Google Translate

luni, 2 noiembrie 2015

„Doliul național nu e justificat. Se decretează când e vorba de o tragedie pentru țară sau umanitate” dixit Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD. No comment






Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, spune că doliul național decretat în urma tragediei de la clubul Colectiv nu este justificat. Mai mult, într-un text publicat pe Facebook, pe care l-a șters la 24 ore după ce l-a postat, a dat vina pe tineri.

„În Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale.  Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat”, a scris Aurelian Pavelescu pe Facebook.

„Chiar dacă îi voi supără pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, că un semn de respect pentru voi. Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţara, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale.

Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febră violenţei, exchibitionismului şi sexului.

Cine sunt ţinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Va asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat. Să fiu bine înţeles. îmi place muzică rock (nu toate genurile, desigur), iar mării reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizera, de fapt.

Doliul naţional nu a fost pentru sărmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva… Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, când ţara trece prin cea mai mare criză din istorie, se afundă în promiscuitate: o generaţie, a câtă, pierdută“.

Sursa: http://scmdfiliala1arges.blogspot.ro/
---------------------------------------------


Șeful PNȚCD Aurelian Pavelescu nu mai avea luni cont pe facebook, după ce ieri postase un comentariu controversat despre doliul național decretat de Guvern după tragedia din Club Colectiv.
 
Amintim că politicianul a criticat decizia Guvernului de a decreta trei zile de doliu național după incendiul de la clubul Colectiv, în care 30 de oameni și-au pierdut viața, iar alți circa 140 sunt internați în spital, unii dintre ei în stare foarte gravă.

„Doliu national nu este justificat. Accidentul de la Clubul bucurestean, la un spectacol.
Chiar daca ii voi supara pe multi, afectati de tragedie in mod sincer, vreau, la randul meu, sa fiu sincer, ca un semn de respect pentru voi.

Decretarea de doliu national de catre guvern, la cererea presedintelui Romaniei, nu este justificata. Doliul national se decreteaza atunci cand se consemneaza, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru tara, popor, natiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre asa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un sir de erori, chiar incalcari legale„, se arată în postarea lui Pavelescu.

El a mai spus că în București sunt „sute de astfel de cluburi” în care se adună „sute de mii de tineri, care cultiva un fel de anarhism”.

 Narcisa Iorga

Jurnalista Narcisa Iorga, care este un fost membru al CNA, susține că Pavelescu ar fi putut să-și închidă singur contul sau să fi fost suspendat de facebook, ca urmare a raportărilor venite din partea altor utilizatori.
„Ce facem însă dacă Aurelian Pavelescu a dispărut de pe Facebook, dar va rămâne în politică? Vom uita cum și-a dat arama pe față? Nu avem acest drept și cred că avem obligația de a scoate astfel de oameni din viața politică. Ștampila PNȚCD e în buzunarul lui, dar ștampila pentru Parlament e în mâna noastră”, a scris Narcisa Iorga pe facebook.
Sursa:  http://www.paginadepolitica.ro/aurelian-pavelescu-fara-facebook-dupa-postarea-despre-tragedia-din-club-colectiv-narcisa-iorga-ex-cna-vom-uita-cum-si-a-dat-arama-pe-fata/
--------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------

5 comentarii:

  1. Incendiu in Club Colectiv:
    Iohannis, somat sa promulge legea care interzice evenimente in spatii cu risc seismic.
    ----------------------
    Coalitia Nationala pentru Modernizarea Romaniei solicita presedintelui promulgarea unei legi privind masuri de reducere a riscului seismic, cere guvernului prezentarea unui raport privind situatia cluburilor si interzicerea activitatilor acestora in subsolurile cladirilor.

    Coalitia Nationala pentru Modernizarea Romaniei solicita promulgarea legii privind unele masuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populatiei, proiect de lege aprobat deja de catre Parlament si care prevede interzicerea organizarii de evenimente in spatii care au risc seismic ridicat sau care nu au fost consolidate, cum ar fi Centrul Vechi al Bucurestiului, se arata intr-un comunicat de presa al CNRM.

    De asemenea, CNMR solicita Guvernului realizarea unui control la nivelul tuturor cluburilor, barurilor, restaurantelor, cafenelelor si altor spatii publice care au obligatia de a avea un sistem de avertizare si stingere a incendiilor si prezentarea unui raport public privind situatia exacta a spatiilor care detin acest sistem, precum si a masurilor luate in cazul acelor spatii care nu detin sistemul mentionat.

    Reprezentantii Coalitiei mai cer interzicerea activitatilor comerciale (cluburi, baruri, restaurante, etc) in subsolurile cladirilor.

    http://www.ziare.com/stiri/incendiu-club-colectiv/incendiu-in-club-colectiv-iohannis-somat-sa-promulge-legea-care-interzice-evenimente-in-spatii-cu-risc-seismic-1391190?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ajutoare de înmormântare pentru victimele incendiului de la Colectiv.
    -----------
    Guvernul va adopta în ședința de marți o hotărâre privind ajutoarele de înmormântare care li se vor acorda familiilor victimelor din incendiul de la club Colectiv.

    Grupul de lucru reunit la Palatul Victoria a stabilit că familia femeii de serviciu de la club Colectiv, care a murit vineri seară și a lăsat în urmă 5 copii orfani, va primi un ajutor de înmormântare de 10.000 de lei.

    De asemenea, familiile victimelor care solicită ajutor de înmormântare vor primi câte 5.000 de lei.

    AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Andreea Rotaru)

    RăspundețiȘtergere
  3. Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv,
    a fost reținut luni seară de procurorii Parchetului General.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bilantul victimelor incendiului devastator de vineri noapte din clubul Colectiv din Capitala a ajuns la 31 de morti luni dupa-amiaza, cand trupul unuia dintre ranitii internati la Spitalul de Arsi a cedat. 136 de persoane raman in continuare internate, dintre care aproximativ 90 sunt in stare grava si foarte grava.

      Starea pacientilor se schimba de la o ora la alta, existand si vesti bune, dar, din pacate, si evolutii negative.

      Intre timp, toti cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost adusi la audieri cu mandat, ei fiind acuzati de ucidere si vatamare corporala din culpa. In jurul orelor 18.30, Alin Anastasescu a fost retinut de procurori.

      Ștergere
    2. Cei trei acționari ai clubului Colectiv, reținuți de procurori.
      ----------------
      După aproape nouă ore de audieri, Costin Mincu a fost scos din sediul Parchetului General cu cătușe la mâini și urcat într-o mașină a Poliției.

      Anterior, ceilalți doi acționari ai clubului, Alin George Anastasescu și Paul Gancea, au fost reținuți și duși în Arestul Poliției Capitalei.

      http://www.agerpres.ro/justitie/2015/11/02/alerta-cei-trei-actionari-ai-clubului-colectiv-retinuti-de-procurori-22-59-12

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri