Google Translate

vineri, 19 august 2016

SUA: Ministerul de Justiție anunță că va pune capăt utilizării închisorilor private! De luat aminte, prieteni! Naivitatea si prostia... se platesc. Nu tot ce zboara... se mananca!


SUA: Ministerul de Justiție anunță că va pune capăt utilizării închisorilor private pentru deținuții federali

Ministerul de Justiție american a anunțat joi că va reduce și apoi va pune capăt utilizării închisorilor private pentru deținuții federali din cauza problemelor constante din aceste locuri, relatează AFP.

 Această măsură nu va afecta marea majoritate a celor peste două milioane de deținuți din Statele Unite, care sunt închiși în penitenciare publice sau private aflate sub controlul statelor și nu în închisori administrate de guvernul federal.

Decizia are loc la o săptămână după publicarea unui raport oficial foarte critic care a concluzionat că închisorile private sunt scena multor violențe și a unor carențe de securitate, și oferă astfel mai puține șanse de reabilitare.

Anunțul este o lovitură dură pentru cele trei companii private implicate — Corrections Corporation of America, GEO Group și Management and Training Corporation.

"Închisorile private au jucat un rol important într-o perioadă dificilă, însă timpul a arătat că acestea nu reprezintă o alternativă la penitenciarele noastre", a scris Sally Yates, un important oficial al Ministerului de Justiție.

În anii 1980 și 1990, Statele Unite ale Americii au adoptat o serie de legi de o severitate fără precedent în "războiul împotriva drogurilor", considerat o prioritate.

Aceste legi, în prezent criticate de toată clasa politică, au făcut ca numărul deținuților să ajungă la un nivel record, cu peste 2,2 milioane de persoane ajunse în spatele gratiilor, între care și numeroși bolnavi mintal și delincvenți mărunți.

Administrația Obama a afirmat că este o prioritate reducea populației carcerale, atât la nivelul statelor cât și la nivel federal.

În 2013, circa 30.000 de deținuți federali se aflau în închisori private, dintr-un total de 220.000 de persoane. În 2015, numărul lor a scăzut la 22.600 dintr-un total de 190.000 de deținuți. Obiectivul fixat este de a se reduce numărul acestora, la 14.200 până la 1 mai 2017, a spus Sally Yates.

AGERPRES/(AS — editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)

Sursa: http://www.agerpres.ro/externe/2016/08/18/sua-ministerul-de-justitie-anunta-ca-va-pune-capat-utilizarii-inchisorilor-private-pentru-detinutii-federali-21-35-44
--------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri