Google Translate

miercuri, 2 august 2017

A scris o carte care poate fi best-seller: “Spovedania unui preot ateu” (fragment)

 
 
 
Viral, pe internet:Exclusiv! Un preot buzoian a demisionat! Parohie în centrul orașului, primul la doctorat, 11 ani de preoție, respect. Iată de ce a renunțat la tot!
------------------------------
N-o să-i dăm numele, nici biserica la care a slujit. Gestul său i-a cutremurat însă pe colegii preoți, ca și pe enoriașii și cunoscuții care îl știau și respectau. Motivele renunțării după 11 ani la haina preotească, dar și la credință, le explică cel mai bine chiar el, în mai multe rânduri: [.....................]
----------------------------------
A scris o carte care poate fi best-seller: “Spovedania unui preot ateu” (fragment)
---------------------------------
De mulți ani port haina preoției. În religia noastră se numește reverendă ori sutană, fiind, potrivit canoanelor, neagră și lungă până-n pământ. „Lungă și neagră ca moartea”, cum ar zice Micu. 
De fapt, este o rochie simplă, fără niciun fel de fasoane, uneori sufocantă și mereu căptuşită cu purici, mai ales vara; alteori incomodă, când dau peste vreun ateu încrâncenat, din tipologia ochelaristului imberb pe care l-aș îmbăta cu o singură împărtăşanie; plină de taină și chiar magică pentru unii; insuficient de lungă să ascundă de alții omul banal de sub ea; mereu prăfuită la colţurile de jos şi călcată prost de nevastă-mea. 

Am slujit atâtea Învieri, an de an, și atâtea morți, mult mai multe, ori de câte ori s-a ivit prilejul. Am văzut atâtea nașteri și decese, atâtea vieți… atâtea suflete pe dinăuntru, din scaunul spovedaniei, acolo unde mii de oameni, de-a lungul vremii, mi-au arătat gândurile lor, îndoielile, neputințele, durerile, dar mai ales toate mizeriile ascunse în viscerele lumii. Ale lumii tale, rahatule care te uiți la mine, ale lumii tale pe care o cunosc acum ca nimeni altul. 
--------------------------------------
Când m-am hirotonit eram doar un copil. După primele spovedanii m-am maturizat. După primele înmormântări m-am abrutizat. După atâtea slujbe m-am plictisit… de moarte… Se va-ntâmpla ceva rău, simt asta. M-am săturat de studiul ăsta antropologic al omului religios. Cândva m-a fascinat, dar acum, că am văzut totul, mă dezgustă. 

M-am mai zgâit așa în oglindă până când a venit dascălul, un bețivan bătrân care nu merită descris, deși cred că deja am zis totul despre el. Apoi am plecat la înmormântare, bântuit de o presimțire rea sau doar de ger.

– Dascăle, hai să o îngropăm și pe mamaia Filofteia!

– Gata, părințele.

– Repejor ca de obicei, că murim pe frigul ăsta.

– Gata, bre.
----------------------------------------
Mi-am luat Molitfelnicul și epitrahilul și am plecat. În Molitfelnic, carte cu rânduieli de slujbe la diferite trebuințe, există o rugăciune pentru bolnavii care trag să moară, numită „la ieșirea cu greu a sufletului”. Se crede în popor că rostirea ei atrage numaidecât moartea, pardon, „curmarea suferinței” și „eliberarea sufletului”. Prima oară când am fost solicitat pentru așa ceva, îmi aduc aminte că eram mai speriat decât bietul bolnav care mă privea ca pe-un călău.
--------------------------------------
Aveam douăzeci și trei de ani și nu mai văzusem niciodată un om zăcând, darămite unul atât de sluțit de suferință – o mână de oase direcționate spre doi ochi uriași ce nu vroiau să se închidă, dar nici nu mai aveau spre ce să privească. În schimb, m-au fixat pe mine, apoi au trecut prin mine înăuntru, unde au sfâșiat într-o parte și-n alta tot ce au găsit și s-au întors să vadă rezultatul: transpirația curgându-mi pe frunte, mâinile tremurând pe carte, vocea tot mai înecată chemând moartea: „Așa, Stăpâne Doamne, Dumnezeule, auzi-mă pe mine păcătosul și nevrednicul Tău slujitor în acest ceas, și dezleagă pe robul tău de această durere de nesuferit și de această neputință amară ce-l ține, și-l odihnește pe el unde sunt sufletele drepților”… Întâmplarea sau Bunul Dumnezeu l-a omorât în aceeași zi. Până seara, tot satul vuia că „părințelul cel nou are har”. La țară un zvon bun poate atinge viteze amețitoare și, cel puțin acolo, la prima parohie, nimic nu era mai greu de oprit ca timpul și bârfa. Doar moartea le mai stăvilea uneori.
-----------------------------------------
Noua aură de profet al morții pe care o căpătasem își arătă roadele imediat. În special două lucruri m-au frapat și, cumva, mi-au marcat definitiv relația cu enoriașii: mai întâi, de câte ori treceam pe ulițe, învăluit în mantia lungă și neagră a preoției ca un veritabil înger al morții, până și cei mai încrâncenați bețivi ai satului se ridicau în picioare și își scoteau pălăria în semn de „sărut-mâna”, pe care nu reușeau mereu s-o mai articuleze. Mă respectau toți necondiționat. Eu eram amfitrionul din împărăția morții, maestrul care dirija înmormântările și pășea totdeauna semeț înaintea dricului. Simțeau în simpla mea prezență ceva ce nu puteau cuprinde, iar eu mă străduiam să nu-i dezamăgesc. Moartea era a mea, iar ei credeau în mine.
-------------------------------------
În al doilea rând, și treaba asta m-a scârbit îngrozitor, dreptmăritorii mei păstoriți au început să mă cheme tot timpul cu „cartea aia”, când aveau câte o soacră ce nu se îndura să moară sau vreun părinte bătrân, vinovat că nu mai putea să-și poarte singur de grijă. Câtă barbarie se cuibărește uneori în seninătatea omului simplu! Iar eu, complice, devenisem criminalul în serie al satului, chiar dacă de cele mai multe ori dădeam rateuri. „Părințelul are har, da’ nu mereu”, din această ultimă concluzie n-am mai ieșit. Mie îmi convenea, mă mai exonera de responsabilități. 
--------------------------------------
În urmă cu trei zile îi citisem și mamaiei Filofteia aceeași rânduială a morții, cu atâta har încât acum trebuia să o îngrop. Zăcuse la pat vreo câțiva ani, îngrijită de fiicele ei cu multă afecțiune. Apoi starea i s-a agravat subit, astfel că, tocmai la insistențele ei nezdruncinate, am fost chemat să-i dau o mână de ajutor. Iar eu am avut din nou mână bună – în aceeași zi, după ce ani la rândul fusese curtată de moarte, mamaia Filofteia i-a primit, în sfârșit, îmbrățișarea. Eram încă acolo. A murit simplu, după manual.

Mulți oameni nu știu că vor muri; când află, cei mai mulți nu știu să moară. Baba Filofteia, însă, nu a iscat probleme. A durat puțin să se hotărască, apoi trase aer în piept o dată, de două ori, de mai multe ori, ca un scufundător emotiv înainte de a plonja spre adâncuri, imediat dete tot aerul afară și muri. La ce-o mai fi stricat atâta oxigen, dacă tot știa că moare?
----------------------------------------
Mai întâi, însă, băbuța s-a spovedit și s-a împărtășit. Nu-mi amintesc să fi cunoscut vreun om cu mai multă credință în asemenea momente. Simțea că moare, iar ea stătea atât de senină!… Credința îi anesteziase instinctele.

– Părinte, stai că nu ți-am sărutat mâna!

– Lasă, bre mamaie.

– Nu se poate! Aoleu, am uitat că m-am împărtășit. Părințele, ce mă fac… astăzi… nu se poate să-mi sărut măcar nepoțeii înainte să…?

Atunci mi s-a părut că recunosc și în ochii ei, doar pentru o clipă, acea străfulgerare disperată a omului care se tocmește cu moartea. După ușă se auziră bocetele înfundate ale fetelor care trăgeau cu urechea.

– Bre mamaie, în ziua când te împărtășești n-ai voie altfel de pupături, de-alea necuviincioase. Matale poți să-i săruți pe toți pe care-i iubești și pe frunte și pe obraji și cum vrei, fără nicio grijă.

S-a liniștit din nou. Moartea n-a avut nicio putere asupra ei. Pe mine, însă, m-a tulburat credința babei, îmi era ciudă pe ea. Eu mor de frică la gândul pieirii și mă gândesc la moarte tot timpul – parcă o și văd cum se apropie continuu ca un hăitaș neobosit, ca o stâncă uriașă ruptă de pretutindeni, ce și-a fixat pe noi umbra tot mai deasă în căderea ei.
---------------------------------------
Cum spuneam, în acea dimineață stânca s-a prăvălit peste babă. N-a mai apucat decât să-și goleacă plămânii, până și ochii și gura i-au rămas puțin deschise. Dar, în expresia ei se fixase ceva intrigant: un zâmbet… senin, cald, sfidător. Cu excepția țaței Filofteia și a câtorva copii pe care nu știu de ce a trebuit să-i îngrop tocmai eu, toți ceilalți morți m-au întâmpinat numai cu mutre pocite.
-------------------------------------
Probabil îmi arătau că se bucură să mă vadă tot la fel de mult ca eu de ei. Buze subțiate, dând să se deschidă la colțuri, ca și cum ar mai fi avut ceva de zis, ceva atât de important că nu-și găseau cuvintele; chipuri reci și încleștate, galbene ca și ceara stinsă, urâte ca niște fețe moarte; guri scurse într-un sictir prelung, de parcă le-ar fi rămas un gust rău înainte să moară – toate măștile lepădate în urma unui carnaval ieftin, numit viață. Dimpotrivă, baba Filofteia zâmbea. N-am văzut mort mai vesel! Era zâmbetul impetuos al credinței, al acelei încrederi totale cu care omul poate sta netulburbat chiar și în fața morții.
------------------------------------
Acum abia așteptam să ajung la ea, să văd dacă mai zâmbește și după trei zile. [.............................] INTEGRAL, aici: https://www.buzoienii.ro/exclusiv-un-preot-buzoian-a-demisionat-parohie-in-centrul-orasului-primul-la-doctorat-11-ani-de-preotie-respect-iata-de-ce-a-renuntat-la-tot/

14 comentarii:

  1. Ziua buna voo, stimati pacienti! Vaz ca unii cauta iara mangaiere. Vremuri tulburi, intr- o lume luata de ape.

    RăspundețiȘtergere
  2. NOAPTEA SOARELUI

    ( Speranţele aleargă cu pumnii strânşi la tâmple.
    speranţele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
    speranţele ducându-şi la buze-un deget pal
    se-ndepărtează ...
    --- Taci! ... )

    Ca un pumnal ce sfâşie o piele,
    un avion alunecă pe cer.

    Opt şi un sfert!
    Mai mult nici o secundă.

    Un trăsnet!
    Deodată, toate ceasurile-au stat,
    cu limbile-ngheţate ca-ntr-o gură
    încremenită.

    Timpu-a murit.

    Cine dărâmă
    cerul
    şi oceanul
    şi-oraşul?

    O gheară-a scăpărat
    şi-a sfâşiat din creştet
    pân la talpa lui albastră
    muiată-n apa mărilor
    văzduhul.

    Urlând, încovoiat, împotrivindu-se,
    văzduhul zămisleşte
    sicrie de cenuşă, mari dricuri ce se surpă,
    flăcări şi cenuşă,
    şi leagă cerul şi pământul
    cu stâlpi de flăcări şi cenuşă,
    plouă cenuşă pe oraşu-n flăcări.

    Nourii-nuferi au încremenit.
    O moarte
    Nemaicunoscută
    i-a prefăcut nu-n ploaie,
    ci-n jerbe de cenuşă otrăvită.
    Unde-s copiii ce-i priveau?
    ( Taci, taci! )

    Piatra --- blestem! --- se umflă, putrezeşte,
    îşi clatină puterea, nu mai poate,
    nu mai e în stare, nu, să se păstreze
    în frontierele-i de milioane
    de ani ... Un animal e-acum şi ea
    cu pori, un animal ce-agonizează,
    topindu-se sub apăsarea morţii ...

    Lungi, râurile toate au plesnit
    ca nişte-artere,
    încearcă bâjbâind prin beznă,
    sugrumate-ncearcă
    prin bezna arzătoare
    să-şi regăsească albia pierdută.

    Oştirile tulpinilor de bambus
    gem secerate, arse.
    se chinuiesc zadarnic
    să se ridice
    ca nişte colosale coloane vertebrale
    ale pădurii ---
    care nu mai e ...

    Un sânge negru-ntunecă văzduhul ...
    văzduhul,
    la faţă vânăt gata sa-şi dea duhul,
    se-neacă ...
    plângând, leşie varsă peste-ai lui,
    peste oraşul lui,
    şi-şi caută prin iadul
    de flăcări negre
    ochiul,
    pierdutu-i ochi de aur.

    Vai, unde
    sînt oamenii
    şi unde, unde sînt
    şi aşezările-omeneşti:
    de lemn sărac, de piatră, de beton?
    Cheamă văpaia, să răspundă ea,
    cheamă pe ucigaşi ...
    şi cheamă Crima
    cu pletele de flăcări,
    cu mâinile-i de ştreanguri,
    cu capu-i de satâr ascuns în beznă!
    Ele să-ţi dea răspunsul.
    Nimic nu văd ... dar simt
    cum se topeşte totul ...
    Până
    şi platoşele caselor de bani
    curg ca o lavă neagră
    din care aurul se scurge-alunecând
    şi se strecoară
    în vipere lichide
    acolo de-unde a fost răpit:
    în măruntaiele ascunse-ale pământului ...

    Oraşul nu mai e ...
    Taci, nu striga ...
    Ţi-s buzele de scrum,
    Oraşu-i tot în beznă,
    ecourile-s toate de cenuşă ...

    Dar nu!
    Priveşte!
    Smulgând-o
    din caierul de întuneric şi de vaiere,
    cu o sforţare care face
    să clănţăne de spaimă dinţii beznei,
    o mie
    de braţe omeneşti arzând
    înalţă
    ca o mie de torţe
    fruntea
    cu colosale tâmple de lumină,
    a soarelui,
    o suie, lin o suie,
    o mângâie,
    o şterg de năduşeală şi de sânge,
    şi-o pun să lumineze Chipul
    oraşului ucis
    şi să dezvăluiască faţa Crimei …

    http://horapoezieiromanesti.blogspot.ro/2009/12/eugen-jebeleanu-surasul-hirosimei.html
    https://www.youtube.com/watch?v=y5f1xZydvIg

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai saluti buey fătălăilor de homălăi, ce sunteți voi, sinpaticilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, mi s-or topit fortonașile, sa de dreaq ! O treboit sa-mi pun de alea din pexal de 1/2

      Ștergere
  4. Mos Foortunas, pune- ti teava de Cu, sa- ti creasca valoarea de inventar. Si treci de scrie- ti comentariile, nu sta cu gura cascata la TV.

    RăspundețiȘtergere
  5. Muie zioa, fătălăilor !
    Scuze ca lipsii nemotivat mai mult de 3 zile, insa fusei invitat la festivitatea de comemorare cu boamba hatomică de la Naga Sanki si baui si eo fro 3-4 sacheuri de alea in plus, de muci mă făcui !
    Zeii hie cu noi, ca ear ne-a ciuruit zguvernu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numa ce me-a bagat-o pe card, proaspătă ca spuma laptelu ! Si actoalizată cu 15% !
      Pfoaiii !
      Trăeasca ai nostri !

      Ștergere
  6. Buei, da ce bine ca am aptsolvit la enfantere si nu sunt magistrat, ca sigur mi-o furam, pe ici șea, prin jurul bloculu ! Si-asa, de cand or aflat țâvilii ca ear le avem nesimtite, trebo omblat cu mare grije

    RăspundețiȘtergere
  7. Forefather Pipe, mergi pe varfuri, ca daca te prind aia la terasa, te pun sa le povestesti cum ti- ai petrecut toata viata de tenent majur. ,,Din primavara pana-n toamna''.

    RăspundețiȘtergere
  8. Stapane Burcubista, sa dovedesti ca nu esti robort ii mai greu decat sa dovedesti ca nu esti straterestru. Ce lambile mele test cu imagini au ,,implementat'' bivolii aistia, ca bagi ca la 6 din 4zecisiNoo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha....
      Despre ce 'teste' vorbesti matale, nana???
      Apoi... eu crezi ca de glumitze ma tin????

      Ștergere
  9. De glu mute se tan aistia cu bu loaga, ca tot intapi poze cu indicatoare sau cu ottomobile, bagi ,,continue'' si primesti inche 6spre10 poze...

    RăspundețiȘtergere
  10. Io chem protectia consumatorului! Inearca matale sa- ti - o bagi ca comentariu haltfeli decat logat. S- om vorovi.

    RăspundețiȘtergere
  11. De ce trebuie să dovedeşti că NU eşti ROBOT? / Vizionati aici: https://www.youtube.com/watch?v=XW4nv9wwtAU

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite