinea de zi materiale legate de prezenta romaneasca in cadrul NATO. Si aici toata lumea a fost evident de acord sa participam cum se cuvine la fortele de interventie NATO, la diferitele actiuni care se fac in acest context. Un punct mai aparte s-a referit la participarea Romaniei la fortele de mentinere a pacii sub egida ONU si toata lume a convenit ca ar trebui sa avem o contributie mai mare.

- In fine, tematica cea mai asteptata, cea a migratiei. Am avut informari foarte bune in acest sens. S-a discutat de felul in care Romania se va prezenta la Consiliul JAI de saptamana viitoare, care este pozitia Romaniei. In speta, ministrul de Interne va avea un mandat foarte asemanatoar cu cel de la ultima sedinta JAI, ca Romania este solidara cu statele UE, insa nu este de acord cu cotele obligatorii.

- Insa, noi am vrut sa discutam si ce se intampla si dupa acest Consiliu, pentru ca Parlamentul European a votat o hotrare in acest sens, care, din pacate, contine cote obligatorii. Este posibil ca printr-o procedura care va fi aplicata saptamana viitoare Uniunea Europeana sa ne oblige sa primim mai multi refugiati decat am oferit noi locuri. Este un scenariu pe care noi ni-l dorim. Este un scenariu care nu cred ca ajuta la rezolvarea problemei refugiatilor, dar este un scenariu care cel putin teoretic este posibil. Si am discutat acest context, daca se intampla asa ceva, si atunci este clar ca trebuie sa intreprindem ceva. O posibila solutie ar fi sa folosim fonduri europene pentru extinderea facilitatilor pentru refugiati.

- In fine, in timpul CSAT-ului, pe media a aparut o stire pe care vreau sa o comentez foarte pe scurt, ma refer la trimiterea in judecata a primului ministru in dosarul in care este acuzat de anumite fapte penale. Situatia dupa parerea mea este din ce in ce mai problematica pentru primul-ministru, pentru Guvern si pentru PSD. Dar trebuie sa recunoastem ca imaginea Romaniei are foarte mult de suferit de pe urma acestei situatii. Parerea mea nu s-a schimbat, cea mai simpla solutie ar fi cu sigurantea cea pe care am propus-o si in iunie.
 
Conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, pe ordinea de zi a sedintei conduse de catre presedintele Klaus Iohannis s-au aflat urmatoarele teme:

- planul de implementare a Strategiei Nationale de Aparare a Tarii pentru perioada 2015 - 2019;
- intensificarea fenomenului imigrationist la frontiera Romaniei - masuri privind gestionarea situatiei;
- Carta Alba a Apararii;
- Strategia Nationala de Ordine si Siguranta Publica 2015 - 2020.
In cadrul sedintei vor fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala.

Sursa:  http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/consiliul-suprem-de-aparare-a-tarii-se-intruneste-astazi-pentru-a-discuta-despre-criza-refugiatilor-declaratii-la-final.html
---------------------------------------------------------

miercuri, 16 septembrie 2015

Presedintele Klaus Iohannis, are dreptate! Avem Legi multe, multe si marunte! Si foarte grav, facute 'pe genunchi', dupa 'ureche'!

Discurs în fața senatorilor și deputaților.
Klaus Iohannis le numără parlamentarilor legile și cere schimbări.

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri în plenul Parlamentului modificările prea dese ale legislației din România, cerând legi coerente și stabile.

"Am acordat o atenţie deosebită legilor venite la promulgare. În 2015, asupra vechiului Cod fiscal s-a intervenit de 13 ori. Legea educaţiei, cea privind reforma în sănătăte, legea administraţiei şi Codul Muncii au fost modificate la intervale de 2-3 luni sau de 2-3 ori în aceeaşi lună. Am constatat că prin două legi distincte, trimise aproape concomitent, s-a modificat acelaşi act normativ. Am văzut un studiu în care 80 la sută dintre români se arătau nemulţumiţi că legile sunt greoaie", a spus Klaus Iohannis, susținând că își dorește un Parlament puternic.

"În prezent sunt în vigoare aproape 14.000 de legi sau acte normative, iar jumătate din ele sunt ordonanţe de urgenţă. Această proporţie este un bun indicator al relaţiei dintre puterea executivă şi cea legislativă. Legea educaţiei a fost modificată de 26 de ori, legea din domeniul sănătăţii de 114 de ori, Legea administraţiei publice locale - de 38 de ori, Codul Muncii de 28 de ori, iar Legea achiziţiilor publice a fost modificată de 35 de ori. Sunt doar câteva exemple. Acestea nu sunt simple statistici. În spatele cifrelor sunt oameni, sunt concetăţeanii care ne-au ales să îi reprezentăm, elevii care nu ştiu dupa ce manuale vor învăţa şi ce exemene vor da, pacienţii şi medicii, antreprenorii care vor sa investească, dar nu ştiu ce taxe vor plăti şi câte. (...) Oamenii îşi doresc legi mai simple, care să nu se schimbe peste noapte", a mai afirmat șeful statului.

Ioahnnis a cerut ca abordări de tipul "dăm azi o lege și mâine o modificăm prin OUG" să dispară.

"Nu ne mai putem permite să vorbim de stabilitate și predictibilitate legislativă în timp ce pe fond lucrurile rămân exact la fel. Nu aș dori să ne întâlnim din nou anul viitor sau peste doi ani și să fac același bilanț al modificărilor legislative în domenii cheie. Abordări de tipul dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță de urgență trebuie să dispară, nu ca o constrângere la adresa Executivului, ci ca o dovadă de responsabilitate în exercitarea competențelor. Să spunem punct și de la capăt. Acesta poate fi momentul zero de la care să pornească recredibilizarea legii ca act juridic al Parlamentului și ca fundament al relațiilor sociale", a susținut președintele. 

Sursa:  http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-le-numara-parlamentarilor-legile-si-cere-schimbari-268159/
--------------------------------------------------

marți, 15 septembrie 2015

Incredibil! Se intampla in Romania! Cristi Danileț, nemulțumit că "moartea unuia"... îi umple wall-ul

Cristi Danileț, judecător în Consiliul Superior al Magistraturii, este nemulțumit de faptul că wall-ul său este invadat de informații care nu tratează "adevărata problemă a zilei", respectiv "refugiații", ci cele despre "moartea unuia". 

"Moartea unuia imi umple wall-ul. Nu mai gasesc nimic de refugiati, adevarata problema a zilei. Apropo: sa nu confundam un om de cultura cu unul care are memoria cifrelor si numelor. Primul traieste ce are in cap, al doilea scuipa ce are in cap si atat", a scris, luni seară, pe pagina sa de socializare, Cristi Danileț, fără însă a preciza la cine face aluzie.

- See more at: http://www.dcnews.ro/cristi-danile-nemul-umit-ca-moartea-unuia-ii-umple-wall-ul_484460.html#sthash.TON5OQjU.dpuf
---------------------------------------------------

https://www.facebook.com/cristi.danilet?ref=ts&fref=ts
---------------------------------------------------------

duminică, 13 septembrie 2015

''Nu mai avem datorii la FMI, am plătit banii din împrumutul făcut de Băsescu şi Boc'' dixit Victor Ponta. Saraca tara bogata! UPGRADE. Corneliu Vadim Tudor a murit!!

Victor Ponta: ''Nu mai avem datorii la FMI, am plătit banii din împrumutul făcut de Băsescu şi Boc''

Premierul Victor Ponta a susţinut sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că au fost plătite ultimele sume din datoria către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

"Anul ăsta am plătit ultimii bani din împrumutul făcut de Băsescu şi Boc (...) Am terminat. Nu mai avem datorii la FMI. Eventual, facem un acord preventiv, dar bani nu mai luăm", a declarat Ponta la Antena 3.

Prim-ministrul a adăugat că, din declaraţiile publice făcute de reprezentanţii coaliţiei, reiese că ar putea fi încheiat un acord de tip preventiv.

Marţi, Victor Ponta afirma că un acord cu FMI, BM şi CE are efecte pozitive şi preciza că decizia semnării unui nou astfel de document trebuie să aparţină principalilor decidenţi politici.

Actualul acord cu instituţiile financiare internaţionale expiră la finalul acestei luni, scrie Agerpres.
--------------------------------------------------------------------------------

Corneliu Vadim Tudor a murit!
A mai murit un OM! Romania, tot mai saraca!
Regrete eterne, maestre! Condoleante familei!

  • Vasile Burcu Corneliu Vadim Tudor a încetat din viaţă, astăzi, după ce a ajuns de urgenţă la spital, la vârsta de 65 de ani. În urmă cu câteva zile, tribunul, parcă presimţindu-şi moartea a scris o poezie cutremurătoare.

    Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a fost
    internat la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce i s-a făcut rău. În data de 7 septembrie, cu exact o săptămână înainte de a stinge din viaţă, tribunul a aşezat pe hârtie ultimele gânduri, parcă cele mai negre. Poezia se numeşte chiar "Ultima cafea" şi este un dialog între el şi moarte.

    Hai, Moarte, să bem o cafea
    Ţi-o fac cu caimac, aromată
    Mai leapădă-ţi coasa cea grea
    Şi mantia asta ciudată.
    Te rog să iei loc în fotoliu
    Nu mă supără dacă fumezi
    După cine eşti, Moarte, în doliu?
    De ce tot suspini şi oftezi?
    E foarte fierbinte cafeaua
    Nu te grăbi, că te frigi
    Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
    Dacă eu am să mor, ce câştigi?
    Ai venit să mă iei în persoană
    Prea mare onoare îmi faci
    Din toată specia asta umană
    Numai pe mine mă placi?
    Hai să-ţi ghicesc în cafea
    E bine să ştii ce te-aşteaptă
    O cumpănă grea vei avea
    Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
    Eşti tot timpul în criză de bani
    Aici, te asemeni cu mine
    De ce să fim noi duşmani?
    Eu te-nţeleg cel mai bine.
    Lumea te aplaudă de departe
    În zvon de corridă, olé!
    Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
    Să văd: după tine ce e?
    Acum eşti captivă la mine
    Am vrut să-ţi arăt, draga mea
    Că nu-mi este frică de tine:
    Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
    Îmi place · Răspunde · 7 · 28 de minute
    • Vasile Burcu Premonitiile geniilor? / COINCIDENTE... stranii! / Adrian Păunescu a scris în 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească "şi inima, şi gândul", formula de final fiind "Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!". | Redăm integral poezia semnată Adrian Păunescu, în "31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă «De la un cardiac, cordial»":

      "De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,

      Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

      Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,

      În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

      Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,

      Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

      Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

      De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.

      Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

      Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

      Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,

      Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".
-------------------------------------------------
Admin Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/ -
Admin Mehedinti Blog online - Alianta Contribuabililor - http://mhblogonline.blogspot.ro/

---------------------------------------------------
 --------------------------------------------------------------------------------------------

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri